Descoperă 100 de poezii creștine despre credință, rugăciune, mulțumire, iertare, copii, Paște și Nașterea Domnului. Colecția reunește poezii clasice românești, câteva traduceri istorice și colinde tradiționale, cu autori indicați acolo unde sunt cunoscuți.
Găsește rapid rugăciuni și poezii despre credință, versuri scurte pentru copii, poezii de Paște și colinde și poezii de Crăciun.
Poezii creștine despre credință, rugăciune și nădejde
Poezii despre rugăciune, iertare, speranță și apropierea de Dumnezeu, scrise de autori clasici români.
1. Sonet (Din nou coboară-Te-ntre noi, Iisuse)
de Alexandru Vlahuță
Din nou coboară-Te-ntre noi, Iisuse,
Căci iarăși turma Ta e rătăcită,
Și iar se-ntinde noaptea cea cumplită
A vechii uri, de Tine-atunci răpuse.
De-abia se mai zărește ca prin sită
A mânturei stea. Dar cât de sus e!
Se depărtează parcă… Cine spuse
Că stingerea singură ni-i ursită?
O, vino, iubitorule de oameni,
În sufletul bătrânei lumi să sameni
Din nou credința cea mântuitoare…
Cunoaște-L-vom? Pleca-vom fruntea oare,
Când întinzându-Și mâinile-amândouă
Asupra-ne, va zice: „Pace vouă!”
2. Iisus (I)
de Panait Cerna
Prin moarte calcă pe nevoi
Și goilor le-ogoaie plânsul
Legenda-i sacră pentru noi,
Iar suferința-i pentru dânsul…
El cade jertfă de amor,
Și veacurile-l proslăviră…
Dar pururi trist, suferitor,
Așa cum toți și-l plăzmuiră.
Rămâne vecinic pe calvar
Pe crucea umilinței… iată-l:
Jos, între doi – ca un tâlhar;
Sus, între duhul Sfânt și Tatăl…
3. Floriile
de Vasile Alecsandri
Iată zile-ncălzitoare
După aspre vijelii!
Vin Floriile cu soare
Și soarele cu Florii.
Primăvara-ncântătoare
Scoate iarba pe câmpii,
Vin Floriile cu soare
Și soarele cu Florii.
Lumea-i toată-n sărbătoare,
Ceru-i plin de ciocârlii.
Vin Floriile cu soare
Și soarele cu Florii.
Păcat, zău, de cine moare
Și ferice de cei vii!
Vin Floriile cu soare
Și soarele cu Florii.
Copiliță, nu vrei oare,
Nu vrei cu mine să vii,
Când Floriile-s cu soare
Și soarele cu Florii?
Să culegem la răcoare
Viorele albăstrii?
Hai! Floriile-s cu soare
Și soarele cu Florii.
Eu ți-oi da de orice floare
Mii de sărutări și mii.
Hai! Floriile-s cu soare
Și soarele cu Florii.
Iar tu, dulce zâmbitoare,
Te-i face că te mânii…
Hai! Floriile-s cu soare
Și soarele cu Florii.
4. În noaptea răstignirii
de George Ranetti
De-ar fi făcut să ciocnim ouă
Hazardul orb și imbecil
În ziua de întâi april
Și n-ar fi Paștele la două,
Când după datina-ancestrală,
Un prieten m-ar fi-ntâmpinat
Cu un „Christos a înviat!”,
Aș fi crezut că-i păcăleală.
Și zău, când lumea-ntreagă-i arsă
Pe rugul de trei ani nestins,
Tu zici că Barabas a-nvins
Și că-nvierea e o farsă?!
Nu-i vatră unde nu se plânge,
Iar ouăle ce-o să ciocnim
De Paști, creștinii le-nroșim
În cel mai sfânt și nobil sânge.
La noapte-ntunecă-te, lună,
Când Christ va fi pe cruce pus,
Nu mai învie cum s-a spus,
E-ntâi april, zi de minciună!
Dar totuși, în cuprinsul firii
Vedem iar raze, fluturi, flori,
Și iar adânc încrezători
Privim la chinul răstignirii.
Și brațele bătute-n cuie
A dulcelui Mântuitor
Par aripi ce se-ntind a zbor
Și-l așteptăm spre cer să suie…
5. Hristos (1913)
de Alexei Mateevici
Pe drumuri grele înnoptând,
Umbla prin țara chinuită,
Ca un Proroc gonit și sfânt
Vestind că lumea-i izbăvită.
Și ne-au chemat, pe-ai săi copii,
La ape vii și luminoase:
„Veniți, veniți, ai scârbei fii,
Cu Mine-n calea mea spinoasă!”
Cu foc privește-n suferință
Din crucea sa la noi Hristos,
Așteaptă de la noi credință,
Sfârșindu-și drumul său spinos.
Îvățătorule! Ți-om da
Noi inimile însetate
Și vom veni în urma Ta
Din lumea plină de păcate.
6. Coboară, Doamne, pacea
de Ioan Marini
Coboară, Doamne, pacea,
Și harul Tău divin,
Căci plină este lumea,
De ură și venin.
Suntem sătui de rele
De-atâtea războirii
O,dă-ne Duhul păcii
Și-al bunei învoiri.
Ne-am săturat Isuse
Și am ajuns de plâns
Coboară-ți îndurarea,
Am rătăcit de-ajuns.
Să ne întoarcem pașii
Spre bunul Dumnezeu
Ce iertător ne-așteaptă
Chemându-ne mereu.
Întinde mâna frate,
Să mergem la Isus
Și pacea,îndurare
Primi-vom îndeajuns.
Isus e Domnul păcii
Și prin Golgota Sa
Iertarea,fericirea
Și pacea vom afla.
7. Rugă pentru iertarea păcatelor
de Ion Minulescu
Știui că-s vinovat, Părinte…
Știu că vina mea e mare ―
Vină fără de iertare;
Că-mi bat joc de cele sfinte
Și nesocotesc Scriptura
Când păcătuiesc de-a rândul
Și cu fapta,
Și cu gândul,
Și cu ochii,
Și cu gura…
Știu că-s vinovat, Părinte…
Dar cu mult mai vinovat
Este-acela care minte!…
Eu nu mint ―
Eu sunt ca Tine!…
Nu știu dacă-i rău sau bine,
Dar nu cer să fiu iertat,
Fiindcă Tu trăiești în mine ―
Și cum Tu faci numai bine,
Ce fac eu la fel cu Tine
Nu-i păcat…
8. Căutarea lui Dumnezeu
de Alexei Mateevici
Eu am văzut îmtunecime
În cer — și surd gemea pământul.
Furtuni, a ceților desime,
Urlând, ducea cu sine vântul
Păduri voinici, ca-n secerare,
Și munți în ape au căzut…
Spre cer strigat-am cu glas tare,
Dar în furtuni și tulburare,
Pe Dumnezeu nu L-am văzut…
Și iată: — Văi nemărginite
Și dealuri-nalte, depărtate,
Cu stânci de munte-acoperite
Și zori, ca-n fum înfășurate,
Deodată ochiul mi-a zărit;
Și tresărind cu frică mare
Spre cer am îndreptat chemare,
Dar urma sfintelor picioare
Eu nici aicea n-am găsit.
Și iarăși văd minune nouă:
Roș-sângeratic cerul arde
Dintr-însul ploi de fulger plouă,
Ducându-se-n vârtej departe.
Și toate ard, de foc aprinse,
Și sufletu-mi înspăimântează,
Dar focuri și săgeți nestinse,
Pe Domnul nu-L înfățoșează.
Dar iată — liniște cerească;
Sunt plin de sfinte presimțiri –
La răsărit încep să crească
Lumini de aur, străluciri.
Dorința tainică mă face
Acolo sufletul să-mi zboare:
În raze vii, strălucitoare,
În sfântă liniște și pace,
Eu, împăcat, voios Îl simt
Pe Cel din vecinicie sfânt.
