Sfintii inchisorilor

Temnița a fost o chemare. După o perioadă de îndoieli și întrebări, a urmat o perioadă de pace. Ea începea când reușeam să pătrundem în interiorul nostru. Aceasta e cea mai importantă experiență pe care o poți avea în timpul vieții: a te cunoaște pe tine însuți. Apoi urmează o perioadă de consolidare pe calea suferinței, grație căreia reușești să te cunoști pe tine însuți. A fost total și simplu că noi ne redescopeream la acele ore pe patul suferinței: era o chemare. Temnițele comuniste erau fabrici de martiri în cel mai literar sens al cuvântului. Noi eram martori ai degradării propriului trup. De la un anumit stadiu nu mai eram în stare să simțim nimic - era ca o pace adâncă. Personal, nu am mai simțit durerea. Eram în elementul meu, mai fericit decât atunci când eram afară liber, în lume. Aceasta și pentru că viața noastră spirituală devenea din ce în ce mai puternică, cu mult mai puternică decât era înainte de detenție. Acelea erau zile de sacrificiu și jertfă, extraordinare și unice. - Arhim. Justin Parvu