Ultimele cazuri ale lui Miss Marple

    Un bărbat necunoscut moare, împușcat, într-o biserică. Un bătrân face o glumă în testament, determinându-și nepotul să caute în zadar o comoară îngropată. Un fost bijutier este acuzat de uciderea soției sale, iar singurul lui alibi este Miss Marple. O îngrijitoare nebună aruncă un blestem asupra unei tinere care moare într-un accident de călărie. O menajeră este pe nedrept bănuită de furt. Un bărbat e învinuit că și-ar fi injughiat soția. O ingenioasă punere în scenă îi pune în încurcătură pe cei care încearcă să-l descopere pe asasinul unei moștenitoare excentrice. Miss Marple s-a întors și are nevoie de toate abilitățile sale de deducție pentru a soluționa ultimele sale cazuri.      Fragment din roman:       “MISS MARPLE SPUNE O POVESTE        Nu cred că v-am povestit vreodată, dragii mei Raymond și Joan, despre un caz foarte ciudat, petrecut în urmă cu câțiva ani. Nu vreau să par încrezută, fiindcă știu că în comparație cu voi, tinerii, nu sunt deloc inteligența - la urma urmei, Raymond scrie cărți din acelea moderne despre tineri antipatici, iar Joan pictează niște tablouri remarcabile cu oameni pătrătoși, cu burțile umflate - foarte inteligent din partea voastră, dragilor însă, așa cum afirmă și Raymond (cu multă blândețe, căci este cel mai amabil dintre nepoții mei), sunt o victoriană tipică. Îi admir pe domnii Alma-Tademă și Frederic Leighton, care vouă vi se par, fără îndoială, teribil de “vieux jeux”. Acum să vedem, ce spuneam? O, da... Nu vreau să par încrezută, dar nu mă pot abține să nu spun că mă simt mândră de mine, deoarece, cu puțin bun-simț, am reușit să rezolv o problemă care a derutat minți mult mai strălucite decât a mea.      Deși, la drept vorbind, treaba a fost încă de la început cât se poate de limpede.     Ei bine, o să vă povestesc întâmplarea și, dacă veți considera că sunt prea vanitoasă, să aveți măcar în vedere faptul că am ajutat o ființă aflată într-un mare necaz.     Am luat pentru prima oară cunoștință despre această afacere într-o seară, pe la nouă, când Gwen (v-o amintiți pe Gwen? Menajera mea roșcată) m-a anunțat că domnul Petherick, însoțit de un alt domn, ceruse să mă vadă. Gwen îi poftise în salon să mă aștepte. Eu stăteam în sufragerie, deoarece consider că e o risipă să încălzești două încăperi la început de primăvară.     Am trimis-o pe Gwen să aducă sticla de vișinată și niște pahare, în timp ce eu m-am grăbit să ajung în salon. Nu știu dacă vi-l mai amintiți pe domnul Petherick. A murit acum vreo doi ani, dar eram prieteni vechi și apelăm la el ori de câte ori aveam nevoie de ajutor în chestiuni juridice. Un bărbat foarte inteligent și un avocat priceput."