9. Andante religioso
de Ion Minulescu
Așa va fi ―
La noapte, când vom ieși-n pridvorul
Bisericii zidite de vodă Brâncoveanul,
Să-ngenunchem cu sfinții,
Cu popii
Și poporul,
În fața Celui care își ia la noapte zborul
Ca o fregată albă ce traversează-oceanul…
Ne vom aduce-aminte că ne urâm,
Deși
Purtăm în noi aceleași păcate ancestrale,
Și-n clipa unanimei iertări sacerdotale,
Șireți ― ca și strămoșii defuncți ―
Ne vom privi
Cu ochi superbi de bestii ecuatoriale…
Iar când sfârșitul slujbei ne va găsi-ncrustați
Pe-aceeași panoplie de crime și de viții,
Ne vom topii ca ura dintre boieri și-argați
Și ne vom strânge-n brațe ca doi dușmani blazați,
Ce-am ars numai rachete
Și focuri de-artificii!…
10. Rugă pentru Duminica Floriilor
de Ion Minulescu
Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu
Și iartă-mă că-n viață n-am fost decât ce sunt –
Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu,
Un ropot scurt de ploaie
Și-un mic vârtej de vânt…
Dezleagă-mă de vina de-a fi-ncercat să fac
Granit din cărămidă
Și bronz din băligar,
Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac
Și-un Pegas cu-aripi duble din clasicul măgar…
Și iartă-mă că-n viață n-am fost decât așa
Cum te-am văzut pe tine –
C-așa credeam că-i bine!…
Dar azi, când văd că-i altfel de cum am vrut să fie,
Stropește-mi ochii, Doamne, cu stropi de apă vie,
Retează-mi mâna dreaptă
Și pune-mi strajă gurii,
Alungă-mi nebunia din scoarțele Scripturii
Și-apoi desprinde-mi chipul de pe icoana Ta
Și fă să uit c-odată am fost și eu ca Tine!…
11. Roagă-te
de Alexei Mateevici
Roagă-te în fericire,
În nevoie roagă-te,
Roagă-te în pătimire,
În smintire roagă-te.
Roagă-te obijduit
Și-n primejdii roagă-te.
Roagă pentru cel iubit,
Pentru dușman roagă-te.
Roagă-te pe când slăbești,
Când ești tare, roagă-te.
Roagă-te când plângi, jelești,
Când te bucuri, roagă-te.
Roagă-te-n ceas de ispită,
Și de patimi, roagă-te.
Roagă-te, când biruită
Îi ispita, roagă-te.
Roagă-te în ceas de moarte,
De iertare roagă-te;
Roagă-te, atunci te iartă
Cel din ceruri, roagă-te!
12. Mângâiere
de Alexei Mateevici
Când scârba inima îți arde,
Nădejdea-n suflet ți se stinge,
Când primprejur nu afli dreptate,
În luptă verși sudori de sânge.
Când pătimind slăbești, creștine,
Tu de obida răutății,
În toate clipele vieții
Să știi că Domnul îi cu tine!
Și fie-ți patima nespusă,
Și pară-ți cât de grea scăparea,
Lumina zilelor apusă,
Să știi că-n cer îi îndurarea.
Când crucea vieții te doboară
Pe tine la pământ, creștine,
Grozava soartă te-nfioară,
Fă-ți pace: Domnul e cu tine!
13. Rugăciune (Mihai Eminescu)
de Mihai Eminescu
Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Și pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!
14. Rugăciune (Octavian Goga)
de Octavian Goga
Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În fața strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Și-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!
În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Și cu povața ta-nțeleaptă,
În veci spre cei rămași în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.
Dezleagă minții mele taina
Și legea farmecelor firii,
Sădește-n brațul meu de-a pururi
Tăria urii și-a iubirii.
Dă-mi cântecul și dă-mi lumina
Și zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.
Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Și de durerea altor inimi
Învață-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maștere și rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.
Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Și gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliții-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară…
Durerea lor înfricoșată
În inimă tu mi-o coboară.
În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Și cum sub bolta lui aprinsă,
În smalț de fulgere albastre,
Încheagă-și glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.
15. De-o fi să fie raiul…
de Ion Pillat
De-o fi să fie raiul, să fie un zăvoi
Cu sălciile-n muguri și ierburile moi,
Cu miei priori — tot îngeri albi, plăpânzi și goi.
Și apa pe sub ramuri să cânte ca un roi
De-albine nevăzute ce cată miere-n flori.
De-o fi să fie raiul, să fie-un lan de grâu,
În vântul dimineții să miște ca un râu,
În soarele de-amiază să ardă aur greu,
Să intre-n el arhangheli cu secera în brâu
Și umbra lor albastră să dăinuie târziu.
De-o fi să fie raiul, să fie-un deal cu vii,
Cu prune cum e bruma și mere arămii.
Deasupra lui să zboare cu frunza cea dintâi
Un stol de păsări albe vâslind prin zări pustii,
Țipând a toamnă lungă ca dorul meu să-l știi.
De-o fi să fie raiul, să fie-un câmp de nea,
Să scânteie zăpada aprinsă stea cu stea
Și zurgălăi de sănii să sune cum suna
În țara mea pe vremuri copilăria mea
Când toată tinerețea, iubire, te-aștepta.
Poezii creștine scurte pentru copii
Rugăciuni în versuri pentru copiii mici, inclusiv texte consemnate în antologii istorice de la începutul secolului XX.
16. Rugăciunea pruncilor
Bun Părinte, Doamne sfinte,
Te rugăm cu toţi fierbinte:
Fă-ne buni şi-ascultători
Şi de carte iubitori.
17. Ne-ajută, Doamne!
Ne-ajută, Doamne, să-nvăţăm,
Pe părinţi să-i bucurăm;
Copii şi oameni buni să fim
Şi ţara noastră s-o iubim.
18. Rugăciunea la intrarea în școală
Doamne, Doamne, ceresc tată,
Noi pe Tine Te rugăm:
Luminează-a noastră minte,
Lucruri bune să-nvăţăm.
Că Tu eşti stăpânul lumii,
Şi al nostru Tată eşti,
Şi pe toate cele bune
Numai Tu le împlineşti.
19. Rugăciuni înainte de școală
Doamne sfinte şi-ndurate,
Varsă-Ţi marea bunătate
Peste noi cei umiliţi!
În puteri ne întăreşte,
De păcate ne păzeşte,
Fă-ne, Doamne, fericiţi!
20. După școală
Cerescule Împărate,
Fă ca cele învăţate
Să rămâie întru noi!
Să rodească cu sporire
Şi să-Ţi fie spre mărire —
Apără-ne de nevoi!
21. Rugăciunea de seară (după învățătură)
Doamne, ziua s-a sfârşit,
Noaptea iarăşi a venit.
Peste zi ne-ai ajutat,
De-am lucrat şi-am învăţat.
Ajută-ne, Doamne sfinte,
Şi de-acuma înainte,
Zi de zi să tot sporim,
Oameni de treabă să fim!
22. Rugăciunea la ieșirea din școală
Dumnezeule-ndurate,
Pentru cele învăţate,
Noi cu toţii-Ţi mulţămim
Şi-al Tău nume-l preamărim.
Ajută-ne, Doamne sfinte,
Şi de-acuma înainte,
Mintea să ne-o luminăm,
Tot ce-i bine să lucrăm. Amin.
23. Rugăciune (pentru spor la învățătură)
Doamne, Tu ne-ai ajutat,
De-am lucrat şi-am învăţat.
Ne-ai dat minte şi putere,
De-am învăţat cu plăcere.
Şi-al Tău nume-l preamărim.
Dă-ne, Bunule, putere,
Să-nvăţăm tot cu plăcere;
Mintea să ne-o luminăm,
Tot ce-i bine să lucrăm,
Şi să facem pururea
Ce e sfântă voia Ta. Amin.
24. Copilul (La Crăciun, I)
de Andrei Bârseanu
Bucurie, bucurie
La apus și răsărit,
Căci a lumii mântuire
Iată, iată a sosit!
Din părinți fără avere,
Într-un sat necunoscut,
Un copil sărman și gingaș
Azi în iesle s-a născut.
Dar acest copil odată
Lumea-ntreagă va uimi,
Căci minciuna și păcatul
Fără milă va zdrobi.
Omenimea prăznuiește,
Cântă îngerii în cor,
Iar măicuța tinerică
Blând admiră-al ei odor.
25. În ziua de Paști
de Elena Farago
Toți copiii azi se îmbracă
Cu ce au ei mai frumos
Și părinților le cântă
Învierea lui Cristos.
Și la masă ciocnesc astăzi
Toți copiii cei cuminți,
Ouă roșii și pestrițe,
Cu iubiții lor părinți.
Toți copiii azi sunt darnici
Căci ei știu că lui Cristos
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.
Și copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau,
Cozonaci și ouă roșii
La copiii care n-au.
Poezii creștine de Paște, despre Iisus și Înviere
Poezii despre Patimile Mântuitorului, Cina cea de Taină, cruce, iertare, înviere și speranță. Citește și colecția de poezii de Paște.
26. La Paști
de George Coșbuc
Prin pomi e ciripit și cânt,
Văzduhu-i plin de-un roșu soare,
Și salciile-n albă floare
E pace-n cer și pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.
Și cât e de frumos în sat!
Creștinii vin tăcuți din vale
Și doi de se-ntâlnesc în cale
Își zic: Hristos a înviat!
Și râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Și-un vânt de-abia clătinitor
Șoptește din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Și pomii frunțile-și scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.
E liniște. Și din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate
Și clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag și plâng a jale!
Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-același gând, din cer adus:
În fapta noastră ni e soartea
Și viața este tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetișor
Neveste tinere și fete,
Bătrâni cu iarna vieții-n plete;
Și-ncet, în urma tuturor,
Vezi șovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.
Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu știu că și-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă
Sunt Paștile! Nu plânge, mamă!
