Han Kang și-a început cariera ca poetă în 1993, iar în anul 1994 a debutat și în proză în urma câștigării unui concurs. Fiică a scriitorului coreean Han Seung-won, ea s-a născut la Gwangju, urmând ca la vârsta de zece ani să se stabilească la Seul unde locuiește și astăzi.
După ce a publicat primul ei roman, Cerbul negru, în 1998, în următorii ani a continuat să scrie, în 2002 apărând Mâinile tale reci. În anul 2007 a publicat Vegetariana, ce va deveni un bestseller internațional, urmat apoi de Cerneală și sânge în 2010, Ora de greacă în 2011, Disecție în 2014, Cartea albă în 2016 și Nu ne despărțim în 2021, aceasta din urmă fiind tradusă la editura Humanitas Fiction de către traducătoarea Diana Yuksel în anul 2025. Autoarea se face cunoscută datorită stilului său sobru, dur și deopotrivă profund, un stil care lovește din plin, așa cum am fost învățați în romanele sale (Vegetariana, Disecție și Cartea albă, apărute în limba română la editura Art), abordând subiecte deosebite prin natura lor și extrem de sensibile pentru cititor. Datorită profunzimii scrierii sale, autoarea a câștigat în anul 2024 Premiul Nobel pentru Literatură.
Romanul Nu ne despărțim este o lectură în primul rând foarte puternică. Aidoma romanului Disecție, în care se prezintă Revolta de la Gwangju din anul 1980, în cel mai recent roman al său Han Kang expune un alt moment care a marcat poporul coreean în lunga sa istorie: masacrul de pe insula Jeju care a avut loc la finele anilor `40. Tema abordată este una sensibilă și dură, prezentând o pagină sumbră a istoriei peninsulei coreene.
Momentul masacrului de la sfârșitul anilor 1940 de pe insula Jeju a fost rezultatul politicii anticomuniste duse de președintele proamerican Syngman Rhee. Noua separare a peninsulei, între un Nord comunist care îi vâna pe cei care nu promovau doctrina propusă de Kim Ir Sen, și Sudul capitalist care urmărea o politică sângeroasă de epurare a comuniștilor sau a „elementelor perturbatoare”, a dat naștere unei incompatibilități între cele două guverne, cel de la Pyeongyang și de la Seul.
Han Kang urmărește, așadar, ca fir narativ această luptă anticomunistă dusă de Sud, la care se împletesc teme mari precum cea a prieteniei sau a iubirii, în acest caz a iubirii față de aproape. Prietenia dintre Gyeongha și Inseon depășește granițele realității și intră într-o lume a oniricului sau a supranaturalului: cele două prietene devin tot mai mult parte din cealaltă, visele le leagă într-atât încât, deși una se află pe insula Jeju și cealaltă la un spital din Seul, ele transcend dimensiunile și se reunesc sub forma unor entități supranaturale. Gyeongha, bântuită de vise venite parcă din vremuri străvechi, chemări ale unor ființe nepământene care cer dreptate sau, cel puțin, ca vocea să le fie auzită, și Inseon, un personaj care devine, cu fiecare pagină citită, un suprapersonaj, o mână a destinului care împinge lucrurile într-atât încât își trimite prietena, lipsită de-acum de esența vitală și părând tot mai mult o carcasă umană, într-o lume asemănătoare în multe privințe cu universul lui Dante: un Infern în care cobori, dar nu ești sigur că te vei mai întoarce.
Îmi amintesc cum a spus Inseon că zăpada e un lucru straniu, privind pe geamul mare al salonului, și mă întreb dacă și ea avea aceleași imagini în minte. „Cum poate să cadă așa din cer?” a întrebat ea, fără să mă privească, cu ochii îndreptați spre fereastră, ca și cum ar fi contestat blând părerea cuiva nevăzut. Ca și cum îi era greu să accepte frumusețea ninsorii. Ca atunci când, la sfârșit de decembrie, îmi spusese încetișor: „Mie îmi revine totul în minte ori de câte ori ninge ca acum. Deși n-am fost acolo, îmi imaginez copila care a căutat o zi întreagă prin curtea școlii.”
Romanul abundă în laitmotive și în elemente care redau atmosfera dramatică, reală dar în același timp străfulgerată de supranatural. Zăpada, devenită suprapersonaj prin prezența sa în toate planurile și dimensiunile, observată la Seul și pe insula Jeju, în prezentul narativ, dar și în trecut. Aceleași locuri despărțite de timp dar care găsesc ca punct comun fulgii de nea ce se aștern în troiene. Zăpada este și factorul cauzativ, Gyeongha rămâne blocată în nămeți, înaintează cu greu prin zăpadă pentru a ajunge în casa prietenei Inseon față de care are o datorie morală, aceea de a îi salva papagalii. Zăpada care lui Inseon îi amintește de mama sa și de căutările acesteia, după masacru. Albul imaculat al zăpezii devine o plapumă a morții, ajutată de alte elemente care devin laitmotive: copacii scheletici, trunchiuri asemănate cu trupuri umane, atelierul lui Inseon, papagalii Ami și Ama care asigură o continuitate fantastică romanului.
În al doilea rând, romanul autoarei Han Kang este și o cronică în care este expus un episod istoric de mare importanță pentru locuitorii peninsulei: un masacru care a fost comis din dorința de a împiedica ascensiunea politică a radicalismului de stânga. Romanul ar putea să ridice întrebarea: ar merita o asemenea luptă sângeroasă, cu atât de multe atrocități comise față de un confrate? Aceeași întrebare ar putea fi pusă și în contextul Războiului Coreean dintre anii 1950-1953 care va urma la scurtă vreme după masacru.
În roman este totodată evocată și fragilitatea umană și dorința de a realiza justiția într-un mod tulburător de real, când sunt prezentate ființe ce transcend lumi și pășesc, dintre filele cărții, în lumea noastră. Nu ne despărțim este de o profunzime revelatoare, iar lecturarea sa nu ne face decât să ne punem tot mai multe întrebări asupra nu numai a existenței umane, cât și asupra unor fapte petrecute cu zeci, poate chiar sute de ani în urmă, și care lasă amprente peste sufletul fiecăruia dintre noi, la un moment dat.
Titlu:
Nu Ne Despărțim
Autor:
Han Kang
Traducător: Diana Yuksel
An apariție
: 2025
Editura:
HUMANITAS FICTION
Nr. Pagini: 289
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 259
Alte recenzii de la Han Kang:
