Interviu cu Ramona Dogaru, autoarea cărții „Nu mai caut succesul”

E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

R.D. Mă numesc Ramona Dogaru, m-am născut în 24 mai 1980 la Drobeta-Turnu Severin, orașul de pe malul Dunării,  pe care îl voi considera mereu “acasă” și despre care amintesc, cu mare drag, în câteva dintre povestirile mele.

 Am absolvit Facultatea de Jurnalism- Limba și Literatura Engleză și Facultatea de Drept. Am absolvit, de asemenea, Școala de Înalte Studii Europene și am fost bursieră Erasmus în Italia, la Roma. 

Dar astea sunt doar câteva date de CV. Altfel, cititorii mă vor putea descoperi, cu adevărat, chiar în paginile cărții. Îi voi însoți, de-a lungul lecturii,  cu drag, și le voi prezenta crâmpeie din propria-mi copilărie, din adolescență, dar și din viața matură, unde de obicei sunt martora unor întâmplări emoționante cu personaje reale și inedite.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

R.D. Încă de mică scriam povești. Chiar și poezii. O făceam în joacă, îmi plăcea. Și mă gândeam că, atunci când voi fi mare, o să fiu scriitoare. Așa cum alte fetițe își doreau să fie doctorițe. Sau balerine. Mai târziu, în perioada liceului, îmi erau foarte apreciate eseurile. Acum mi se pare amuzant, dar îmi amintesc că, odată, m-am supărat foarte tare când noua profesoară de engleză mi-a zis că nu crede că mi-am compus singură eseul. Și m-a avertizat că intenționa să-mi dea nota 1, dacă descoperea că l-am copiat de undeva. La vremea respectivă m-am enervat teribil. Acum o iau ca pe un compliment.

Însă pot spune că momentul în care am început realmente să scriu a fost în urmă cu vreo doi ani, imediat după întâlnirea cu unul dintre personajele pe care am ales să vi le prezint: bătrânul fascinant, de aproape 100 de ani, cunoscut în tren, într-o zi toridă de iulie. 

“Bătrânul din tren” a fost prima  povestire pe care am publicat-o pe internet, acolo unde, rând pe rând, mi-am publicat mai întâi prozele.  Spre surprinderea mea, în numai o zi, textul a avut peste 10.000 de vizualizări și a strâns sute de aprecieri. Am primit apoi o mulțime de mesaje de la prieteni, care îmi mărturiseau că au fost impresionați de poveste și de modul în care am redat-o. Ei m-au îndemnat să continui să scriu.

Iată, mai jos, un scurt fragment din primul meu text de proză:

  “Trenul se oprește, iar el se îndepărtează încet, ajutându-se de baston, împreună cu noul lui prieten. Nu l-am întrebat cum îl cheamă. Nici ce meserie a avut în viață. Mi s-a părut că, oricum, nu contează. Avea acea aură a omului care impune respect, independent de funcții deținute sau de titluri. Era bunicul nostru, care nu mai murise în război, ci se întorsese să ne vorbească despre ororile lui. Și să ne impresioneze cu modestia sa de om simplu, cu vastele cunoștințe, nealterate de trecerea timpului. I-am făcut, totuși, o poză. Să mă conving, poate, că a fost aievea…” („Bătrânul din tren”)

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

R.D. Cercetarea este importantă, căci nu aș vrea să mă prezint în fața cititorilor mei cu date greșite. Mărturisesc, însă, că pentru prozele mele scurte, rareori am fost nevoită să petrec mult timp cu documentarea. Povestirile se bazează pe întâmplări pe care le-am trăit și se adresează mai mult laturii emoționale. 

E.I. Crezi că  titlul este important pentru impactul cărții?

R.D. Cu siguranță, titlul are o mare importanță. La fel şi coperta. Chiar dacă se mai spune că o carte nu trebuie judecată după copertă. Vreau să adaug că schiţa de pe copertă am făcut-o chiar eu. Iată deci, vă fac cunoştinţă cu o altă pasiune a mea: desenul. 

