Romanul o are în centru pe Edna Pontellier, soție și mama, dar înainte de toate o femeie cu un spirit liber, neîmblânzit, care nu se regăsește defel în modul de viață victorian, atât de plin de constrângeri și interdicții. Rebela până în măduva oaselor, ea nu pricepe în ruptul capului de ce întreaga existență a femeilor trebuie să graviteze în jurul copiilor și al bărbatului. Dornică de o experiență nouă, care să îi demonstreze că este vie, Edna se aruncă în brațele lui Robert, un bărbat la fel de neîmpăcat cu societatea și normele ei. Când însă acesta o părăsește, femeia hotărește să se dedice familiei, ca orice bună și îndatoritoare soție. Totuși, odată ce a cunoscut libertatea de a gândi și simți, Edna nu mai poate accepta plictiseala, supunerea, înfrânarea, așa că alege, crede ea, singura modalitate posibilă de a scăpa de colivia în care stă închisă. Fragment din roman: “Când cerul era sumbru și înnorat, Edna nu putea să lucreze. Avea nevoie de soare pentru a-i atenua și a-i calma starea sufletească. Ajunsese într-un punct când nu mai părea să tatoneze și picta, atunci când avea timp la dispoziție, cu siguranță și ușurință. Cum ea era lipsită de ambiție și nu aspiră la perfecțiune, simțea satisfacție din muncă în sine. În zilele triste sau ploioase ieșea și caută compania prietenilor pe care și-i făcuse la Grand Isle. Altminteri stătea în casă și nutrea o stare de melancolie ce devenise mult prea obișnuită pentru tihnă și liniștea ei sufletească. Nu era disperare, dar avea impresia că viața trecea fără să-și fi îndeplinit promisiunile. Totuși, în alte zile își plecă urechea și se lăsă călăuzită și ademenită, de false speranțe pe care tinerețea ei le oferea încă. Se duse din nou de mai multe ori la curse. Doamna Highcamp și Alcee Arobin veniră, în trăsura acestuia s-o vadă într-o după-amiază frumoasă. Doamna Highcamp era o femeie de lume blondă, inteligență, înaltă, zveltă, de vreo patruzeci de ani, lipsită de afectare, cu ochi albaștri care priveau țintă și al cărei comportament trăda indiferentă. Fiica ei — căci avea o frică — îi servea drept pretext pentru a cultiva compania tinerilor bărbați mondeni. Alcee Arobin era unul dintre aceștia. Era o figură, familiară la curse, la operă, la cluburile în vogă. Chipul îi era luminat de un zâmbet veșnic, care rareori nu reușea să trezească o bună dispoziție asemănătoare la oricine îi întâlnea privirea și-i asculta glasul plăcut. Avea maniere calme, uneori ușor insolente. Se lăudă cu o siluetă frumoasă, o față agreabilă, neumbrită de gânduri și sentimente profunde; se îmbracă precum tipicul bărbat monden. După ce o văzuse la curse împreună cu tatăl ei, Arobin o admiră cu extravaganță. O mai întâlnise în alte împrejurări, dar până, în ziua aceea i se păruse inabordabilă. La îndemnul lui, doamna Highcamp o invită însoțească la Jockey Club pentru a asista la evenimentul hipic al sezonului."
