Sotia plantatorului de ceai

Tânăra Gwendolyn Hooper ajunge în exoticul Ceylon, nerăbdătoare să înceapă o viață nouă ca soție. O întâmpină însă un soț distant, secretos și întotdeauna ocupat. Explorând singura plantația de ceai, Gwendolyn descoperă uși încuiate, rochii vechi și alte semne ale unui trecut necunoscut. Când trebuie să aducă pe lume un copil, trebuie și să-i dezvăluie lui Laurence adevărul. „O poveste pasionantă, despre mistere, conduite și prejudecăți, care se petrece în Ceylon (Sri Lanka de azi). Jefferies demonstrează că știe să scrie o poveste plină de suspans, în care motivațiile complexe ale personajelor se întâlnesc în chip surprinzător.“ - Publishers Weekly „Carte ofertantă, cu o atmosferă incredibilă, Soția plantatorului de ceai este un roman de epocă dintre cele mai reușite. E pur și simplu fermecătoare.“ - The Sunday Express „Cartea mea ideală – nu am putut s-o las din mână.“ - Santa Montefiore     Fragment din romanul "Soția plantatorului de ceai" de Dinah Jefferies:     “Când Gwen și Laurence ieșiră din casă odată cu prima rază de lumină, ea își trase strâns șalul de lână pe lângă umeri. După furtună, cărarea era plină de crengi și ramuri rupte, flori, frunze. Temperatura scăzuse, iar aerul era încă umed, așa că ploaia încă nu terminase cu ei. Se uită în față, când urcară dealul, în direcția fabricii de ceai. După anunțul șocant făcut de Christină, rămăseseră treji ore la rând. Laurence băuse brandy după brandy, devenind tot mai mohorât, iar Gwen se întrebase întruna ce semnificație aveau cuvintele de despărțire ale Christinei. Cum îndrăznea să sugereze că ea nu-și înțelege soțul și ce știa Christina despre el, iar ea nu? Niciunul dintre ei nu dormise.     În timpul plimbării, tăcerea dintre ei se prelungi. Gwen își umplu pămânii cu aer curat și, copleșită de recunoștință, îi mulțumi lui Dumnezeu că nu i se confesase lui Laurence. Veștile de la Christina și adevărul despre Liyoni l-ar fi distrus definitiv. Pe la jumătatea drumului se opriră și se uitară unul la altul, căutând parcă răspunsuri sau cel puțin fiecare dorind să găsească în ochii celuilalt un licăr care să îl ajute să meargă până la capăt. Laurence își întoarse primul privirea.     Gwen se uită la masele de nori care se adunau și își simți inima grea.     — Nu știu ce va însemna asta pentru noi, spuse el.     Tăcerea se adânci și Gwen își mușcă buza, înspăimântată să dea glas propriilor griji.     El îi luă mâinile într-ale lui.     — Ai mâinile reci.     Ea încuviință și se mai plimbară puțin. În vârful pantei, se răsuciră ca să admire priveliștea. Arbuștii de un verde strălucitor, culegătoarele în sariuri portocalii, purpurii și vișinii, grădina frumos tunsă și casa lor luminoasă și spațioasă. Totul era îngrijit cu atâta dragoste. Laurence îi explicase că, dacă arbuștii nu ar fi foști tunși, s-ar fi transformat în copaci. Uitându-se la razele de soare reflectate pe suprafața lucioasă a lacului, Gwen încercă să-și imagineze cum ar fi arătat locul, dacă s-ar fi sălbăticit.”