Cât despre numele cărţii, vă mărturisesc că l-am ales chiar la final. “Nu mai caut succesul” este ultima povestire pe care am scris-o. Și cum, pe revista online pe care mi-am publicat mai întâi textele, în mod paradoxal , povestea lui Radu s-a bucurat de cel mai mare succes, pot spune că titlul cărții l-au dat chiar cititorii. 

Și totuși, de ce cred că “Nu mai caut succesul” a fost și alegerea cititorilor? O să încerc să detaliez puțin. 

Probabil vine o vreme în viața fiecăruia dintre noi, când simțim că nu mai vrem să demonstrăm nimic nimănui. Și înțelegem că succesul, acest ideal urmărit cu înfrigurare, mai ales în prima parte a vieții, vine însoțit de multe renunțări, epuizare, lipsa timpului petrecut cu cei dragi, privarea de micile plăceri ale vieții. 

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

Uităm că scopul inițial al muncii era tocmai cumpărarea timpului liber. Iar în goana noastră după succes, uităm să fim fericiți.

“ – Am realizat acum vreo câțiva ani că, mai mult decât bani, îmi doresc timp. Timp pe care să-l petrec cu cei dragi. Sau, pur și simplu, timp doar pentru mine.(…)

– Ani de zile am muncit ca un nebun. Voiam să am mulți bani, case, mașini frumoase. Dar nu făceam decât să mă epuizez. Și nu mai reușeam să mă bucur de nimic. Nu mai aveam timp să citesc o carte, să mă plimb prin parc sau să merg la un spectacol de teatru.” („Nu mai caut succesul”)

Liniștea, împăcarea, căutarea propriei fericiri probabil că ar trebui să ne preocupe cel mai mult. Această căutare a fericirii, menționată în preambulul Declarației de independență a poporului american, dar pe care, iată ar trebui să ne-o asumăm cu toții, indiferent de continentul pe care ne-a fost hărăzit să trăim. E datoria noastră individuală să pornim în căutarea ei, asemeni personajelor Vrăjitorului din Oz.

Și tot noi singuri trebuie să găsim formula care ni se potrivește cel mai bine. Pentru că, într-un târziu, atunci când timpul va fi iar îngăduitor cu noi, ca în copilărie, o să ne întrebăm, cu toții, asemeni  lui Marin Sorescu: “Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu?”.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și al altor scriitori?

R.D. Despre stilul meu de a scrie vorbește mai bine decât aș face-o eu  dl Corneliu Vlad,  membru al Uniunii Scriitorilor, ziarist și reputat analist de politică internațională.  Sunt onorată că a avut amabilitatea să-mi scrie prima recenzie, în Revista Literatorul (revistă înființată de Alexandru Macedonski la 1880 și a cărei activitate a fost reluată de curând):

„Micul Prinț își dorea de la bunul său prieten, și el etern copil, să-i deseneze o oaie. Pe Ramona Dogaru, autoarea cărții „Nu mai caut succesul”, ar ruga-o negreșit să-i povestească. Orice. Întrucât știe să o facă așa cum se cuvine. (…)

„ Universul tematic al cărții e compus cu o dezarmantă autenticitate, e greu explicabil prin ce captivează, căci nu recurge la artificii metaforice, la sofisticări stilistice ori la subiecte excentrice ori senzaționaliste. E pur și simplu viață de zi cu zi, cea cunoscută și trăită de fiecare, dar… parcă altfel văzută, altfel spusă. Dacă ar trebui să-i găsesc cu orice preț o filiație literară, un bunic sau străbunic, m-aș opri la Hemingway: claritate, limpezime, precizie, sensibilitate, luciditate, concizie. Și ar mai fi…” („Micul Prinț, micuța Hemingway…”- Revista Literatorul, nr IV).

Tot despre stilul meu de a scrie vorbește, într-o scurtă prezentare pe Facebook, însăși editura la care am publicat: 

 “ Într-un univers în care toată lumea caută succesul, Ramona îl găsește prin această carte.
O colecție de texte inspirate de realitatea noastră, impregnate de frumos și nostalgie.
Citind-o, ai impresia că răsfoiești un album de artă, o artă a trăirilor frumoase.

