Câte vieți are o pisică?
Dar un om?
Dar un evreu la Auschwitz?
Probabil, nici „fericiții” supraviețuitori n-au mai simțit că trăiesc cu adevarat după aceea, şi cu siguranță n-au mai reuşit să realizeze ceea ce-şi propuseseră înainte de razboi. Fii şi fiice, soți şi soții, mame şi tați, frați şi surori, prieteni şi duşmani, umbra celor văzute şi îndurate le-a pătat sufletul pentru toată viața, plaga ororii le-a umbrit viitorul.
Omul este cel mai crud animal. Ura e simplă. Dragostea nu-i uşor de dus, înseamnă sacrificii, te amenintă cu suferința şi îți cere tot. Şi e mare, mare lucru să-ți păstrezi umanitatea trăind într-o cuşca cu lei flămânzi şi oi înspăimântate, amestecați de-a valma.
Lale şi Gita fac parte dintre cei care-au sfidat moartea şi şi-au respectat promisiunea de a supraviețui lagărului, şi citind despre povestea lor de dragoste într-o lume sfâşiata de violență, îmi doresc să cred că n-au fost singurii care au avut parte şi de altceva în afară de cruzime si umilință. E o rază de optimism în carte, ascunsă sub toată tortura, ura, lipsurile, frica şi teroarea nazistă. Spiritul uman este admirabil. Iar cartea certifică una dintre definițiile eroului: o persoană obişnuită care face cele mai bune lucruri în cele mai teribile circumstanțe.
„Tatuatorul de la Auschwitz” de Heather Morris nu are forța altor poveşti, nu găsim în ea nici prea multe aspecte cutremurătoare ca în altele, dar este originală, deoarece dezvăluie şi alte aspecte decât cele întâlnite în mod obişnuit în cărțile despre viața în lagărele de concentrare. O poveste de dragoste într-un lagăr poate părea puțin deplasată în ochii unora, dar este dovada că viața merge înainte, este dovada că umanitatea a supraviețuit cruzimii. Speranța ce se desprinde din povestea de dragoste ce ia nastere între cei doi tineri evrei ne ajută să privim războiul şi din altă perspectivă. Din perspectiva persecutatului care alege să privească spre lumina de la capătul tunelului şi să nu cedeze.
Poate Lale nu este prototipul eroului, dar modul în care alege să-şi rişte propria viată şi să-şi ofere ajutorul celorlalți este de admirat. Lale nu este evreul tipic pe care ne-am obişnuit să-l întâlnim în poveştile despre război, nu are parte de tratamentul inuman pe care-l înfruntă majoritatea evreilor în lagăr. El reuşeşte să obțină avantaje şi beneficii, asigurate de munca lui de tatuator, dar, pe care alege să le împartă, chiar dacă nimic nu-l obligă. În ciuda condițiilor vitrege, situație în care fiecare ar fi interesat doar de propria supraviețuire, el işi cultivă umanitatea şi se comportă în consecință.
Dragostea pentru Gita este firul de care se agața pentru a nu ceda, este asigurarea lui că la ieşirea din lagăr nu va fi singur, ci va avea cu cine să-şi clădească o noua viața; simte că are obligația să supraviețuiască pentru a onora promisiunea făcută femeii iubite de a-i arăta ce înseamna fericirea.
Lale are doua atuuri pe care le foloseşte la potențial maxim: curajul şi norocul. În întunericul regizat de nazişti, el a reprezentat lumina pentru mulți dintre evreii cu care a intrat in contact.
To save one is to save the world.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia