Solilocvii Cuvântul nu se aruncă cum o piatră, Cuvântul este o rostire în sobor, Șoptită mai întâi pe lângă vatră Și încălzită-n suflet ca ogor. El poate germina ca într-o seră Multiplicând apoi inflorescență, Contaminează-n timp întreaga sferă Și cheamă-n dialog cu Providență. Născut din arcul încordat al minții În suer slobozit ca o săgeată, Adeseori uimindu-ne Părinții - Cuvântul încrustat în sfânta Cartă. Cu el ai să lovești ca și o armă Suficientă leneșă sau îngâmfarea, Cum vălul într-o stâncă sfarmă Atunci când e-n furtuna marea. ............ Dar că sămânța aruncată-n stâncă Strigă-n zadar când nu e perceput lar zbuciumul și suferința ta adâncă Reverberează-n tine gândul ce-a durut! Atunci, dorind să afli sincer dialog Vorbești cu tine însuți în surdină, Rostind în șoaptă tainic monolog, Cu diamantele păzite de lumină.
Compară prețurile și alege oferta
Se încarcă ofertele din librării…
