J.R. Moehringer este un jurnalist și scriitor american, născut și crescut în New York, câștigător al unui premiu Pulitzer în anul 2000, al cărui stil literar are o foarte mare priză la cititori. Cele trei recomandări sunt următoarele:

Dulcele Bar

Crescut de o mamă singură, tânjind după o figură masculină familiară toată copilăria, Moehringer crește în Manhattan urmărind cu fanatism la radio vocea tatălui său, un DJ renumit al epocii. Este singurul contact pe care băiatul îl are cu acest tată invizibil, dar audibil. La cealaltă extremă se situează relația cu mama sa, foarte strânsă care îi va rămâne aproape toată viața. Povestea copilăriei sale, a luptei duse pentru maturizare și pentru realizare profesională este publicată sub formă de memorii în cartea sa: Dulcele Bar. Este o carte admirabil scrisă, foarte emoționantă și foarte sinceră. Este o poveste despre schimbare, maturizare, reinventare, este despre un copil amărât și lupta lui pentru șansa unei vieți mai bune. Este despre momente norocoase, rare ce-i drept și nedreptățile și tristețile din fiecare zi. J.R. crește în casa bunicilor unde armonia familială și confortul lipsesc cu desăvârșire în ciuda aglomerației de membri sau poate tocmai datorită acesteia. Bunicul este un tip foarte ursuz, misogin, cu tabieturi mizerabile și plăceri dubioase. Prezența bunicii, deși caldă și sufletistă, este pur și simplu anihilată de comportamentul soțului. Dragostea mamei este punctul lui de sprijin în această lume prea grăbită și mohorâtă, dar nici aceasta nu este suficientă pentru micul J.R. El tânjește după un model masculin pe care îl găsește în șleahta de nebuni, prieteni ai unchiului său Charlie care se adună zilnic în barul unde Charlie lucrează în spatele tejghelei. Aici, J.R. se va simți ca acasă, mult mai bine decât în casa bunicilor, toată perioada copilăriei și o bună perioadă după terminarea acesteia. Adunătura aceasta de bărbați care se regăsesc în jurul tejghelei barului în fiecare zi, bărbați de toate categoriile sociale, de la polițiști la poeți îl vor înlocui în viața lui J.R. pe tatăl dispărut. Relațiile care se leagă sunt un fel de legătură surogat tată-copil și de la fiecare dintre acei bărbați copilul învață câte ceva și primește câte o lecție de viață. Crescând printre ei, are parte de susținurea lor necondiționată și fiecare reușită a puștiului este un motiv de mândrie pentru fiecare în parte. Barul a fost bârlogul lui, adăpostul unde se ascundea de nefericire, locul unde își lingea rănile sufletești. Pe cât de amuzant, pe atât de dureros, Dulcele Bar este o poveste frumoasă despre un puști care ia viața în piept și care, uimindu-se până și pe el, reușește să găsească succesul.

Rezerva

O altă carte scrisă de J.R.Moehringer, dar ca ghostwriter este Rezerva, cartea semnată de Prințul Harry care a avut parte de o imensă publicitate și care a generat o ruptură adâncă în sânul familiei regale britanice. Din păcate, deși stilul lui J.R. este inconfundabil, a scos tot ce-a putut din această poveste, dar probabil n-a avut suficient material și nici suficientă libertate de exprimare pentru a merge mai departe. Publicarea acestei cărți și filmările la care a participat Harry mă obligă să mă întreb dacă nu s-a infectat de la soția sa, Megan cu microbul nevoii de atenție și ale luminilor rampei deoarece schimbarea este radicală având în vedere opiniile față de presă anterioare relației cu Megan și retragerii de la Curte. Probabil nu-s singura puțin dezamăgită. Nu a reușit să mă impresioneze foarte tare biografia lui Harry, poate pentru că mă așteptam la ceva mult mai exploziv, nu la așa-zisele dezvăluiri senzaționale care circulă prin presa de cancan britanică deja de ani de zile. V-am povestit mai multe despre această carte aici.

Sutton

Ultima carte scrisă de J.R. pe care am citit-o a fost Sutton și a fost aproape la fel de bună ca Dulcele Bar. Este povestea ultimei zile trăite de persoanjul principal, în ajunul Crăciunului din 1969, pe care, abia eliberat din închisoare după o condamnare de 17 ani, este de acord să o petreacă cu un reporter și un fotograf pentru un interviu în care să-și expună povestea vieții. Willie Sutton a fost unul dintre cei mai mari spărgători de bănci din America și cu toate că jafurile sale au fost întotdeauna armate, niciodată nu a tras cu arma în timpul lor. Este un tip care a știut să-și facă un nume, a dobândit faimă și a câștigat simpatia publicului prin carismă și inteligență. J.R. Moeringer reușește să aleagă pentru personajul său cea mai bună voce și modalitate de prezentare. Este imposibil să nu ajungi să-l simpatizezi pe Sutton, cu aerul său de galanterie din vechea gardă, șugubăț, volubil, degajat, dar foarte respectabil și numai bun de admirat și stimat. Este ultima perindare a marelui spărgător printre cele mai dragi și memorabile amintiri ale vieții sale, este o ultimă declarație de dragoste pe care ține să o facă aceleiași femei pe care a iubit-o toată viața, este povostea unui om bun care a făcut lucruri rele. De la copilăria dificilă din Irish Town, Brooklyn, până la ultima condamnare executată la Attica, Sutton își plimbă ascultătorii prin New York pe urmele legendarelor sale spargeri, pe urmele marii sale iubiri și a ingenioaselor sale evadări. J.R. a reușit să surprindă personalitatea fabuloasă și carismatică a lui Willie Actorul care în decurs de o zi a reușit să-și convingă reportul că a trăit de fapt trei vieți, nu una singură: cea de care și-a amintit, cea despre care a povestit oamenilor și cea care s-a întâmplat cu adevărat.

Orice carte ați alege de la J.R.Moeringher, eu vi-l recomand cu toată inima. Și promit să revin în scurt timp cu recenzia și la bestsellerul Open: An Autobiography, scris în colaborare cu tenismenul Andre Agassi, o altă carte foarte apreciată. De asemenea, țin să menționez că Dulcele Bar a avut parte și de o ecranizare în regia lui George Clooney cu Ben Affleck și Tye Sheridan în rolurile principale.