„Începutul acestui roman […] este de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Am putea crede că citim corespondența dintre Virginia Woolf și Robert Musil.“
Le Figaro
„In timp ce autori precum Sorokin sau Pelevin distrug în mod voit tradiții scriitoricești existente, șișkin urmărește să-și însușească și să dezvolte tradiția literară. El compară istoria literaturii ruse cu un copac al cărui trunchi crește din traducerea slavonă a Bibliei, trece prin cronicile Evului Mediu și ajunge până la marile romane ale lui Turgheniev, Dostoievski și Tolstoi, formând o coroană ce se ramifică în secolul XX. Autori precum Platonov reprezintă astfel crengile geniale, dar neproductive. șișkin își stabilește modelele literare în operele lui Cehov, Bunin, Nabokov și Sasa Sokolov.“
Neue Zurcher Zeitung
„Mereu se va găsi un om care [...] vă condamna lumea la trăirea infinită, ciclică a aceleiași vieți, la înviere și moarte și din nou la înviere. [...] Omul acesta se numește Mihail șiskin, el trăiește în Elveția și, evitând limba nouă, scrie în rusă așa cum nimeni din Rusia nu mai scrie. Nu e uimitor că e comparat cu Sașa Sokolov și cu Nabokov. E uimitor că i se dau premii.“
Jurnalnii zal
Sașa și Volodia sunt despărțiți de război. Legătura lor trăiește prin scrisorile pe care și le trimit. Dragostea lor există acolo unde oamenii nu putrezesc și sunt cicade mute, unde viața este zgomotoasă, generoasă, dăinuitoare, unde șinele de tramvai se îndreaptă spre un cui nevăzut de care se ține lumea.
Volodia participă la înăbușirea Răscoalei Boxerilor și află că singura victorie în război este să rămâi în viață. Sașa descoperă că poate fi fericită atunci când își ține de mână tatăl, în ultima clipă a vieții lui. Fiecare înțelege, în alt timp și totuși în același, ca numai moartea da sens vieții.
și amintirea e mai puternică decât prezentul: cesulețul primit cândva de Sașa arată mereu ora două fără zece, cei doi îndrăgostiți culeg mere pentru compot și se bat cu cele stricate, prin iarba uscată sar cosași care i se agăță Săsei de fustă, profesorul preferat își șterge ochelarii cu cravată.
În ciuda veștii despre moartea lui Volodia, scrisorile lui continua să sosească, iar Sașa continuă să le primească, fără mirare și fără teamă; pentru ea, timpul a trecut cu repeziciune, pentru el, pare să se fi oprit. Amândoi se grăbesc spre întâlnirea atât de așteptată, înțelegând ca „în cartea existenței toate sunt scrise, desigur, numai o singură dată. Dar prind din nou viața când cineva recitește o anume pagină, care a mai fost citită cândva.“
Mihail Șiskin s-a născut în 1961 la Moscova și a absolvit Universitatea Pedagogică de Stat din același oraș. După absolvire, a lucrat trei ani pentru o revistă de tineret și cinci ani ca profesor de germană și engleză. Debutul său literar a avut loc în revista Znamia în anul 1993, iar în 1995 s-a mutat în Elveția, unde a avut ocazia să lucreze ca interpret (experiența pe care o va descrie într-una din cărțile sale, Venerin volos, în curs de apariție la Curtea Veche Publishing) și că profesor; este și colaborator permanent al publicației Neue Zurcher Zeitung.
șișkin este singurul scriitor care a primit toate cele trei mari premii literare rusești: Russkii Bukerin 2000, pentru romanul Vziație Izmailă, Naționalniibestsellerin2005, pentru romanul Venerin volos și Bolșaia knigain 2011, pentru romanul Scrisorar.
În afara premiilor naționale, a fost recompensat și cu prestigioase premii internaționale: Premiul Cantonului Zurich în 2000, Prix Du Meilleur Livre Etranger (secțiunea eseu) în 2005, Premiul Grinzane Cavour în 2007, Premiul internațional pentru literatură Haus der Kulturen der Weltin 2011.
Trei dintre romanele lui șișkin au fost dramatizate și puse în scenă: Venerin volos la Atelierul Piotr Fomenko, Vziație Izmailă la Teatrul MOST, iar Scrisorar la Teatrul de Artă Cehov din Moscova, în regia Marinei Brusnikina.
Carte recomandată de Lidia Bodea în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți ".