27. Învierea
de Mihai Eminescu
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morții rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada,
Din cărți cu file unse norodul îl învață
Că moartea e în luptă cu vecinica viață,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.
O muzică adâncă și plină de blândețe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolți:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț,
Înveninând pre însuși izvorul de viețe.
Nimica înainte-ți e omul ca un fulg,
Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”
Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială
Și negrul întuneric se sperie de șoapte…
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită și preoți și popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
„Cântări și laude-nălțăm
Noi, Ție Unuia,
Primindu-L cu psalme și ramuri,
Plecați-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos au înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”
28. E sărbătoare
de Octavian Goga
E sărbătoare pe câmpie, și-n suflete e sărbătoare,
Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare.
Sunt Paștile cele frumoase, și-n fire zvonul lor străbate,
Clopotnița-și îndoaie trudnic încheieturile uscate.
Arama strigă când se zbate măiastra clopotului limbă,
Eu simt strigarea ei aprinsă, și-n vorbe sufletul o schimbă:
Voi toți cari suferiți și plângeți sub larga-ntindere albastră
Veniți, veniți, căci va să vie curând împărăția voastră!
Veniți, voi, obidiții lumii, cu buzele înfrigurate,
Voi, chinuiții de arsura unei tăceri îndelungate;
Voi, osteniți fără nădejde, voi, slujitorii fără plată,
Voi, căror vremea v-a dat veșnic numai porunca blestemată;
Voi, ce muncirăți pentru alții, trudind cu mâinile-amândouă,
Veniți, că zvonul meu acuma vestește învierea, vouă!
Voi, cei cu fruntea de sudoare, cu genele de lacrimi ude,
Eu cerului vă strig durerea, și Dumnezeu din cer aude!
Aduc lumina care sparge și sfarmă capiști de păcate,
Zăvoarele mucigăite din temnițe întunecate!
Eu celor orbi dezleg azi taina înfricoșată de-a vedea,
Și prăznuiesc, că-n al lor suflet învie învierea mea!
Ascultă mintea mea supusă, genunchii mei se pleacă-ncet
Și-aduc prinosul închinării celui de neam din Nazaret.
29. Hristos au înviat (1910)
de Alexei Mateevici
Se așternuse piatra pe proaspătul mormânt
Și noaptea coborâse, acoperind cetatea.
Se liniștise neamul vânzării. Pe pământ
Era o taină mare… minune-apropiată.
Au stat tăcuți de pază cei doi ostași străjari
Ne-atinși de măreția adâncurilor firii,
Nepresimțind venirea minunii celei mari
Ce-avea să schimbe fața și rostul omenirii.
Și iată miezul nopții, de stele-mpodobit;
Un tunet lung s-aude, pământu-n el vuiește,
Adânci puteri îl mișcă, izbindu-l. Zguduit,
Mormântul se deschide: scriptura se-mplinește.
Lumini lucesc la gura mormântului deschis,
Întunecimea piere o clipă-n toată firea…
Hristos învie!… Paznici, să fie vouă vis,
Lumina vă orbește, v-a înlemnit uimirea!
Lumină din lumina cerescului cuprins
Lucește-acum pe chipu-i, Îl-nalță biruința.
Și, lepădând pământul, îi lasă foc nestins
Pe calea mântuirii: nădejdea și credința.
Cu moartea Sa, pe cruce murind nevinovat,
Ne-au dat El nouă pildă a marii jertfi de Sine,
Cu moartea Sa pe moarte călcând au înviat
Spre învierea vieții în faptele de bine.
Cântați cu bucurie acelui Ce-au scăpat
Pe om și omenirea de moarte sufletească.
Îi Paștele! Viață! Hristos au înviat!
Iubire între oameni și pace să domnească!
30. Paștele
de Vasile Alecsandri
De Paști în satul vesel căsuțele-nălbite
Lucesc sub a lor malduri de trestii aurite
Pe care cocostârcii, înfipți într-un picior,
Dau gâtul peste aripi, tocând din ciocul lor.
Un scrânciob mai la vale pe lângă el adună
Flăcăi și fete mândre ce râd cu voie bună;
Și-n sunet de vioare, de cobze și de nai
Se-ntoarce hora lină, călcând pe verde plai.
Bătrâni cu fețe stinse, români cu fețe dalbe,
Românce cu ochi negri și cu ștergare albe
Pe iarba răsărită fac praznic la un loc,
Iar pe-mprejur copiii se prind la luptă-n joc.
Și scrânciobul se-ntoarce, purtând în legănare
Părechi îmbrățișate cu dulce înfocare,
Ochiri scânteietoare și gingașe zâmbiri
Ce viu răspând în aer electrice luciri.
31. La Paști (ouăle roșii)
de George Topîrceanu
Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite și mânjite,
Zece ouă înroșite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
– Ce vă este, frățioare,
– Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Stați gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-ați fi ouă…
– Suntem fierte!
Zise-un ou rotund și fraise
Lângă pasca cu orez.
Și schimbându-și brusc alura,
Toate-au început cu gura:
– Pân’la urmă tot nu scap!
– Ne gătește de paradă.
– Ne ciocnește cap în cap
Și ne zvârle coaja-n stradă…
– Ce rușine!
– Ce dezastru!
– Preferam să fiu omletă!
– Eu, de m-ar fi dat la cloșcă,
Aș fi scos un pui albastru…
– Și eu unul violet…
– Eu, mai bine-ar fi să tac:
Așa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!…
32. În ajunul Paștelui
de Elena Farago
Ce bine-mi pare, mâine e ziua
Când mă îmbrac frumos, curat,
Și spun în loc de „Bună-ziua”
Părinților: „Hristos a înviat!”
Și tot așa, de-acu-nainte,
Vreo nu știu câte săptămâni,
Căci eu sunt mic, dar sunt cuminte
Și știu ce sărbătoare-i mâine!
Și știu „Hristos a înviat!” ce-nseamnă,
Căci am o mamă bună, eu
Ce-n toate serile mă-ndeamnă
Să mă închin lui Dumnezeu.
Știu „Tatăl nostru” și știu spune
Și alte rugi ce-mi plac nespus.
Și știu să cânt și-o rugăciune,
Cu învierea lui Isus.
Și mâine, în loc de ruga care
O spun la masă de obicei,
O voi cânta frumos și tare,
Să-i bucur pe părinții mei.
33. Cristos a înviat
de Vasile Alecsandri
Cristos mântuitorul din morți a înviat,
Și fruntea-i ca un soare,
Lucind peste popoare,
Fiori de nemurire în lume a-mprăștiat.
Cristos, zeul credinței, ieșit-a din mormânt!
Ș-a sa reînviere
Ne-arată că nu piere
Dreptatea, și credința, și adevărul sfânt!
Cristos e viu! Ca dânsul, o! voi ce suferiți
În lanțuri de robie,
Curând la viața vie
Din umbra tristă-a morții veți fi cu toți ieșiți!
Polonie strivită sub aprigul picior
A tiraniei crude,
Curaj! în cer s-aude
Un imn de re-nviere, un glas prevestitor.
Curaj! Deschizând astăzi a veciniciei porți,
Mântuitorul vine,
Polonie, spre tine,
Să te ridice falnic cu dânsul dintre morți!
34. Nu L-au cunoscut
de Nicolae Iorga
Oricât de sfânt era Iisus
Și cât de lămurit, prin lut,
Vedeai pe cel venit de sus;
Și ai Săi nu L-au cunoscut.
A trebuit ca trupul Său
De mucenic să-L bată-n cuie
Ca să se-arate Dumnezeu
Și ca la ceruri să se suie.
35. Cina cea de taină
de Alexei Mateevici
Au zis Hristos: „Ar’ să mă vândă
Unul din voi”, — ș-amară
I-au pătruns atunci durerea
Pe ucenici; toți se-nfioară
Și-ntreabă:
„Doamne, eu?”
Și Ioan nestrămutatul,
Iar și Petru, plin de frică,
Si-mprejur din nou cu toții
Tremurând încep să zică:
„Doamne, eu?”
Ce să zic atunci eu, bietul,
Eu, cu inima mea slabă,
Când și cei tari în credință,
Tremurând, pe Domnu-ntreabă:
„Doamne, eu?”
36. Îngerul și mironosițele
de Alexei Mateevici
Pe cine-l caută acuma în grădină
Cu vasele de mir umplute?
De lacrimi inima li-i plină…
Zorește ziua nouă. Îi răcoare,
Dar cerul se înseninează
În ciripituri cântătoare.
De ce Îl caută aicea pe Hristos?
De ce-au venit aici să-l plângă?
Pe piatră un înger luminos…
El șade-n haine albe, strălucite…
Vestind cereasca bucurie
Mironosițelor scârbite:
„Hristos au înviat! Și nu vă mai mâhniți
Și nu-L mai plângeți ca pe mort,
Cătându-L între cei muriți!
