Vina

„Greu este să fii bun". Așa sună verdictul unui filozof presocratic la care mă încruntam abitir pe la 20 de ani. Acum, la 60, după ce am învățat de la aceiași înțelepți că „toți oamenii sunt rai", dar că „nu trebuie să-i judeci", nu mă mai grăbesc cu încruntarea. Doar zâmbesc puțin ofilit, în dulce resemnare. Cu un astfel de zâmbet – trist, admirativ, îngăduitor și compătimitor totodată – trebuie întâmpinat (și fără îndoială iertat) Tomas H., personajul axial din romanul Cameliei Cavadia. Destinat fericirii, dar eșuat lamentabil. Vinovat inocent și egofil culpabil. și totuși înseninat, dureros de triumfător în final, după ce altruismul învinge mizantropia, iar dăruirea de sine absolvă vinovăția. În fond, ce ar fi vina fără ispășire? Un roman despre povara fericirii (chiar așa!) și chinul permanent al demonicului de a surpa – prin patologia patimii oarbe – iubirea curată, armonia conjugală, farmecul divin al copilăriei și nobila condiție de părinte. Un debut surprinzător prin precizia arhitecturii narative și siguranța rotirii caruselului cu multe și subtile relații psihologice. În plus, îmbucurător prin opțiunea preponderent morală, într-o vreme dominată de anarhie, relativism și etică în răspăr. - Dan C. Mihăilescu