Scrisori catre Vera

Pentru Nabokov proza este totul, ea este profunzimea, energia divină. - The New York Times   Aceste scrisori cuprind cele mai emoționante pasaje pe care le va scrie vreodată Nabokov, pline de viziuni când impresioniste, când extrem de detaliate asupra lumii înconjurătoare, pe care o zugrăvește ca fiind dureros de frumoasă. Nabokov cel din acest volum e un scriitor care își face o misiune din a-și convinge cititoarea sa coboare de pe terasa de la ultimul etaj arătîndu-i splendoarea lumii care a încetat cumva să mai fie o sursă de încântare. - The Times Literary Supplement   Nuanțate de o imediatete senzuală a detaliului, Scrisorile sunt mărturia extazului… Ele dezvăluie un Nabokov de o inteligență sclipitoare, cu un dar aparte pentru critică la obiect și o fascinație pentru ceea ce se situa în afara culturii sale – fie că era vorba de autobuzele Greyhound din Massachusetts sau de metroul din New York. Acum, probabil pentru prima oară, autorul rus se ivește limpede din umbrele biografilor săi. - The Observer   Fragment din cartea "Scrisori către Vera" de Vladimir Nabokov: "Draga mea, scumpa mea iubire, îți scriu din trenul care merge la Paris, deci scrisul mi-e oarecum tremurat. Seara franțuzească a avut chiar mai mult succes ca data trecută, sala mare, somptuoasă a fost plină ochi. În loc de introducere, Jacques Măsui a vorbit fermecător și inteligent despre mine. Bătrînul de Rieux (care acum publica o carte despre... Lawrence — nu colonelul, ci amantul) a venit la mine și a spus qu'il n'aurait jamais cru că Pușkin ar fi putut scrie un vers așa de frumos precum... "l'etoile n'est plus la parce que l'eau se ride". Lectura a fost strînsă la mijloc de o curelușă de aplauze, iar la final a fost o larmă totală, puternică și serioasă. Victor a cîștigat o mie de franci pentru o asemenea lectură, băiat bun, nu-i așa? Eleonora a fost acolo, am ținut-o lîngă mine tot timpul (de ce se grăbește așa, e iute, pripită), am mers împreună la o cafenea și așa mai departe. Apropo, se spune că nu au priceput pe deplin aluzia misterioasă a Aleksandrei Lazarevna (despre dar), dar tatăl ei ghicise corect. Kirill, vai, se conformează întru totul impresiilor pe care noi le aveam deja despre el (draga mea, deja mi-e un dor nebun de tine — și de flăcăiaș — te sărut, bucuria mea), e foarte slab și posac, complet lipsit de vechea lui vivacitate. Nu o să scriu despre “becurile” lui. I-am recuperat lucrurile pentru douăzeci și cinci de franci (!), m-am dus personal cu el să le luăm, fiindcă nu se putea duce singur, îi era frică de proprietăreasă. N-o să spun decît că, în maldărul de lucruri pe care le împachetam, se aflau o linguriță cu resturi de gem și o foarfecă plină de rugină portocalie. Serghei și Anna sînt foarte buni cu el, la fel și Zînă. Ce fermecător e micuțul Niki! Nu mă puteam desprinde de el. Stătea întins, un lucrușor roșu, ciufulit, cu bronșita, înconjurat de automobile de toate mărcile și mărimile."