După ce a stat într-un lagăr de concentrare nazist au venit salvatorii sovietici și au salvat-o… deportând-o într-un gulag.
Ei bine, aceasta este soarta eroinei romanului de față – Cilka. După ce a îndurat viața groaznică din lagărul nazist, unde, la doar numai șaisprezece ani, a fost violată și nevoită
să se prostitueze pentru a supravețui, viața i-a pregătit o altă încercare dură. Sovieticii au acuzat-o că a lucrat cu inamicul ca prostituată și spioană. Drept urmare au condamnat-o la cincisprezece ani de muncă silnică.
Lagărul de concentrare nazist și gulagul sovietic comunist, două noțiuni care pot fi considerate sinonime, au avut același impact asupra omenirii.
Pe parcursul întregului roman, autorul face o paralelă între aceste două locuri atât de asemănătoare. Eroina principală, Cilka, are mereu acea senzație de déjà-vu: baracă, apel, număr, violență, frig, foame…
Şi, deşi lagărul ăsta are alt scop – să-i pună să muncească pentru Uniunea Sovietică, şi nu să-i omoare pentru că sunt evrei –, în aceste condiţii, abuzate repetat, mereu sub ameninţarea violenţei şi a „gropii“, Cilka îşi dă seama că n-a făcut decât să treacă dintr-un loc crud, inuman, în altul la fel.
Observăm diferite modalități de a reacționa la mizerie, unii oameni devin mai buni, mai îngăduitori cu ceilalți, încearcă să se facă utili pentru a micșora durerea fraților de suferință; alții răspund cu agresivitate și violență, care de cele mai multe ori nu sunt un indiciu al răutății, ci mai curând al dezndădejdii, un mecanism de apărare al organismului.
Cartea m-a prins și am citit-o dintr-o răsuflare. Însă, cred că prea s-a exagerat bunătatea Cilkăi, de prea multe ori a cerut pentru alții, neglijându-se complet. Cât de curajoși, altruiști și buni nu am fi, există și instinctul de autoconservare. La fel, consider că s-a exagerat cu curajul ei, o persoană atât de tânără care a supravețuit unui lagăr de concentrare, nu cred că va deveni neînfricată într-un gulag, se poate oare dobândi o astfel de imunitate?! Ori, asta vrea a fi înțeles aici:
-Ție chiar nu ți-e frică de moarte, așa-i?…
-Nu, am stat destul în preajma ei.
Este un must read dacă ați citit “Tatuatorul de la Auschwitz”. Povestea Cilkăi începe acolo, iar aici autorul revine la unele scene relatate acolo, deci este o legătură între ele.
… că el îi poate avea corpul, dar nimic mai mult; că nu-i poate avea mintea, inima, sufletul.
De câte ori poate să fie cineva redus, șters?
Fie că am făcut ceva, fie că nu, am fost catalogate drept dușmani ai poporului și suntem aici pentru a fi reeducate prin muncă.
… să găsești un pic de speranță în întuneric nu e o slăbiciune.
Alte recenzii de la Heather Morris:
