Vă invit în lumea tainică a cărților. Acolo unde cartea este eroina centrală. Fie că este o carte citită în metrou, fie că este una mirosită, atinsă și doar sorbită câte o pag
ină pe zi pentru a prelungi plăcerea, fie că este o carte veche găsită pe raftul unui anticariat sau în parc pe o bancă, sau una pusă intenționat lângă o cadă drept strategie de marketing pentru a vinde un apartament. Cert este că aceste cărți te vor purta pe tărâmuri necunoscute.
Protagonista acestui roman este Juliette. Ea este un agent imobiliar, ea este fata care citește în metrou și care atrage mereu atenția asupra lecturilor celorlalți pasageri. Într-o zi, în mod absolut întâmplator, descoperă o casă în care dragostea pentru cărți este ridicată la un alt nivel. De aici marea aventură a “cărților călătoare” începe și Juliette devine cărăuș.
Dar ce este un cărăuș? Este un mesager al cărților. Ideea este de a transforma lumea toată într-o bibliotecă. Și dacă ne-am deprins cu ideea clasică în a pune o carte într-un loc public, cineva o ia, o citește, apoi, peste ceva timp o returnează în locul special amenajat, păi sarcina cărăușului este diferită. Cărăușul este responsabil de cărțile sale. Și deci nu-și va lăsa cartea într-un loc public, nu se va baza pe noroc ca cartea să-și găsească cititorul. El va fi acel care va alege cititorul. El va oferi cartea cuiva care are nevoie de ea, cineva pe care l-a urmărit, l-a analizat, i-a intuit preferințele și a empatizat cu dorința sa literară.
Vedeți în noi… așa… un soi de doctori de suflete sau niște reprezentanți medicali care hoinăresc cu trusa de medicamente după ei.
Cum se va descurca Juliette cu această sarcină și cum îi va schimba viața această aventură a cărților? Vă las să descoperiți citind această cărțulie care are mai puțin de 200 pagini.
Stilul autoarei este unul ușor de urmărit, cu un singur fir narativ. Nu este o carte waww, dar nici nu pot zice că m-a dezamăgit. Dragostea pentru cărți domină de-a lungul romanului și te încălzește precum acea pătură călduroasă sub care te bagi în zilele ploioase pentru a sorbi dintr-o carte.
Îi plăcuse dintotdeauna să miroase cărțile, să le adulmece, mai ales pe cele cumpărate de ocazie – și cărțile noi aveau arome diferite, în funcție de hârtie și de clerul folosit, dar nu spuneau nimic despre mâinile care le ținuseră, despre casele care le adăpostiseră: n-aveau încă o istorie, o istorie diferită de cea pe care o povesteau, o istorie paralelă, fără contur precis, tainică.
Alte recenzii de la Christine Féret-Fleury:
