Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Ștefania Tudorache: Sunt profesor pentru învățământul primar și preșcolar, și autor de cărți pentru copii. Ador copiii, mă joc, zi de zi cu ei, le citesc povești, cânt și dansez împreună cu ei și simt că nu m-aș plictisi niciodată.

Am dedicat mulți ani funcției de manager de grădiniță, m-am perfecționat continuu, am învățat și mi-am dezvoltat abilități și competențe necesare atât în plan profesional, cât și personal

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
Ș.T. „Magia punctelor”, este prima mea carte publicată, unică, atât prin existența versurilor interactive, cât și prin abordarea de teme majoritar inedite, prin existența unor poezii personalizate și a unei poezii cu interactivitate complexă (adultul citește, copilul desenează ce aude; activitate concomitentă, în perechi, de recitare, mimică și gestică). Este singura carte de poezii interactive care stimulează stima de sine a copilului, prin exprimarea propriilor emoții și motivarea apariției lor.

B.N. Care a fost momentul în care ai știut că trebuie să scrii o carte?
Ș.T. Întorcându-mă la catedră, am constatat că există o altfel de generație de copii, care nu mai rezonează cu metodele tradiționale de predare, că micuții au alte așteptări de la noi, părinți și cadre didactice, să aducem acel ”quelque chose” în viața lor, care să le aducă bucurie în suflet și dorință de cunoaștere.

Am creat versuri amuzante, ce reprezintă alternative atractive, care să le transmită copiilor cunoștințe despre mediu, într-o manieră de joc și voie bună. Copiii și părinții au primit cu bucurie creațiile mele, astfel încât, am hotărât să le cuprind într-un volum de poezii, ”Magia punctelor” – poezii interactive pentru copii.

B.N. Îți imaginezi viața fără pasiunea de a scrie?
Ș.T. A scrie, înseamnă, pentru mine, nevoia de exprimare a gândurilor și de împărtășire a experienței de cadru didactic către alte cadre didactice și către părinți, de aceea, nu voi putea să-mi reprim această pasiune.

B.N. Care este cartea ta preferată din copilărie?
Ș.T. Am avut mai multe povești preferate, cuprinse în volumele ”Povești nemuritoare”, dar cea care m-a impresionat cel mai mult a fost cartea ”Inimioare, inimioare” de Sarina Cassvan. Personajul te impresionează, deoarece este un exemplu de sensibilitate și dragoste față de ființa care îți dă viață, mama.

B.N. Care este cea mai dificilă parte a procesului tău artistic?
Ș.T. Având în vedere că scriu, în mod special, pentru copii de 4-8 ani, mă străduiesc să ofer un conținut adecvat nivelului de vârstă, ceea ce presupune o bună cunoaștere a psihologiei copilului preșcolar și școlar mic, și a modului de reacție față de subiectele abordate.

B.N. Ce îți place să faci când nu scrii?
Ș.T. Sunt multe activități, plăcute, de realizat când nu scriu. În mod special, citesc, ascult muzică, vizionez filme și ador să mă plimb cu bicicleta sau să înot.

B.N. Ce crede familia ta despre cărțile tale?
Ș.T. Familia este pentru mine un sprijin pentru tot ceea ce realizez; familia mă încurajează, este mândră de mine și apreciază creațiile mele. În mod special, nepoata mea este o sursă de inspirație continuă pentru mine.

B.N. Care a fost unul dintre cele mai surprinzătoare lucruri pe care le-ai învățat în procesul de publicare al cărții?
Ș.T. Întotdeauna am avut răbdare, însă atunci când te pregătești să publici o carte, descoperi că acest proces nu este ușor, că, în afară de inspirație ai nevoie de foarte multă răbdare, timp, multă muncă și perseverență. Nu poți realiza nimic de unul singur, pentru un scriitor există multe etape de parcurs, pe care nu le bănuiește la început de drum.

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
Ș.T. ”Magia punctelor”, prima mea carte de poezii interactive și ”Surprizele iernii”, prima mea carte de povești, au fost publicate de Editura Printech. Nu a fost nimic planificat, nu am ales un anume criteriu, așa s-a întâmplat, la momentul când eu eram în căutarea unei edituri, Printech a fost acolo, pentru a mă ajuta în prima încercare de publicare a unei cărți.

B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
Ș.T. Există multe cărți, pentru copii, pe care eu le apreciez. Lucrând, însă, cu copii de 3-5 ani, cred că e nevoie de mai multe texte adaptate acestor nivele de vârstă și cu o tematică mai variată.

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
Ș.T. Cine dorește să afle mai multe despre activitatea mea, poate accesa facebook.com/magiapunctelor, iar cărțile pot fi achiziționate, prin solicitare, la adresa de email tudorachestefania60@gmail.com. și pe Emag.ro.

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
Ș.T. Doresc ca toți părinții să conștientizeze valorile familiei și să le transmită propriilor copii. Să citească, împreună cu copilul, deoarece cărțile de povești și poeziile pentru copii, reprezintă o sursă inepuizabilă de idei pentru desfășurarea altor activități atractive și relaxante: desen, pictură, activități practice, experimente, etc.