Te voi revedea ed.2014

Dacă viața le oferă lui Arthur și Lauren o a doua șansă de a se întâlni, oare vor risca totul pentru a o obține? Cu această comedie romantică, Marc Levy aduce în scenă personajele din primul său roman, și dacă e adevărat... și ne antrenează într o nouă aventură, presărată cu suspans și umor... Patru ani au trecut de la prima lor întâlnire. După un stagiu profesional la Paris, Arthur se întoarce la San Francisco, unde îl așteaptă prietenul său, Paul, și o mulțime de amintiri. Lauren, care s a recuperat complet de pe urma accidentului, se pregătește să obțină titularizarea în neurochirurgie, sub îndrumarea doctorului Fernstein. Totuși, nici unul dintre ei nu reușește să uite povestea care le a bulversat viețile. El a ajutat o să iasă din comă și n o poate uita; ea îi datorează viața și încearcă să și aducă aminte de chipul lui. Destinul îi va aduce din nou împreună... Marc Levy este cel mai citit autor francez contemporan. Cărțile lui sunt traduse în 45 de limbi, regăsindu se pe majoritatea listelor de bestseller din țările în care este publicat. Născut în 1961, la Paris, Marc Levy a avut parte de un parcurs profesional fascinant: a fost mai întâi voluntar la Crucea Roșie, apoi antreprenor în SUA, după care a fondat una dintre cele mai importante companii de arhitectură din Franța. Cariera sa de scriitor a demarat cu maximum de succes în anul 2000, când a publicat romanul și dacă e adevărat…, vândut în întreaga lume în milioane de exemplare și ecranizat de Steven Spielberg (2005). În prezent, Marc Levy trăiește la New York. "Pentru cititorii francezi, Marc Levy întruchipează un destin de basm: ajuns târziu la literatură, acest autor, pe cât de discret, pe atât de melancolic, s a impus încă din momentul în care primul său manuscris a încăput pe mâna editorului, scenariul corespunzător fiind imediat cumpărat de compania de film a lui Steven Spielberg. Astăzi, el a devenit la noi scriitorul cel mai popular. Secretul său? Un adevărat simț al povestirii, o extraordinară capacitate de a capta mitologia timpurilor noastre, un romantism inalterabil care pune mai presus de orice o scriitură eficace, foarte americană, ce merge direct la scop. Miracolele nu se explică, se constată." - Pascal Bruckner     Fragment din romanul "Te voi revedea" - Marc Levy:     “Se auzi un bip strident. Norma se repezi la defibrilator. Anestezistul privi ecranul: ritmul cardiac devenea critic. Lauren luă padelele din mâinile Normei, le freca una de alta și le lipi de torsul lui Arthur.     — Trei sute! strigă ea, comandând intensitatea curentulul.    Sub impulsul descărcării electrice, corpul se arcui în sus, după care căzu, greoi, pe masă. Traseul de pe ecran rămânea neschimbat.     — Îl pierdem! spuse Norma.     — Încărcați la trei sute cincizeci! ceru Lauren, aplicând din nou padelele.     Toracele lui Arthur se înălță spre cer. De data asta, linia verde se prăbuși, după care desena din nou un traseu pe cât de drept, pe atât de trist.     — Încărcăm, din nou, la patru sute. Dați-mi cinci miligrame de adrenalină și o sută douăzeci și cinci de Solu-Medrol, în perfuzia asta, urlă Lauren.     Anestezistul se execută pe loc. Într-o clipă, sub ochiul avizat al profesorului, căruia nu-i scăpă nimic, tânăra doctoriță trecuse la comenzile sălii de operație. De îndată ce defibrilatorul ajunse la încărcătura cerută, Lauren aplică padelele. Corpul lui Arthur se arcul într-un ultim efort, pentru a reține viața care îl părăsea.     — Normă, o altă fiolă de cinci miligrame de adrenalină și o unitate de Lidocaină, rapid!     Fernstein privi traseul, care nu se modificase. Se apropie de Lauren și îi puse o mână pe umăr.     — Mi-e teamă că am făcut mai mult decât era cu putință.     Dar tânăra doctoriță smulse seringă din mâna Normei și o înfipse, fără nicio ezitare, în inimă pacientulul său.     Gestul fusese de o precizie extraordinară: acul printre coaste, traversă pericardul și pătrunse, câțiva milimetri, în peretele inimii. Imediat, soluția se răspândi în toate fibrele miocardului.     — Îți interzic să te dai bătut, murmură Lauren, plină de furie. Agață-te!     Ea apucă din nou pădelele defibrilatorului, însă Fernstein o opri și i le luă din mână.     — Ajunge, Lauren, lasă-l să se ducă!     Ea îl îmbrânci, cu vehemență, pe profesor și îl atacă de-a dreptul.     — Asta nu înseamnă a se duce, înseamnă a muri! Oare când o să fim în stare să le spunem lucrurilor pe adevăratul lor nume? A muri, a muri, a muri, repetă ea, lovind cu pumnul pieptul inert al lui Arthur.     Sunetul continuu, scos de electrocardiograf, se întreupse brusc, lăsând loc unei succesiuni de bipuri scurte. Echipa înmărmuri; toți se uitau țintă la traseul verde, aproape linear. La extremitatea acestuia, unda începu să oscileze, se rotunji și, în cele din urmă, forma iar o curbă, cărei desen recapătă un aspect aproape normal.”