Atunci când rămâne orfană la vârsta de opt ani, Beth Harmon este trimisă la un orfelinat. Acolo descoperă întâmplător că este înzestrată cu un dar, cel de a juca șah. Mai întâi prin observarea portarului orfelinatului, care juca cu sine însuși în subsol, apoi practicând cu acesta. Treptat ea descoperă pasiunea pentru șah și îi impresionează pe cei din jur prin talentul său. Dar pe lângă șah, în orfelinat ea descoperă și puterea pastilelor tranchilizante. Aici, lui Beth ca și celorlalți copii i se oferă pastile de culoarea verde, care în scurt timp o fac dependentă. Unde o vor duce aceste două dependențe, rămâne să descoperiți.
Cred că la fel ca și alți cititori am crezut la început că oferirea de tranchilizante copiilor este un nonsens, o ficțiune a autoarei care un pic a debordat de inspirație. Însă, am făcut cercetări pe internet și am descoperit cu stupoare că au existat o serie de rapoarte conform cărora orfelinatele din US au folosit sedative intravenos pentru a menține copiii calmi la mijlocul secolului al XX-lea.
Romanul te prinde p
rintre rânduri de combinații de șah, jocuri în minte, anticipare de mișcări și competiții de șah. Lupta continuă între darul înnăscut (the prodigy), pornirea de geniu și dependența de tranchilizante și alcool.
Presupun că cartea este cu atât mai interesantă pentru jucătorii de șah. Pentru mine pasajele (nu puține) în care erau menționate mișcări de șah erau parcă o înșiruire de cuvinte într-o limbă străină. Acesta a fost un impediment pentru lecturarea cărții.
La autor nu aș avea nici o pretenție cu excepția celei menționate mai sus, adică a folosirii cu exagerare a termenilor din șah care pentru un necunoscător fac pasajele de neînțeles sau plictisitoare. În schimb la editură, da. Și mă refer aici la ediția în engleză pe care am citit-o eu. După numărul de pagini a traducerii în română realizez că pentru cei care au citit-o în română nu a existat această problemă. Mi-a luat ceva timp să mă deprind cu scrisul mărunt. La un moment dat chiar vroiam să renunț la cartea fizică și să trec la formatul electronic. Chiar nu au avut mai multe foi? Nu cunosc detaliile privind editarea cărților și anume după ce principii se alege fontul, însă în calitate de cititor, trebuie să recunosc că evit cărțile cu scrisul foarte mic.
Dincolo de acestea, romanul de față este o dovadă clară că suntem stăpânii propriului destin. În mâinele noastre stă alegerea cum ne construim viața și ceea ce vrem să obținem de la ea. Noi putem fi cei care ne autodistrugem, dar și cei care ne salvăm pe noi înșine. De multe ori întâlnim impedimente, lucruri care ne întorc din drum sau care ne sustrag de la esențial, însă prin muncă și perseverență poți obține orice lucru visezi. Problema e în cât de sus îți lași visele să urce.
Alte recenzii de la Walter Tevis:
