Ada sau ardoarea

Ada sau ardoarea. Ediția 2019 Publicată la două săptămîni după ce autorul împlinise șaptezeci de ani, Ada sau ardoarea este capodopera lui Nabokov, încununarea glorioasă a carierei sale de romancier. Deopotrivă basm, epopee, tratat filosofic despre esența timpului și catalog erotic, Ada sau ardoarea este creația supremă a unei imaginații incandescente. - Publishers Weekly   Cea mai masivă creație a lui Nabokov, Ada sau ardoarea este, în același timp, și cea mai extravagantă, cea mai insolentă, cea mai incitantă… - Georges Nivat   În Ada sau ardoarea, imensa fantezie a mistificării avînd ca temă centrală incestul dintre frate și sora, măștile și parodia pun stăpînire pe întregul text. - Magazine litteraire Traducere din limba engleză de Horia Florian Popescu Fragment din cartea "Ada sau ardoarea" de Vladimir Nabokov "În realitate, Aqua era mai puțin frumoasă și cu mult mai scrântită decât Marina. În cursul celor paisprezece ani de căsătorie jalnică, ea a petrecut în sanatorii, cu întreruperi, o serie de sejururi din ce în ce mai lungi. O mică hartă a părții europene a Commonwealth-ului britanic - să zicem din ScotoScandinavia până la Rivieră, Altar și Palermontovia precum și cea mai mare parte a S.U.A., de la Estotia și Canadia până la Argentina, ar putea fi înțepată destul de dens cu ace de gămălie purtând steagul emailat al Crucii Roșii, care marcau bivuacurile femeii în Războiul Lumilor purtat de ea. La un moment dat, Aqua plănuise să caute un minimum de sănătate („doar un pic de cenușiu, vă rog, în loc de negru uniform") în protectorate anglo-americane cum erau Balcanii și Indiile și s-ar putea chiar să fi încercat și pe cele două continente sudice care prosperă sub dominația noastră. comuna. Firește că. Tartaria, un infern independent, care la vremea aceea se întindea de la Marea Baltică și Marea Neagră până la Oceanul Pacific, era inutilizabilă din punct de vedere turistic, deși Ialta și Altin Tagh aveau sonorități neobișnuit de atrăgătoare... însă adevărata ei destinație era Terra cea Frumoasă și ea nădăjduia să ajungă acolo, zburând pe aripi lungi de libelulă, când avea să moară. Scrisorile scurte și triste adresate de la casele nebuniei soțului ei erau semnate uneori Madame Scemiascik-Zvukov („Sunete ce sfâșie sufletul"). După ce a dat prima bătălie cu dementă la Ex en Valais, Aqua s-a întors în America și a suferit o grea înfrângere în perioada când pe Van îl alăptă încă Ruby Black, născută Black (neagră), o doică foarte tânără, aproape un copil, care avea să înnebunească și ea, fiindcă de îndată ce veneau în strâns contact cu el (așa cum a făcut mai târziu Lucette, ca să dau un alt exemplu), toți cei iubitori, toți cei firavi erau nevoiți să cunoască nefericirea și năpasta dacă nu moșteneau o oarecare tărie, o duritate caracteristică sângelui demonic al tatălui său."