A iadului putere-i biruită,
Zadarnică i-i răutatea:
De-acuma lumea-i izbăvită.
Întunecimea în lumină piere,
Măria ei i s-a surpat
Și fug vrăjmașii în durere.
Grăbiți-vă cu vești de veselie
Și spuneți veștile-n Sion:
Hristos îi viu și-n veci învie!”
Dorm florile. Grădina moartă tace,
Iar primprejur — albastre umbre,
Nisip, zori aurii — și pace.
37. Pocăința hoțului
de Alexei Mateevici
Când Hristos cu spini pre frunte,
Pre cruce răstignit murea,
Întunecimea-naltul munte
Golgotha toată-acoperea.
Atunci un hoț privind în sus,
Cu ochi aprinși de pocăință,
Strigat-a către Iisus,
Mărturisind a sa credință:
„În slava raiului, Stăpâne,
Tu să mă pomenești pe mine!”
De-atunci și noi cu plecăciune
Rostim această rugăciune.
Nu-i vorbă, de răbdat îi greu,
Când cineva te prigonește,
Dar, frate, pentru acest rău
Acel de Sus te răsplătește.
Și vrajba, pizma, ele-odată
Găsi-vor dreapta judecată.
Nu-i vorbă, că putem și noi,
Răbdând obide și nevoi,
Să răsplătim. Dar ce folos
Când calci porunca lui Hristos
Și pilda Lui? Dar dacă stai
La îndoială, ce-ți rămâne,
Decât ca să-ți aduci aminte
De ale lui Hristos cuvinte
Când l-au iertat pe hoț: „Cu mine
Vei fi tu azi în rai”. Creștine,
Gândește. Când Hristos îl iartă
Pe-un hoț și-i dă o sfântă soartă,
Ți-a da El ție iertăciune
Când tu cu zisa rugăciune
Pe buze — vrajba ții în gând,
Porunca Domnului călcând?
38. În dimineața duminicii
de Alexei Mateevici
S-au dus dintâi acele două
Mironosiți cu mirul lor;
Era-ntuneric și prin rouă
Mergeau cu pasul grăbitor.
Vorbeau de cele petrecute,
De zile pline de dureri,
De pacea dimineții mute,
În ziua sfintei Învieri.
Și le era o groază mare
Rușinea crucii s-amintească,
A jidovilor blestemare,
Nemulțumirea omenească.
Batjocorirea relei goane
Și plânsul celor credincioși,
Ș-a crucii lui Hristos piroane,
Și ghimpii frunții sângeroși…
Își aduceau atunci aminte
Cum L-au luat de la ostași
Și în mormânt fără cuvinte
L-au pus — departe de oraș.
Trecut-a sâmbăta-n mâhnire,
Și noua zi în cer zorește;
Acum prin tainica scârbire
Un gând dorit ne mângâiește…
De prin desimile grădinii,
Din rouratica verdeață,
Le râd voios de-acuma crinii
Ascunși în scutece de ceață.
Dar ce-i aceasta? Ceața deasă
Ca printr-un poruncit se pierde
Ș-o strălucire luminoasă
Aprinde-mprejurimea verde…
Ce strălucire minunată!
Venit-au. Iată și mormântul…
Dar piatra lui îi răsturnată
Și iar li se trezește gândul…
O, unde-i El? Înuntru nime…
Ce oare s-au fi săvârșit?
Tăcere prin împrejurime…
Veșmântul numai l-au găsit.
O, unde-i El? Unde-s străjerii?
Măcar o veste să aducă!
Și presimțirea Învierii
Le face înapoi să fugă.
Credința inimii le spune
Că Cela Ce nu L-au aflat,
Prin cea mai mare-a Sa minune,
Acum din morți au înviat!
39. Christos a înviat
de Alexandru Vlahuță
I
Și-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Și-un dușman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazaret!
El n-a venit să răzvrătească
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculț, pe jos, colindă lumea
Și mulți hulesc în urma lui.
Și mulți cu pietre îl alungă
Și râd de el ca de-un smintit:
Iisus zâmbește tuturora —
Atotputernic și smerit!
El orbilor le dă lumină,
Și muților le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întărește,
Pe morți îi scoală din mormânt.
Și tuturor deopotrivă
Împarte darul lui ceresc —
Și celor care cred într-însul,
Și celor ce-l batjocoresc.
Urască-l cei fără de lege…
Ce-i pasă lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Și înfrățirea tuturor.
Din toată lumea asupriții
În jurul lui s-au grămădit
Și-n vijeliile de patimi
La glasul lui au amuțit:
„Fiți blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertați pe cei ce vă lovesc,
Iubiți pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmășie se pornesc”…
II
Cât bine, câtă fericire,
Și câtă dragoste-ai adus!
Și oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.
Au râs și te-au scuipat în față
Din spini cununa ți-au făcut,
Și în deșarta lor trufie
Stăpâni deasupra-ți s-au crezut…
Aduceți piatra cea mai mare
Mormântul să-i acoperiți
Chemați sutașii cei mai ageri,
Și străji de noapte rânduiți…
III
S-au veselit necredincioșii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar,
Și valurile-i neoprite
Peste pământ se împânzesc,
Ducând dreptate și iubire
Și pace-n neamul omenesc.
Voi toți, ce-ați plâns în întuneric
Și nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere
Sculați… Christos a înviat!
40. Hora de Paști
de Alexandru Macedonski
Zori de zi s-au revărsat,
Toba bate, bate-n sat,
Că Christos a înviat
Toba bate, bate-n sat.
Dibla-i trage cânteci noi
Iar cimpoiul suflă-n foi…
Vin flăcăi, cu trei, cu doi,
Iar cimpoiul suflă-n foi.
Numai fluturi și panglici,
Fete mari și fete mici,
Se înfig printre voinici,
Fete mari și fete mici.
Ouă roșii le ciocnesc…
— Ce ți-e neamul creștinesc! —
Hora, hora o lărgesc… —
Ce ți-e neamul creștinesc!
Buze rumeni ard în foc…
Ies perechi, perechi din joc,
Însă altele-s la loc…
Ies perechi, perechi din joc…
Paște sfânt ce bucurați,
Face-ne-ați cu toții frați…
Cobze, nai, viori, cântați… —
Face-ne-am cu toții frați!
41. Ghethesemani
de Duiliu Zamfirescu
Sub cerul plin de idealuri,
În limpezimea străvezie,
Răsare luna de pe dealuri
Iradiind melancolie.
E ceasul tainei. Ziua moare
În depărtările senine.
Se vede vremea trecătoare
În geana ultimei lumine.
Când cedrii vârfu-și încunună
Cu mlădieri de albe flamuri,
Pe sub copacii prinși de lună
Se mișcă umbrele pe ramuri.
Nedeslușită se ivește
În luminișul din grădină
Statura unui om. Ea crește,
Înaintează în lumină.
Și stă. Apoi pornește iară,
Și iarăși stă. În două rânduri
Se vede galben ca de ceară,
Cu ochi albaștri, plini de gânduri.
Cum îndelung brațe întinse
Spre bolta albelor misteruri,
De care sufletu-i se prinde
Cu dor neistovit de ceruri:
„Părinte, tu, ce toate cele
Le duci pe dreapta lor cărare,
Ce cârmuiești prin haos stele,
Talazuri pe pustiu de mare;
Tu, cel ce legi de lumi create
Pe cele ce vor fi să fie
Prin arcuri de singurătate
Și temelii de armonie;
Părinte, tu, ce-ai pus în mine
Senin din sfânta ta ființă,
Mărește-mi sufletul spre bine,
Puterile spre suferință”.
Și cade pe genunchi. Eteric
Sclipește luna peste dealuri,
Lăsându-i chipu-n întuneric.
Iar gândul sus, în idealuri.
42. Iisus pe cruce
de Dimitrie Bolintineanu
O, Christ cu păr de aur și cu cuvântul dulce,
Din care se revarsă al mângâierii dar!
Tu însuți ai zis, Christe, când te-au urcat pe cruce:
„Nu vrei să faci, părinte, să treacă-acest pahar?”.
Ce te gândeai tu oare vorbind așa, Iisuse?
Gândeai că o să piară ce tu ai semănat?
Gândeai că Fariseii au să întoarcă mâine
Poporul din credința ce azi ai insuflat?
Nu sunt acei puternici ce-mpiedică-o doctrină
Cu toată stăruirea și influența lor!
Ea însăși, când nu are principiul de lumină,
De viață și dreptate, ucide al ei zbor.
Doctrina ta e sfântă și are viață-n sine,
De-aceea pretutindeni lăstari adânci a prins.
Cu cât aflat-a piedici și suferinți sublime,
Cu-atâta peste lume în noapte s-a întins.
De-atunci de tiranie noi nu ne temem foarte
Când se arată încă aice pe pământ!
O tiranie-n sânu-i aduce a ei moarte
Și se arată-n viață cum naște un mormânt.
