B.N.: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
În primul rând să mă prezint, sau mai bine zis să precizez de unde am plecat și unde am ajuns. Am plecat în Franța la doar 14 ani, pe vremea lui Ceaușescu. După două luni petrecute la Paris m-am mutat, cu familia, bineînțeles, în Nigeria. După un an ne-am întors la Paris, unde mi-am terminat liceul, facultatea de comerț internațional apoi cea de drept, am lucrat ca juristă apoi directoare, în fine… ceea ce este important în această descriere, este faptul că pe tot parcursul mi s-a sugerat să scriu o carte despre copilăria mea. Și așa se face că într-o dimineață am început să apăs pe taste. Am avut noroc, pot spune privilegiul, că testimoniul despre evoluția politică a României prin cea a familiei mele a interesat mulți cititori francezi.

Cei cunoscuți m-au îndrumat să scriu urmarea și așa de face că am mai scris o carte… două de fapt, pentru că anul în Nigeria a fost cel mai haios și cel mai intens din punct de vedere emoțional. Vă dau doar un exemplu: Francezii se plângeau de gustul apei și importau sticle de plastic din Franța, pe când noi eram fericiți că aveam apă continuu la robinete. La bucătărie aveam un filtru, dar nu conta. Aveam apă! Și electricitate, și mâncare, iar eu aveam banane la discreție (povestesc de ce mă încânta acest fapt în primul volum „Când omida devine fluture sau dictatura română văzută de o adolescentă liberă”).

Al treilea volum al trilogiei despică evoluția Franței și a Europei între 1984 și 2017, dar tot așa, lejer (cică). Am scris și despre mineriadă, să afle toți francezii ce s-a întâmplat. Eu nu am participat, însă prietenii mei da. Pe scurt, această trilogie este un eseu al societății în care trăim, evaluat prin aventurile mele. Desigur, le-am scris în limba franceză. Am fost, din nou, îndrumată să le traduc și asta am făcut, cu vocabularul meu copilăresc, să zic așa, vechi de 30 de ani. Cărțile sunt disponibile la editura Eikon, pe e-mag și alte librării online. Ar trebui poate să precizez că al doilea volum se intitulează „Fluturele în Safari între Franța și Nigeria Călătorii între alb și negru” iar al treilea „Amprenta fluturelui sau improbabila idilă între Capitalism și Dictatură”. Cu majuscule. Titlul mă reprezintă iar subtitlul anunță subiectul.

B.N.: Ce ne poți spune despre ultima carte pe care ai scris-o?
Pot spune că este neobișnuită, în particular primul capitol. Pot spune că ofer cititorilor atmosfere diferite în fiecare dintre acestea. Ele sunt o oglindă a vieții printr-o prismă spartă, să zic așa. Nu pot spune mai mult căci aș strica mesajul. Titlul cărții: „În Aparență – Amintirile sunt mai periculoase decât gloanțele” este un indiciu în sine… și mai sunt câteva, printre rânduri.

B.N.: Ce sfaturi ai da unui autor la început de drum?
Să nu-i fie frică. Să nu se descurajeze dacă o zi, două, o săptămână, două, nu are inspirație. Să scrie continuu în prima fază, să recitească manuscrisul cu voce tare, să șteargă fără milă ce nu-i convine și să scrie altceva. După punctul final, să dea manuscrisul cuiva care poate fi critic. Laudele nu servesc la nimic… Și să aibă răbdare. Editorii primesc multe manuscrise. Procesul de selecție durează un an, poate mai mult.

B.N.: Ce părere ai despre “book tours” și ți-ar plăcea ca acest concept să fie mai prezent pe piața de carte din România?
Am o părere foarte bună! Aceste “book tours” permit autorilor să-și introducă operele pe piață. În ceea ce mă privește, acum, după câțiva ani deci, sunt invitată la multe târguri de carte în Franța. 20 în 2023, spre exemplu, în principal, cred eu, grație faptului că povestea copilăriei mele în dictatură este studiată la școală. La asta se adaugă faptul că basmele mele bilingve pentru copii de toate vârstele, plac atât lor cât și părinților. Dar aceste târguri sunt organizate de primării sau asociații benevole.

Fiecare în orașul sau județul său. Din câte știu eu, dar poate mă înșel, în România sunt doar două structuri, anume Gaudeamus și Bookfest care organizează aceste târguri pe tot teritoriul României. Și eu particip la aceste evenimente, dar numai în București. Vă invit dealtfel la Bookfest între 24 și 28 mai, la Romexpo, pavilion 2. Desigur că mi-ar plăcea ca acest concept să fie extins în fiecare oraș, dar asta depinde de foarte mulți factori, printre care rentabilitatea, atât pentru organizatori cât și pentru editori. Dacă vă referiți la un “book tour” al unui autor cu cartea sub braț în diverse librării în diverse orașe, eu îl sfătuiesc să își prezinte operele cât și unde poate, cu acordul editorului, bineînțeles.

