Zen. Din zicerile si versurile maestrilor

    O carte care este atractiva pentru orice om – si care contine citeva din cele mai bune invataturi ZEN.     "Aceste texte ar putea fi niste modele pentru propriile noastre mondo-uri (mondo-ul este relatarea unei iluminari) pe care le-am putea afla asa cum batranul din legenda gaseste comoara cautata aiurea in propria sa gradina." (Marius Iosif)           Fragment:        “Hui Neng, cel care avea sa raspandeasca invatatura Zen ca cel de-al saselea Patriarh slujise in tineretea sa ca servitor in manastirea celui de-al cincilea Patriarh Hong Ran. Fiind el pe-atunci neinvatat si nestiind nici macar sa scrie, trebui sa indeplineasca treburile cele mai de jos din manastire. Intr-o zi Hong Ran ii aduna pe toti calugarii in sala templului si le spuse: „Nasterea si moartea, aceasta e marea intrebare. Zi de zi nu va ganditi decat la castig, la noroc si imbelsugare si uitati toate straduintele de a scapa din noianul renasterilor. Atata vreme cat nu cunoasteti adevarul firii voastre insesi, nu va vor ajuta nici castigul, nici norocul, nici imbelsugarea sa va mantuiti. Intoarceti-va acum in chiliile voastre si cautati adevarul ce salasluieste in voi. Si de-l veti fi gasit, scrieti-mi un vers despre el. Cel in al carui stih voi recunoaste adevarul acela-mi va mosteni vesmantul si ceasca milosteniei si-mi va fi urmas. Dar nu zaboviti prea mult gandind asupra versurilor pentru ca asta nu prea ajuta in aflarea firii de sine."     Traia pe-atunci in manastirea Patriarhului Hong Ran un calugar pe nume Shen Xiu, mai-marele Adunarii calugarilor, care era de departe cel mai inaintat in cautarea adevarului lui Buddha. Ceilalti calugari se gandira: „De ce sa ne mai caznim sa scriem un vers pentru Patriarh? Fara doar si poate Shen Xiu va castiga." Se intelesera deci cu totii sa asculte invataturile lui Shen Xiu si nu-si mai dadura nici o osteneala.     Shen Xiu cugeta indelung si-n cele din urma reusi sa-si inmanuncheze intreaga stiinta asupra iluminarii in patru stihuri. Neindraznind totusi sa-i arate Patriarhului poezia, dupa o indelungata sovaiala, se strecura, la vremea celei de-a treia veghe, pe coridorul din fata chiliei aceluia, si scrise cu o bucata de carbune urmatoarele versuri pe perete:           Trupul e-asemenea copacului iluminarii,     Inima este-o oglinda limpede.     Statornic si fara de ragaz trebuie s-o stergi,     Ca nici un fir de praf sa n-o atinga.”