43. Hristos după cina cea de taină
de Alexei Mateevici
Cu mâinile Sale sfinte
Hristos picioarele au spălat
Acelui ce mergea a-l vinde…
Îndată L-au înconjurat
Apostolii Lui în tăcere.
Cu glasul dulce îi învață
Hristos; le dă și mângâiere
Și porunciri pentru viață:
— „Iubiții mei! le zice,
Vedeți, ziua sosește
În care Domnul vostru
Pe voi vă părăsește;
Așa vorbește Tatăl
În sfintele lui ținte,
O, facă-se acuma
Voințele Lui sfinte!
Amin, amin, zic vouă,
Așa îi scris în cer,
Căci mâine pentru lume
Eu trebui ca să pier.
Și chiar și voi, ce astăzi
Atâta mă iubiți,
Cu toți în noaptea asta,
Cu toți mă părăsiți!”
— „Și eu! îi zice Petru…
O, Doamne, Tu știi bine
Că niciodată-n lume
Eu n-am fugit de tine!”
— „Și tu, o, Petre!”
— „Doamne!
Aceasta nu se poate!”
— „Mă-i lepăda, o, Petre,
De trei ori în astă noapte!
Nu credeți că ca morții
Eu intru în mormânt:
În locul tot și vremea
Eu între voi sânt;
Puterea cea cerească
În tot locul domnește
Și ochiul Providenței
Pământul tot privește.
Dar mergeți în unire,
Vă răspândiți în lume
Și botezați noroade
În sfântul al Meu nume!
Fiți tari toți în credință
Și răspândiți dreptatea,
Noroadelor înjosite
Le duceți bunătatea,
Iar crailor puternici,
Ce calcă sub picioare
Cetățile vestite
Și sute de popoare,
Le arătați că-n lume
Sunt toate nebunie,
Că singura dreptate
Trăiește, este vie.
De fapte, fiecare
În ceruri va răspunde,
De Dumnezeu nimică
Nu poate-a se ascunde.
Dar mergeți prin noroade,
Dreptatea cuvântați,
Credința-adevărată
La toți o arătați!
Iar eu mă duc-nainte
Și nu mă îndoiesc,
Prin sângele meu astăzi
Pe om îl mântuiesc!”
Apostolii rămas-au în mâhnire,
Hristos de ei s-au despărțit,
Spinosul drum spre răstignire
Pe ei, ca niște oi, i-a risipit.
44. De Paști
de Ion Pillat
Peste noapte a
Înflorit mălinul
Peste noapte s-a
Luminat seninul.
Puișori de puf
A clocit găina
Berzei cuib de stuf
A-ntocmit vecina.
Zmeii pe uluci
Zbârnâind se-nalță.
Rațele-n papuci
Galbeni se încalță.
Rândunele mici
Ciripesc prin țară
Pluguri ca furnici
Au ieșit pe-afară.
Flori de ghiocel
Vând țigănci cu coșu
Dă-mi de Paști un miel
Alb și un ou roșu.
45. Ouă roșii
de Maria Cunțan
Pământul se cutremurase,
S-a ’ntunecat în miezul zilei,
Iar sus pe Golgota murise
Isus împărțitorul milei.
Apostoli și mironosițe
Erau cutremurați de-un dor
De-a mântui sfintele moaște
Și-a le ’ngropa în legea lor.
Pilat nu le-a ’mplinit rugarea.
Cesarul poate se temea
Că luat de dânșii trupul rece
Cum prorocise — va ’nvia.
Maria Magdalena însă,
Cea credincioasă lui Isus,
A înroșit un coș de ouă
Și cinste lui Pilat le-a dus.
Pilat uimit de-așa minune
Uitându-și gândurile grele
I-a zis Măriei-Magdalene
Să ceară ceva pentru ele.
S-a înroșit mironosița
Și-a îndrăznit să-l roage ’ncet:
„Dă-mi mie trupul de pe cruce
A lui Isus din Nazaret”…
Pilat s-a turburat o clipă,
S-a hotărît apoi să-l deie.
A luat din mâna ei ploconul…
Ce, să se teamă de-o femeie?
Mironosița ’nvingătoare
Cu doi apostoli mai străini
Culcară ’ntr-un mormânt de piatră
Pe cel încununat cu spini.
Ș-a străjuit apoi mormântul
Și piatra se pecetlui,
Dar cel ce-a întrupat cuvântul
A înviat a treia-zi.
46. Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim
de Alexei Mateevici
Glasuri de bucurie,
Laude și rugăciuni,
Din cântarea gurii vie
Și a chimvalurilor struni…
Iudeea slobozită
Poate-și cânta izbăvirea?
Roma poate-i biruită
Și venitu-i-a pieirea?
Împăratul cel puternic,
Așteptat cu nerăbdare
Poate vine falnic, mare
La norodul său nemernic?
Drumul dinspre Galileea
Tună-n vuiete de glasuri,
Parcă toată Iudeea
A uitat a ei necazuri…
Și mulțimea zgomotoasă
Merge-n valuri de lumină,
Așteptând pe căi pietroase
Rămurele de măslină…
Poarta mare din cetate
S-a deschis de dimineață,
Gloate vii și bucurate
Iese-n mâine cu verdeață,
Și-a lor veselă „osană”…
Prin împrejurimi răsună…
Calea cea galileeană
Cu Împăratul le-mpreună…
„Bucură-se Cel Ce vine
Întru Dumnezeu la noi,
Cel Ce lumea cu-a Lui mâine
Slobozește de nevoi;
Și-n blagosloviri trăiască
Al Davidului Fecior,
Ce-a venit să izbăvească,
Ce-a venit Mântuitor!”
Glăsuiri de bucurie,
Laude și rugăciuni,
Din cântarea gurii vie
Și a chimvalurilor struni, —
Ele oare ce înseamnă?
Din măria pământească
Nu-i căzută Roma-Doamnă,
Și pierirea vrăjmășească
Îi departe. Împăratul
Păcii, nu al biruirii,
Vine blând acuma, iată-L,
Spre măria răstignirii.
Nu-i înconjurat de slavă
Pământească, pieritoare,
Ci prin sânge câștiga-va
Slava-n veci judecătoare.
Izbăvi-va nu moșia
Iudeilor de dănii: —
Lumea toată — de robia,
De-njosirile sătănii.
Vine un voinic, cu gloata
De vânjoși leghionari, —
Merge-ncet, smerit, în roata
Ucenicilor păscari;
Și cetatea, ce-L primește
Nu un scaun de-mpărat, —
Cruce, spini îi pregătește,
Chipul cel însângerat…
Dar și răstignit pe cruce
El trăi-va-n vecinicie:
Ucenicii Lui vor duce
Pretutindeni veste vie
De iubire și dreptate,
Și de mila cea frățească
Și vor boteza noroade,
Țările să le sfințească…
Glăsuiri de bucurie,
Laude și rugăciuni,
Din cântarea gurii vie
Și a chimvalurilor struni…
Drumul dinspre Galileea
Tună-n vuiete de glasuri;
Parcă toată Iudeea
A uitat a ei necazuri;
Și mulțimea zgomotoasă
Merge-n valuri de lumină,
Așteptând pe căi pietroase
Rămurele de măslină…
47. Înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos
de Alexei Mateevici
Nu în măria lui Ilie,
Nu cu toiagul lui Moisei,
Nu-n tunete și strășnicie
Și-au lepădat iubiții săi;
Și nu pe căi scânteietoare
S-a înălțat la cer Hristos,
Ce-nvățături îmblânzitoare
Adus-a blând și luminos.
Învățătorul sfânt al păcii,
Al dragostei și al iertării
Și întemeietorul legii
Ce au dat putința învierii,
Lucea ca o steluță blândă
În înălțimea necuprinsă,
Ce-ncepe seara să s-aprindă,
Când ziua în apus îi stinsă.
Căci El în valea cea de plângeri
Venit-au nu cu războire,
Nu ca al răsplătirii înger,
Ce-aduce dreapta pedepsire
În fumuri și în fulgerare.
Venit-au Miel Nevinovat
Ca jertfa de răscumpărare
Ș-au fost cu spini încununat…
Venit-au pentru răbdăciune,
Smerire-a tot biruitoare;
Venit-au pentru iertăciune
Și mila-n veci nepieritoare…
48. Cântecul clopotului
de Alexei Mateevici
O, clopote! Frumos mai suni,
Când credincioșii îi aduni
La locul sfânt de rugăciune,
În cer cântarea să le sune…
În zile mari de sărbătoare,
La răsărit ș-apus de soare,
Tu chemi stăpâni și muncitori
Ai lui Hristos închinători.
Chemarea-ți porți prin munți și văi:
Și vin închinătorii tăi.
În cer ajunge-a ta sunare,
Cu dânsa și a lor cântare,
Un cântec sfânt, frumos nespus,
Se suie, ca tămâia,-n sus,
Ducându-se în cer… Ce dor nu duce,
Ce poate inima s-apuce?
