Cum ar fi ca într-o bună zi să-ți faci curățenie generală în lădița cu temeri, griji și deziluzii? Cu ar fi să le analizezi pe toate pe rând și să le cureți de praful regretelor și al speranțelor deșarte? Iar apoi să le închizi la loc cu un lacăt puternic, iar cheița s-o arunci la fundul mării? Să înveți în sfârșit să te accepți și să trăiești în pace cu tine însuți.
Eroina acestui roman este Rucsandra, o tânără profesoară de 36 ani. O cunoaștem într-un moment deloc plăcut al vieții ei, este vorba de cele 24 de ore rămase până la semnarea actelor de divorț. Și dacă la început credem că romanul va fi despre suferința despărțirii și a iubirii ratate, cu cât avansăm în filele sale descoperim un subiect cu mult mai complex.
Rucsandra nu este doar o tânără în prag de divorț, ea este o femeie dezechilibrată, cu un trecut plin de traume și eșecuri neasumate. Mai mult de-atât, ea are o relație defectă cu toți cei din jur, deși vrea să dea impresia unei existenți care nu iese din tipare. Cu un tată absent, o mamă posesivă, Rucsandra este suma eșecurilor trecute, dar și a ideilor preconcepute și a percepțiilor sociale moștenite.
Ea este cea care mereu este percepută drept o femeie comodă, trece pentru cei din jur neobservată, ștearsă. Și abia acum ajunsă la această cotitură a vieții ei, își analizează trecutul și începe adevărata conștientizare, descătușarea de temeri. Abia acum începe să se cunoască pe sine însuși prin prisma trăirilor și al rănilor rămase deschise prea mult timp.
Deși este un roman de debut, autoarea are o scriere promițătoare. Nu veți găsi aici metafore întortocheate și un curs al acțiunii greoi. Veți fi atrași de stilul realist, sincer și direct. Veți aprecia simplitatea frazelor și ritmul alert.
Dacă ar fi ceva de reproșat, este probabil multitudinea semnelor de întrebare cu care ne lasă autoare atunci când cartea se termină parcă prea brusc. Cunoaștem personalitatea eroinei prin prisma trecutului său, însă ne este greu să intuim viitorul ei. Cu toate acestea vedem o mică speranță spre sfârșit, o maturitate a eroinei care se acceptă în sfârșit. Căci doar când faci pace cu trecutul, te poți concerta pe viitor.
Și ciuda mea cea mai mare acum, că nu reușesc să mă adun și să-i înfrunt pe toți, că nu pot să fiu calmă și fermă. Fermă. Fermă. Și curajoasă. Să spun ce gândesc. Să nu mai fie viața asta a mea doar o probă de rezistență, de anduranță, o sumă de situații de-astea în care trebuie să suport mai mult decât să acționez. Vreau să am curaj să spun ce gândesc.
Alte recenzii de la Maria Orban:
