Cartea de față începe astfel: revenit în patrie după un ocol al lumii, scriitorul Vasile Andru este îndemnat de reporterul și etno-prozatorul Dumitru Brădatan (Dumi Brad, aici) să dezvăluie lumea văzută, dar și pe cea nevăzută, atât cât este îngăduit. Autorul ia pulsul mileniului III și al veacului care „își arată colții”, și al generației „palide și scindate”. Dumi Brad, care este nu doar reporterul, ci mai ales ucenicul ascultător, zice: „Am ars o mie și una de impuritați la școala de sapientia a lui Vasile.” Reporterul este un challenger, el a provocat șase din cele optsprezece dialoguri. La acestea, în sumar, Andru adăugă și cinci eseuri, mărturii și reflecții despre arta de a trăi și a nu îmbătrâni, despre arta de a întrebuința bine planeta. Însoțit de surâsul care are ceva metafizic, conținând și râs, și plâns. Toate având incidența cu o biografie devenită destin.