<<Poate că Ramona Dogaru “nu mai caută succesul” pentru că, prin această carte, tocmai l-a găsit.>> (Varujan Vosganian)” – text Editura Libris Editorial 

Aş adăuga şi eu, totuşi, câte ceva. Aşadar, am ales să scriu despre întâmplări pe care le-am trăit și oameni obișnuiți, dar totodată fascinanți, pe care i-am cunoscut. Pentru că, iată, aşa cum spune şi Mircea Eliade: “ Ce oameni excepționali trec pe lângă noi, anonimi, și noi admirăm prostește atâția neghiobi, numai pentru că a vorbit despre ei presa și opinia publică.”

«Nu mai caut succesul» este o carte pentru toate vârstele, ce redă viziunea asupra vieții și a iubirii, în diversele ei forme, din perspectiva copilului, a adolescentului , dar și a omului matur.

Pe măsură ce vor parcurge povestirile, cititorii vor observa că nu citesc doar despre mine sau despre personajele pe care sper că le vor îndrăgi. Ci vor citi chiar despre ei înșiși.

Vor regăsi uneori trăiri diafane, alteori emoții puternice, pe care le-au experimentat de-a lungul timpului.

 Fiecare povestire are, așadar, două nivele. Cititorii pot urmări firul natural al textului, povestea însăși,  dar și firul invizibil, ce îmbie la meditație.

Mai pot spune că am ales să scriu această carte într-un ritm alert, în pas cu timpurile noastre. Scurtele mele povestiri, de sine stătătoare, pot fi citite şi de cei care nu prea mai au mult timp pe care să-l dedice lecturii. Practic, o povestire poate fi citită şi între două staţii de metrou. Sau cu 5-10 minute înainte de culcare. 

Până la urmă, nu doar copiii au nevoie de poveştile de seară. Iar dacă basmele lor îi poartă într-o lume fermecată, cu prinţese şi baghete magice, povestirile mele îi vor readuce pe cititori în lumea plină de farmec a copilăriei.

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

R.D. Atunci când timpul îmi permite, îmi mai place să cânt la pian și să pictez. 

Acasă, la Turnu Severin, am un pian vienez, de concert, care chiar anul acesta împlineşte 130 de ani. Însă mi-am cumpărat şi la Bucureşti, unde locuiesc acum, un pian electronic, la care cânt îndeosebi seara târziu, cu căşti, să nu-mi deranjez vecinii. Îmi place să cânt vechi piese, pe care le-am studiat când eram mică, dar şi piese mai noi. Preferata mea rămâne Sonata Lunii a lui Beethoven.

Pictura am redescoperit-o de curând. La fel cum am redescoperit şi pasiunea pentru scris. Ambele rămăseseră uitate undeva, în anii copilăriei, iar acum am reuşit să le readuc la viaţă. Cel mai mult îmi plac impresionismul şi pictura abstractă. În ultima perioadă m-am axat pe tehnica picturii în cuţit.

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?

R.D. Mi-ar plăcea să scriu zilnic, dacă aș avea mai mult timp… Recunosc, și eu mă lupt cu timpul, așa cum o fac multe dintre personajele mele. Anul trecut, de exemplu, scriam cam o dată pe săptămână. Acum am o perioadă mai încărcată și nu am mai reușit să scriu. Dar abia aștept să o fac din nou. 

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

R.D. Cititorii mă pot urmări pe pagina de Facebook

Numaicautsuccesul

Cartea mea este comercializată de Libris, editura care a publicat-o și partenerii acesteia:

www.libris.ro

carturesti.ro

www.esteto.ro

www.librariadelfin.ro

www.cel.ro

m.okazii.ro

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

R.D. Într-o societate în care mulţi aleg să citească doar titluri sau ştiri pe diagonală, mă bucur să mai întâlnesc şi oameni pasionaţi de lectură. 

Îi felicit că citesc, în general şi le mulţumesc că şi-au făcut timp să parcurgă aceste rânduri în care vorbesc despre cartea mea. Am deja multe reacţii de la cititori, sunt nespus de încântată că “Nu mai caut succesul” a fost atât de bine primită atât de critică, cât şi de public şi mărturisesc că aş fi onorată ca volumul meu să se regăsească şi în bibliotecile cititorilor BookNation.ro

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.