Iată cum omul trist devine un alt om, nu se întreabă dacă poveștile lui aduc de folos cuiva, dacă are cineva nevoie de ele. Plăcerea omului de a spune și de a fi ascultat e multă! Ne place îmbucurarea celui de lângă noi cu clipe de farmec și alint, cu gesturi care ne împiedică să fim singuri. Și poate că mai este nevoie de poveste și pentru altceva. Ficțiunea ne ordonează, instituie o ierarhie a sentimentelor trăite, armonizează umbrele cu fulgurațiile luminoase, separă semnificantul din zgura derizorie. Faptele sunt un produs temporar, se construiesc într-un timp fluid și, astfel pentru subiectul poveștilor, faptul însuși are fluiditate, devine mai grav sau mai lejer, se modelează și se reconstituie exorcizând reziduurile diabolice sau nocive, potențând clipa în care se reproduce.
- Daniel Drăgan
