Recenzie Femeia la treizeci de ani Honoré de Balzac

femeia-la-treizeci-de-ani-honore-de-balzacDar dacă mi-am păstrat credinţa fidelă, mi-am păstrat oare şi inima?

Printr-o cochetărie tipic feminină, mi-am dorit în mod special să ţin în mâini Femeia la treizeci de ani, a lui Honoré de Balzac, în exact (cum altfel?), ziua când eu însămi păşesc pe acest drum.

Dacă a fost ea aşa cum mi-am dorit, cum m-am aşteptat, ? Şi da, şi nu.

Da, pentru că Balzac, la fel ca în mai toate poveştile sale, nu se dezminte nici în Femeia la treizeci de ani.

Avem descrieri şi detaliu.

Avem naivitate şi încăpăţânare ale tinereţii, un părinte care încearcă (fără succes) să-i insufle echilibrul interior şi deciziile cumpănite, avem torentul vieţii care matură fără milă  oameni dragi şi mai toate visurile.

Şi avem, desigur, plata; lecţiile atât de scump învăţate, un fel de dreptate divină, care lasă personajale să îşi ducă povara propriilor alegeri,  numai cu umerii goi…

Paris, anul 1813.

Către Tuileries se îndreaptă o mulţime de oameni care arde să vadă încă una dintre măreţele parade ale împăratului Napoleon, pe care o intuieşte, cumva, ca fiind un început al sfârşitului.

Şi chiar este. Lupte dramatice, pierderi uriaşe, trădări, după care începe declinul.

Între spectatorii înflăcăraţi, naratorul ne îndreaptă atenţia mai ales către un bătrânel şi o tânără, pentru care agitaţia pare să ia proporţii tot mai mari.

Frumoasă, tânără, cochetă, dar mai ales, naivă şi cu acea doză de sfidare maliţioasă, specifică  tinereţii, Julie îşi zoreşte tatăl.

Ea vrea să vadă parada, dar mai ales, pe un anume colonel: Victor D’Aiglemont, în vârstă de treizeci de ani, a cărui frumuseţe a subjugat-o.

Că bătrânul ei tată se simte obosit  sau rău, că apelează la un fel de şantaj emoţional încercând să îşi tempereze fiica, oare îl putem noi învinui?

Sunt vreodată vinovaţi părinţii că încercă mereu să îşi protejeze copiii, găsind pentru asta câteodată metode greşite sau neconvingătoare?

La asta avem de meditat,  pentru început, în romanul  Femeia la treizeci de ani.

La scurtă vreme după scenele de început, cursul acţiunii începe să capete accente grave şi triste.

Tânăra Julie este deja femeie măritată. Şi în plus, în doliu.

Iar nerăbdarea de a-şi părăsi statutul de tânără fată şi încăpăţânarea de a se mărita cu acela dezaprobat de tată, încep deja să îşi ceară tributul.

Decesul tatălui o lipseşte de acea iubire nesfârşită, caldă, dezinteresată, pe care doar părinţii sunt capabili să o nutrească pentru copii.

Rămasă doar cu dragostea  soţului, cei doi cad, fireşte, pradă mediului din care provin, caracterelor  diferite, lipsei de experienţă.

O ecuaţie complicată, din care, desigur, cel mai sensibil  suferă mai tare.

Julie se simte dezamăgită de căsătorie, despuiată de visuri şi speranţe, îngrozită de golul imens care i se cască în faţă. Un licăr de speranţa se arată prin bătrâna mătuşă, care citeşte atât de bine prin lupa maturităţii, ghicind până în adâncul sufletului.

Prin moartea mătuşii însă tânărul cuplu rămâne complet singur, la mila destinului uman, atât de des prea meschin şi nemilos…

Lui Julie îi este dat să cunoască dragostea adevărată, atât de frumoasă şi preţioasă, acolo unde nici nu bănuia. Însă, la mijloc între raţiune şi inimă, între principii morale şi suflet, destui oameni dragi vor mai fi sacrificaţi.

Cu Femeia la …căutasem teme de reflecţie, lecţii de învăţat , dar mai ales evoluţia sufletului feminin, prin ochii unui bărbat,  înzestrat cu inteligenţă.

Şi le-am găsit, acestea, însă doar parţial, sau poate insuficient, dat fiind că romanul are dimensiuni reduse, raportat la un interval temporal mare.

NOTĂ: 9 / 10

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 iubitori de carte s-au alăturat Tribului Booknation.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

Iubim comentariile tale :)