B.N.: Ești implicată în procesul de editare a cărții?
Da și nu. În principiu, autorul predă textul, editorul îi propune versiunea technoredactată introdusă la dimensiunea cărții și coperta. Eikon a fost de acord să reproducă modelul celor din versiunea franceză. De obicei însă, trebuie luat în considerare că el știe ce fel de copertă ar fi atrăgătoare. Doar aceasta este „haina” cărții! Spre exemplu, cea a cărții mele „În Aparență – Amintirile sunt mai periculoase decât gloanțele”, nu a fost aleasă la nimereală, după cum am spus.

B.N.: Cu ce alt gen literar ai vrea să cochetezi?
Aș vrea să scriu un roman polițist cu o anchetă, mulți suspecți, șamd. Dar nu am un subiect demn de dezvoltat. Ficțiunea aceasta este, pe moment, ceea ce se apropie cel mai mult de acest gen literar. Vă anunț însă că nici următorul roman nu o să fie unul polițist. Prima pagină este scrisă. Mai am vreo 150…

B.N.: Citești toate recenziile pe care le primești, indiferent dacă sunt bune sau rele?
Sigur, cum să nu citesc ceea ce se scrie despre mine? Din fericire, nu am avut niciuna proastă. Pe moment cel puțin. Testimoniile mele, precum și cărțile pentru copii, bilingve și educative, au fost bine primite de lectori. Unii părinți sunt derutați pentru că acestea din urmă au două trepte de dificultate, astfel încât să li se adreseze tuturor copiilor de la 3 la 12 ani. Un concept unic în lume. Dar cine știe cum o să judece cititorii prima mea ficțiune, scrisă într-un stil avangardist? Poate bine (sper eu) sau poate mai puțin bine.

B.N.: Consideri că un autor trebuie să fie un exemplu pentru cititorii săi?
Da și nu, în sensul că fiecare scrie ce și cum vrea. Textul autorului nu trebuie să placă lectorilor ci lui însuși. Emit o rezervă pentru că în zilele de azi trebuie luată în considerare susceptibilitatea minorităților. Eu însumi, în volumul „O’Loty descoperă America” am fost prudentă în ceea ce privește descrierea Crăciunului, care în Franța se numește de 2-3 ani „Vacanța de iarnă”! Pe de altă parte, mi se pare o crimă, nu doar o prostie, ca societatea actuală să permită schimbarea titlului cărții lui Agatha Christie din „ Ten Little Niggers”, „Zece negrii mititei” în „Erau zece”. Și este doar un exemplu.

Din fericire, opera și-a păstrat titlul în versiunea română. Și aici vreau să ajung: autorul are o voce, mai mult sau mai puțin luată în considerare. Prin ceea ce am declarat mai sus, anume că schimbarea titlurilor și de altfel distrugerea, pic cu pic, al istoriei societății noaste, este o aberație și îmi exprim public părerea despre acest subiect controversat, ceea ce are o incidență asupra lectorilor mei. Poate unii o să mă părăsească. Poate alții o să preia subiectul, să alerteze. În orice caz, poziția mea asupra acestui subiect este un exemplu. Deci răspunsul final este „Da”.

B.N.: Ai anumite superstiții atunci când lucrezi la o carte?
Nu trec sub scări și alte mici superstiții, dar în acest caz nu.

B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
Eu ce pot să spun este că la Gaudeamus au fost mulți vizitatori. Sigur nu au cumpărat toți cărți, dar asta depinde și de ofertă. Statistic vorbind, eu am vândut o carte la 30 de minute. Vecinul meu 3 cărți în 4 zile. Nu zic că oferta mea era extraordinară și a lui era proastă, Doamne ferește. Spun că lectoratul prezent nu era interesat de subiectul respectiv. Și mai este un motiv pentru care, zic eu, nu erau interesați: recenziile false. Faptul că un autor este cunoscut, nu înseamnă că tot ce scrie este aur.

Eu m-am păcălit de două ori și ezit să mai cumpăr vreo carte de-a lor, indiferent de recenzie (în afară de cea făcută de prietenii mei). Pe de altă parte, mi-a făcut o impresie proastă și editura. Nu mai am încredere în recenziile lor. Poate exagerez eu… poate nu. În orice caz, în ceea ce mă privește, singurul exemplu vizual este Gaudeamus. Dar sunt sigură că fenomenul se extinde în librării. La care se adaugă oferta de filme pe Netflix, care ne aspiră pe toți.

B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
Cărțile mele pot găsi pe e-Mag, în librăriile fizice și online care lucrează cu „Agenția de carte”, distribuitorul român al editurii Blinkline Books. Nici la Cărturești, nici la Humanitas, căci nu sunt parteneri. Aceștia au altă rețea de distribuție. Tastează Blinkline Books și apare toată colecția.
Pe mine mă pot urmării pe Facebook, Instagram și Twitter.

B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
Mulțumesc din suflet celor care au avut răbdare să citească acest interviu până la sfârșit.

Top 100 cărți ale anului 2023