Și jalea inimii zdrobite,
De toți pe lume părăsite,
Și bucuria mulțumirii,
Și arzătoarele dorințe
De mântuire, pocăință…
Un cântec sfânt, frumos nespus,
Le suie toate-acestea-n sus,
Și când arama-n ceruri sună…
A noastră inimă răsună…
O, clopote! Frumos mai suni,
Când credincioșii îi aduni
La locul sfânt de rugăciune,
În cer cântarea să le sune…
O, sună dar prin munți și văi,
Să vie-nchinătorii tăi.
49. Flori de paște
de Duiliu Zamfirescu
La Palermo, primăvara,
Trandafirii urcă scara.
Liliacul alb roșește
Când sărută
Dintr-o cută
Sânul ce-l adăpostește.
Prin grădini a pus o fee
Gardurile-n azalee,
Casele învolburate
În ciorchine
De glicine
Pe balcoane aninate.
Dimineața ideală
Râde-n floarea de migdală,
Tinerețea stă în cale,
Întrupată
Într-o fată
Cu un coș de portocale.
Vin, Bălcescule, din somnul
Adormiților în Domnul,
Să vezi firea cum renaște:
Totul cere
Mângâiere
Pentru florile de Paște.
Unde ești, în care floare
Clipa ta nemuritoare
Și-a luat ființă nouă?
Care plantă
Elegantă
Poartă sufletu-ți în rouă?
Căutând urmele tale,
M-am oprit la Monreale.
De sub vechile morminte
Se ridică
Plin de frică
Crinul, floarea cea cuminte.
50. Paște
de Ion C. Pena
Lepădați căpestrele
Deschideți ferestrele
Să intre binecuvântarea
Cât Golgota, cât zarea.
Am fugit de pe cruce
Cu picioarele năuce
Și-am venit înapoi
Să vă dau anafura vieții d-apoi.
Să fiți cuminți toți
Miniștri, cerșetori și idioți;
Cu roua, cu deșertăciunea
Faceți-vă zilnic rugăciunea.
Eu am să plec imediat.
Satan e concediat
Așa că veți trăi fără frică
Și om și măgar și pisică.
Voi mai veni odată
La Învierea cea adevărată.
Să-mi pregătiți hlamidă
Fără pălămidă.
51. Trei sburătoare
de Panait Cerna
Din larg apus, trei sburătoare
S-au îndreptat înspre Calvar,
S-aducă laudă și dar
Durerii celei roditoare…
Dar cea dintâi veni-n zadar.
Zbura aproape de pământ:
Își caută ceva de hrană,
Și n-avea vreme, nici avânt,
Să urce până-n vârful sfânt,
La omul fără de prihană.
Iar când s-a șters de tot din sbor,
Veni o ciocârlie-n ora
Când Crist cerea un ajutor
Când duhul morții da fior
În sufletele tuturora.
Urcă-n văzduh, ca pe o scară,
Și smulse cântec din tărie…
Un imn de blândă primăvară
Îi alină durerea vie:
Îi ajută lui Crist să moară…
E pace, ca-n străvechi altare
Duiosul, sfântul cântăreț
Căzu din slăvi amețitoare —
Și iată vulturul măreț,
Scăldat în cald apus de soare,
Porni din culmi, ca o furtună;
Dar și-a-nfrânat avântul, jos,
Tăind cerc larg și maiestos
Făcând din sborul său cunună
De-asupra crucii lui Cristos…
52. Hristos au înviat (1912)
de Alexei Mateevici
Hristos au înviat!
Au înviat Hristos!
Prin moarte, moartea au călcat;
Cel ce pe-acest pământ scârbos
Cu răul duh au tot luptat,
Pe dânsul tot l-au biruit
Și crucea dragostei au dus,
Din moarte-acela au ieșit,
Ș-au înviat cu Iisus.
53. Sfântul Apostol Petru
de S. Soloviov (traducere de Alexei Mateevici)
La foc s-a așezat,
Ca să se încălzească;
Era afară frig.
Și gloata evreiască
Așa l-a întrebat:
„Dintr-înșii ești și tu,
Din ucenicii Lui?”
Și a răspuns el: „Nu”.
Era afară lună,
Și gerul era mare…
Dar iată prin ogradă
A păsării cântare
Prevestitoare sună.
Și ziua nu-i departe.
Dorm slugile-ostenite.
Și focul nu mai arde…
„Unde-i Iacov, Ioann
Și unde-s alții ucenici?”
El a ieșit. Măcar să strigi, –
Pustiu. Nici un galileean.
Și prorocirea lui Hristos
În gând îndată i-a venit,
Și-ndată el a izbucnit
Într-un plâns greu și tânguios.
54. Cina cea de taină (1912)
de Alexei Mateevici
La cina Sa Hristos ședea
De ucenici înconjurat,
Și greaua soartă prevedea
Ce avea degrabă de răbdat…
Adâncă liniște și pace
În taina Lui netulburată;
Orașul și Sinodul tace…
Cu jertfa Lui nevinovată
La masa serii de iertare
Era ființa vânzătoare
A Iudei. Cu privire blândă,
Cu aceeași bunătate sfântă
Hristos la dânsul căuta,
Știind că I-au gătit paharul
De chinuri și cu sânge-n două,
Îi scaldă buzele-n amarul
Durerii pentru lumea nouă…
Adâncă scârbă-L săgeta…
Și mila pentru vânzător,
Și pentru groaznica Lui soartă.
A blândului Mântuitor
Priviri de foc făcea să ardă…
Era atunci frumos nespus
Mântuitorul Iisus,
Când fruntea Sa în jos plecând,
A zis încet, c-un tainic gând
El proroceștile cuvinte:
„De-aicea unul Mă va vinde.”
Din răsăritul ce ardea
Venea întunecimea serii…
Cu ucenicii săi ședea
În pacea sfântă a cămării
Din muntele Sion — Hristos.
Mâhnit, cu glasul tânguios,
Rostea amara prorocire:
„Sionul nu se va aprinde
De arderea luminii vie
A dimineții luminoase,
Cu mâna sa cea păcătoasă
Un ucenic de-ai Mei M-a vinde!”
Și toți de scârbă s-au umplut
De-acest cuvânt dumnezeiesc,
Și toți pe rând a ști au vrut
Pe vânzătorul mișelesc.
Și mințile s-au tulburat
Și toți pe rând au întrebat,
Cu frică și cu tremurare:
„Nu eu? Nu eu, Doamne, oare?”
Și cu privirea Lui adâncă
Hristos a zis în mare tângă:
„Necazul omului se șterge
Acum și Fiul Omenirii
La chinul patimilor merge,
La suferința răstignirii.
Vândut va fi El, dar amar
Acelui om ce îl va vinde!”
Privind atunci, ca un tâlhar,
Trăsnit de-a Domnului cuvinte,
Și-ntr-ale inimii adâncuri
Neliniștit, Iuda-ntreabă,
Cu frica inimii lui roabă
Pe Învățător și Dumnezeu:
„Ce, nu Te voi vinde, Doamne, eu?”
Și i-a răspuns: „Ai zis tu singur!”
55. Iisus (1906)
de Panait Cerna
Ai fost un om și-ai pătimit ca dânsul…
Un Dumnezeu- cum te credeau părinții-
Plutește-n veci deasupra suferinții:
El nu ne poate înțelege plânsul.
Pe Dumnezeu de l-am vedea în cuie,
Cu pieptul plin de lănci, cu pieptul supt,
Am spune că-i un joc dar jertfă nu e:
El din ființa lui nimic n-a rupt.
Dar Tu ai sângerat pe negre căi,
Supt umilinți ce nu le știe cerul;
Tu ai gemut când te pătrunse fier,
De-au tremurat și ucigașii tăi.
Și ochii tăi cei blânzi se înnoptară,
Și gura ta sa-nvinețit de chin,
Și duhul tău, ce nu putea să moară,
A smuls din trup suspin după suspin.
Un om, un om, prin patimile tale!
Și, totuși, cât de sus, lumina mea,
Te-a înălțat răbdarea sfântă-a ta!
De mila ta, la glasul tău de jale,
Să se deștepte morți de mii de vremi
Și-adâncul lumii să se înfioare,
Iar Tu, să ai privirea iertătoare,
Un om să fii – și tot să nu blestemi!…
Cum au putut să steie laolaltă
Atâta chin și-atâta bunătate?
Se rătăcește mintea și nu poate
Să te urmeze-n lumea ta înaltă…
…………………
Al nostru ești: al celor slabi și goi –
Pământ ți-e trupul și-n pământ se-ascunde,
Dar umbra ta rămase printre noi
Și inima-mi te simte orișiunde.
