Găsesc ziua de astăzi, ziua internațională a poeziei, un extraordinar prilej pentru a citi poezie. Câți dintre noi nu văd poeme răsfirate peste tot, dar își toarnă încă o ceașcă de cafea, uitându-le în același teanc de cărți niciodată terminate? Am mai zis, de-aș fi nevoită să aleg între epic și liric, ar fi foarte, foarte greu, ba chiar imposibil, ținând cont că poeticul reușește să se imprime în noi, sensibilizându-ne mult mai tare decât epicul.
Iată, așadar, în ordine aleatorie, cele mai frumoase poezii, contemporane și nu numai 😀
Plumb, de George Bacovia – probabil cei ce urmează să susțină examenul de bacalaureat mă vor urî, dar nu găsesc un poem mai interpretabil, mai sugestiv, mai copleșitor decât arta lui Bacovia. Poetul simbolist creionează o lume din care nu se poate fugi, o lume închisă, fără iluzia unei transcendențe salvatoare, sensul vieții fiind vidul, nimicul.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig –
Stam singur lângă mort… si era frig…
Si-i atirnau aripile de plumb
Emoție de toamnă, de Nichita Stănescu – Stănescu este probabil singurul poet care reușește să-mă facă să mă cutremur la auzul oricăreia dintre creațiile sale. Emoție de toamnă este una dintre poeziile mele preferate, mai mult decât o poezie clișeică de dragoste, una în care natura se îmbină cu cele mai profunde sentimente.
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Am obosit, de Ana Blandiana – o poetă desăvârșită, una dintre femeile cu care țara noastră trebuie! să se mândrească. Am obosit este un discurs liric ce îmi dă fiori la fiecare lecturare, o profunzime într-un amestec omogen cu originalitate și sensibilitatea creatoare.
Am obosit să mă nasc din idee,
Am obosit să nu mor –
Mi-am ales o frunză,
Iată din ea mă voi naşte.
Dați-mi un trup voi munților, de Lucian Blaga – Opera lui Blaga, de o expresivitate covărșitoare, este un spațiu al experiențelor esențiale. Acest poem posedă ceva din forța cuvântului, în contact cu ilimitatul și absolutul, poetul fiind capabil de revelație.
Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.
Acatiste, de Eva Precub – Tipa asta este cool. Și atât. O femeie extraordinară cred că e puțin zis. Mi-ar plăcea să o studiem la școală, să fie în materia de BAC, să fie peste tot. Poezia Evei e grea, rece, apăsătoare, și totuși te cucerește, te farmecă, te intrigă. Acatiste nu e preferata mea, pentru că toate sunt preferatele mele, dar, de-ar fi să aleg un exponent pentru poezia ei, probabil Acatiste ar fi 🙂
Voi muri cu ochii deschiși
Și nimeni pe lume
Să mi-i închidă.
17, de Anca Zaharia – poeziile Ancăi n-au un titlu, ceea ce le face și mai speciale decât sunt deja. Cea de-a 17 este preferata mea, întrucât mă regăsesc în ea cam 101%. Anca scrie profund, dur, dar adevărat.
eu am nevoie
de sfaturi de viață
pentru a le ignora
pe toate.
Celei care pleacă, de Ion Minulescu – La fel ca în cazul Evei Precub, îl consider pe Minulescu un adevărat magician al cuvintelor, un psiholog al lirismului. Frazele sale te joacă pe degete, te aduc și te alungă, te cuceresc, apoi te sfărâmă în bucăți.
A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe – călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări.
Închei cu Șah, de Mircea Sorescu, o poezie (atât) de..de suflet, încât doare. Sorescu te atinge unde te doare, pune sare pe rană, și, ce e mai grav e că îți place. Lista cu poezii adorate poate continua la nesfârșit, cel puțin trei zile și trei nopți, ca în basme. Poeziile tale preferate care sunt? 😀
Fac rocada sentimentelor.
In spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.Eu imi aprind o tigara
Si continui partida.
P.S: pe www.subcapitol.ro găsești multe poezii faine de-ale scriitorilor contemporani, poate te atrage vreuna 🙂
#citeștepoezie
bravo !