Sarutul leprosului

E lesne de observat, chiar de la poemul care dă titlu volumului, ca de această dată, muzicalitatea trece în plan secund, în timp ce rostirea cuvântului și stărilor de rememorare meditativă a viului pare să primeze; ceea ce face ca Sărutul leprosului să fie din start un jurnal liric, în care discursul grav anunță că poezia lui Vasile Burlui nu este una comodă, aflată în vecinătatea poeziei biografice practicată de mare parte a postmoderniștilor. Acest sărut biblic, această stare de damnare la singurătate, aceste stări agonice, aceste imagini care construiesc un univers al disperării, al neantului de fiecare clipă, toate oferă parcă o nesfârșită stare de autoexorcizare a ființei aflată în pură suferință. O poetică a esențelor țari, a ritmurilor cutremurătoare întâlnim în textura liricii lui Vasile Burlui. Dacă ar fi să dăm crezare lui Paul Valery care consideră că poet adevărat e cel care renunță la cuvintele , pentru a pune în vedere starea, cred că și la Vasile Burlui starea este cea care, în special la acest volum de poeme, guvernează rostirea, confesiunea sinceră, netrucată. - Paul GORBAN