De sufletul ce-a întâlnit mizerii
Și cu obolul său le-a vindecat,
Te-apropii lin, prin negura tăcerii,
Și strângi în taină mâna care-a dat;
Apostolului răsplătit cu ură,
Tu-i spui: Mergi, nu ești singur în durere!
Și gura ți-o-nfrățești cu sfânta gură
Ce-a semănat nădejdi și mângâiere;
De cel ce geme, neputând să moară,
Apropii cupa liniștii de veci;
Mereu sporește-a inimii comoară
Și drum de zâmbet lași pe unde treci…
Al nostru ești! Ce ochi văzu vreodată
Că te-ai suit la cer, purtat de nori?
Ce gând nebun zvârli această pată,
Pe cel mai mare dintre visători?
Putut-a oare sufletu-ți să fugă
La cei senini și fericiți din cer,
Când jos, prin murmure de chin și rugă,
Atâtea brațe tremură și-l cer?
Nu, nu! Ale Golgotei reci piroane
Nu te-au lipit atât de strâns pe lemn,
Cât te-a legat de-acest pământ nedemn
Nemărginirea rănilor umane.
Atâta timp cât lutul n-o să crească
Copii asemeni chipului tău sfânt;
Atâta timp cât liniștea cerească
Nu se coboară-n inimi pe pământ;
Cât timp nu vezi aieve tot ce sameni,
Și ochii toți de plâns n-or fi deșerți,
Atât de mult Tu, cel născut din oameni,
Va trebui să mângâi și să ierți;
Atât de mult vei auzi jelire
Și rana ta va sângera mereu-
Îmblânzitor de oameni prin iubire,
Tu ți-ai ales destinul cel mai greu!
…Dar, când vei smulge-ntreaga omenire
Din somnul lung al greului răbdat,
Când nu va fi nici chin, nici rătăcire,
Atunce tu zâmbi-vei împăcat;
Atunce numai îngerul hodinii
Va coborî supt ochiu-ți înțelept:
Îți va culege de pe frunte spinii
Și-ți va închide rănile din piept.
56. Iisus (II, 1901)
de Panait Cerna
I
Orbiți de fumul înserării,
Păgână cu sufletul avar
Înfig statuia-mbrățișării
Pe piedestalul tău, Calvar!
Și cel dintâi călău se duce
Mai liniștit – neștiutor
Că spânzurându-l sus, de cruce,
L-a înălțat deasupra lor.
Iisus venise fără arme
Și blând ca zorii unei veri
Să-alunge răul și să sfarme
Azilul vecinicei dureri.
Și azi e petrecut cu glume
Și cu huliri în loc de flori –
L-alungă relele din lume
Pe cel mai blând din visători.
În jurul său e larmă multă,
Căci fariseii-acum petrec –
De mulțumire îl insultă
Și mâinile prin bărbi își trec…
Doar unul stă mâhnit deoparte;
Doar unul numai nu-i mișel.
Ori poate-o fi-ntristat de moarte
Că n-a putut să-l vândă el…
II
Te stingi – și Magdalena plânge
La sărbătoarea celor crunți,
Ce-au pus un deadem de sânge
Pe cea mai palidă din frunți.
O clipă-ți risipește ceața
Frumosul demon pocăit –
Tu pentru lume-ți dai viața
Dar pentru el ai fi trăit…
În răstignirea ta, lumină
Neprihănită de călăi,
Eu văd strădania divină
De-a-mbrățișa pe buni și răi!
Te-ai stins, dar moartea ta, stăpâne,
A fost o binecuvântare
Și crucea ta etern rămâne
Ca un simbol de-mbrățișare.
57. În fața crucii…
de Ioan Marini
Era-n amurg de seară când soarele-a apus
Și peste suflete plutea, cald, Duhul lui Iisus:
„Veniți, veniți la Mine voi, toți cei osteniți
Și voi ce sunteți bolnavi, trudiți și amărâți;
Cei apăsați de soartă, lipsiți de ajutor,
În Mine-afla-veți reazem etern, mântuitor;
Eu pentru toți o moarte pe cruce am răbdat,
ca voi s-aveți viață prin sângele-Mi vărsat“.
Și-atunci, simțeam cum inimi trudite se-ncălzeau
Și, ca desprinse, vesel spre ceruri se-nălțau…
Se nimicea pământul, iar sufletul desprins
Sorbea din roua sfântă, de sete sfântă-aprins.
Cuprinse de dorință și de iubire dulce,
Doreau să fie-aproape de Golgota, de cruce…
Să plângă mult, cu lacrimi, sub brațele întinse,
să se-ncălzească-acolo și să rămână-aprinse.
O, jertfă dulce, Tu ne-ai reînsuflețit,
Prin tine, Cruce sfântă, viața am primit…
Pătrunde-ne, să știm cât Tatăl ne-a iubit,
Când Fiul Său pe tine în chinuri a murit.
58. Hristos și Samariteana
de O. Ciumina (traducere de Alexei Mateevici)
Ostenit, la fântâna lui Iacov, Hristos
La răcoare puțin se oprise;
Și pe când hodinea-nfierbântat și setos
Samariteana la apă venise.
Băutură-au cerut Fiul Cel Omenesc.
I-a fost mare femeii mirarea:
„Cum așa? — a răspuns — în ce ură trăiesc
Samaritenii cu voi?! Nici se văd, nici grăiesc,
Și Tu ceri, ca să-ți sting însetarea!”
Samaritenei așa i-au vorbit Iisus:
„Când ai ști Cine-ți stă înainte
După apa cea vie dor mare, nespus
În pieptul tău însetat s-ar aprinde”.
„Cum ai scoate-o atunci din adâncul pietros
A strămoșului sfintei fântâne?”
Samariteana așa a-ntrebat pe Hristos:
„Văd că n-ai nici un vas pe la Tine.
Au mai mare Tu ești decât sfântul strămoș,
Ce ne-a dat-o pe veci moștenire?
În vremi vechi, păscând turma-ntr-acești munți stâncoși,
El aicea găsea hodinire”.
Și Hristos i-au răpuns: „Cel ce apă va bea
Din fântână, — acela-nseta-va,
Pe când umbră de sete nu poate avea
Cel ce apa mea vie gusta-va,
Căci apa vieții în curgerea ei
Păcatele toate le spală,
Prin ea înnoiți; păcătoșii cei răi
Din moarte spre viață se scoală”.
59. Hristos la Martha și Maria
de O. Ciumina (traducere de Alexei Mateevici)
Cu-ncetul asfințea frumoasa zi de vară,
Când au intrat Hristos în satul cunoscut.
Răcoarea se lăsa, și umbrele de seară
Albastre, în ograda Marthei au căzut.
Și prin văzduh cântarea, ciripitul
Au încetat, când a grăi au prins,
De parcă asculta și însuși asfințitul
Învățături cerești, în focul lui aprins…
Nespus de-nsuflețit era Învățătorul
Și plin de adevăr era al Lui cuvânt;
Maria nu putea de la Mântuitorul
Să-și ieie ochii ei, pe Dânsul ascultând,
Și inima-i ardea de dragostea cea sfântă,
Și alte lumi mărețe-i deschidea,
Privirea Lui cea iertătoare, blândă,
Ce dragostea în inimi aprindea.
Iar Martha, ce gândea la lucruri pământești,
A zis, apropiindu-se de Învățător:
„Trimite-mi soră-mea, să-mi fie de-ajutor”.
Dar a răspuns Hristos: „Tu, Marthă, te grijești
De multe, dar Maria de asta e departe,
Ea una și-a ales, dar cea mai bună parte
Îi este partea ei cea mai de trebuință,
Cu dânsa nu va ști necaz și suferință”.
60. Hristos au înviat (Afanasii Fet)
de Afanasii Fet, în traducerea lui Alexei Mateevici
În cântecele învierii
Și-a clopotelor răsunare
Ne vine ziua primăverii
Din alte țări, din depărtare…
Pădurea neagră înfrunzește,
Negreața cu încetul pierde,
Albastru, cerul strălucește
Deasupra frumuseții verde…
Soasnele înverzitoare
Stau frumos împodobite,
Smoala lor mirositoare
Curge-n lacrimi strălucite.
Astăzi în grădina noastră
Am zărit: s-au sărutat
Un fluture c-o floare-albastră,
Zicând: „Hristos au înviat”.
61. Învierea (Valeri Briusov)
de Valeri Briusov, în traducerea lui Alexei Mateevici
Trecut-a sâmbăta-n mâhnire,
Și noua zi în cer lucește;
Pe Domnul său cu tânguire
L-așteaptă turma și scârbește.
„Ca scăpărarea de lumină
Eu voi veni la judecată!”
A zis El, și acuma iată
I-i mut mormântul în grădină!
Dar sufletul Mariei crede
Și dragostea îi este mare;
Ea adevărul îl prevede,
Luptând cu-ntâia necrezare.
Miresme strânge și aduce
Ea la mormânt: într-însul — nime…
S-aude: „Cel murit pe cruce
A fost furat de jidovime!”
Atunci, amarul ca să-i stingă,
I se arată Iisus;
Dar nu-L cunoaște și cu tângă
L-a întrebat: „Nu tu L-ai dus?”
Și-ndată El durerea-i stinge
Cu vorbele, de taină pline:
„Sunt Eu, Marie, nu mai plânge
Și nu te-atinge-acum de Mine!”
Poezii creștine de Crăciun și colinde vechi
Versuri despre Nașterea Domnului, Betleem, îngeri, magi și păstori, alături de colinde populare românești din culegeri istorice. Mai multe texte sunt disponibile și în colecția de Crăciun.
62. Steaua (La Crăciun, III)
de Andrei Bârseanu
Din hârtie e făcută
Și de-un băț e aninată,
Dar întreabă-l… El n-ar da-o
Nici pe lumea asta toată.
Cântând versuri mult voioase,
El mereu o învârtește,
Și-a lui față rotunjoară
Tot mai falnic strălucește.
Stelelor din înălțime,
Ce clipiți cu-așa mânie?…
Înțeleg… Necaz vă face
Steaua mândră de hârtie.
63. Colindătorii (La Crăciun, II)
de Andrei Bârseanu
Ce mișcare, ce cântare
Se aude pe-nserat?…
Sunt colindătorii harnici,
Ce pe uliți au plecat.
Băiețași la față rumeni,
Cu căciula pe urechi,
Ce nu vor ca să se piardă
Datinele sfinte, vechi.
Ei pășesc cu străduință
Prin omătul sclipicios,
Și sub streșini primitoare
Cântă-și cântecul voios.
De-un copil trimis din ceruri
Peste tot ei povestesc,
Și de-a spune-a lui ivire
Nicidecum nu obosesc.
Frigul tot mai tare crește,
Neaua scârțâie sub pași,
Ce le pasă?… E Crăciunul;
Ei colindă drăgălași.
64. Nașterea Mântuitorului
de Ion Creangă
În Betleem colo-n oraș
Dormeau visând locuitorii,
Iar lângă turmă, pe imaș
Stăteau de pază, treji, păstorii.
Și-n miez de noapte dulce cânt
Din cer cu stele-a răsunat,
Se rumenise cerul sfânt,
Păstorii s-au cutremurat.
Din slăvi un înger coborî:
„Fiți veseli!” — îngerul le-a spus,
„Plecați, și-n staul veți găsi
Pe Craiul stelelor de sus!”
Păstorii veseli, în oraș,
Spre staul cu pași iuți porniră
Și-un prunc atât de drăgălaș
Acolo-n paie ei găsiră.
Nici leagăn moale, nici vreun pat,
Doar fân mirositor pe jos,
Pe fân, în iesle sta culcat
Micuțul prunc: Iisus Hristos.
El, Fiul Domnului și Crai
Al stelelor de farmec pline,
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarnă vine!…
65. Crăciunul copiilor
de Octavian Goga
Dragi copii din țara asta,
Vă mirați voi cum se poate
Moș Crăciun, din cer de-acolo,
Să le știe toate, toate.
Uite cum: vă spune Badea…
Iarna-n noapte, pe zăpadă,
El trimite câte-un înger
La fereastră ca să vadă…
Îngerii se uită-n casă,
Văd și spun, iar Moșul are
Colo-n cer, la el în tindă,
Pe genunchi o carte mare.
Cu condei de-argint el scrie
Ce copil și ce purtare…
Și de-acolo știe Moșul,
Că-i șiret el, lucru mare.
66. Colinde, colinde!
de Mihai Eminescu
Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci gheața se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Și tremură brazii
Mișcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.
Se bucur’ copiii,
Copiii și fetele,
De dragul Mariei
Își piaptănă pletele,
De dragul Mariei
Ș-a Mântuitorului
Lucește pe ceruri
O stea călătorului.
67. Trei păstori se întâlniră
Trei păstori se întâlniră,
Raza soarelui, floarea soarelui,
Și așa se sfătuiră.
Haideți, fraților, să mergem,
Raza soarelui, floarea soarelui,
Floricele să culegem.
Și să facem o cunună,
Raza soarelui, floarea soarelui,
S-o-mpletim cu voie bună.
Și s-o ducem lui Hristos,
Raza soarelui, floarea soarelui,
Să ne fie de folos.
68. Trei crai de la răsărit (variantă veche)
Trei crai de la răsărit,
Cu steaua călătorit,
Când în cale purcedea,
Steaua lor le înainta.
La Erusalim dac-au ajuns,
Steaua lor li s-a ascuns,
Și le-a fost lor de întrebare
Nașterea de împărat mare.
Dară Irod împărat,
Foarte rău s-a tulburat,
Și oști mari a ridicat.
Paisprezece mii de prunci,
De doi ani în jos mai mici,
Toți sub sabie i-a pus,
Ca să afle pe Iisus.
Pe Iisus nu l-au aflat,
Duhul Sfânt l-a apărat.
Și de acum până-n vecie,
Mila Ta, Doamne, să fie,
Cu dar și cu bucurie,
Și la mulți ani să ne fie.
69. Astăzi s-a născut Hristos
Astăzi s-a născut Hristos
Mesia, chip luminos
Lăudați și cântați
și vă bucurați
Mititel și-nfășățel
În scutec de bumbăcel,
Lăudați și cântați
și vă bucurați.
Vântul bate, nu-l răzbate
Neaua ninge, nu-l atinge,
Lăudați și cântați
și vă bucurați.
Maica Sfântă îi zâmbește
Și cu dragoste-L privește,
Lăudați și cântați
și vă bucurați.
Cine-Ți va asculta povața
Își va mântui viața,
Lăudați și cântati
și vă bucurați.
Și de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie,
Lăudați și cântați
și vă bucurați.
70. Cerul și pământul
Cerul și pământul
În cântări răsună,
Îngeri și oameni
Cântă împreună.
Hristos se naște,
Domnul coboară,
Îngerii cântă,
Magii îl adoară,
Păstorii-aleargă,
Ieslea o-nconjoară,
Mari minuni se întâmplară.
În Viflaim azi
E mare minune
Fecioara curată
Fiu născu în lume.
Din cer cuvântul
În trup se arată
Noaptea cu lună
Zi se face-ndată.
Din răsărit vin
Magi cu bucurie
Cu daruri vestite,
Aur și tămâie.
Hristos se naște
Veniți la-nchinare
Cu vesel suflet,
Veselă cântare.
71. În Betleem colo jos
În Betleem colo jos
Cerul arde luminos
Preacurata naște astăzi
Pe Hristos
Naște-n ieslea boilor
Pe-mpăratul tuturor,
Preacurata stă și plânge
Încetișor.
N-are scutec de-nfășat
Nici hăinuțe de-mbrăcat
Preacurata pentru pruncul
De-mpărat
Nu mai plânge Doamna mea
Pruncul mic l-am înfășa,
Pentru fiul tău Hristos,
Mesia cel luminos.
72. O, ce veste minunată!
O ce veste minunată!
În Betleem ni se-arată
Astăzi s-a născut
Cel făr’ de-nceput
Cum au spus proorocii.
Că la Betleem Maria,
Săvârșind călătoria,
Într-un mic sălaș,
Lâng-acel oraș
A născut pe Mesia
Pe Fiul în al său nume
Tatăl l-a trimis în lume
Să se nască
Și să crească,
Să ne mântuiască.
73. Steaua sus răsare
Steaua sus răsare
Ca o taină mare,
Steaua strălucește
Magilor vestește
Că astăzi curata,
Prea nevinovata,
Fecioara Maria
Naște pe Mesia.
Magii cum zăriră
Steaua și porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-l vază
La Dânsul intrară
Și se închinară,
Cu daruri vestite
Lui Hristos menite.
Și de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie,
Tuturor cu bucure
Și de mare veselie.
74. Colinda Păcurariului (Tomnatec)
Pe poiana cu flori dalbe,
Merge o turmă de oi albe.
Da la oi cine ședea?
Ședea Dzeu și Dumnezeu,
Cu fluierul pe tureac
Și cu mîna la baltag.
Oi, oi!
’Napoi!
’Napoi!
C-am albit și eu cu voi.
Strigă doamnu a doua oară,
Să-ntoarcă și-acea mioară.
Mioara miorelor,
Oile bătrînilor.
75. Răsuna blând spre seară
Răsuna blând spre seară
Al clopotelor cânt
Că vine, vine iară
Hristos pe acest pământ.
Tânărul crai cu mult alai
Vine din cer, hai ler lerui
La Betleem se naște
Tânărul crai ceresc.
Iosif cu Maica Sfântă
Duios la El privesc
Și îngerii în coruri
Pe Domnul Sfânt slăvesc.
În sat mare e zarvă,
Vezi grupuri de copii
Cum cântă la ferestre
Cu glasuri argintii.
La fiecare casă
Se-aud colindători,
Cântarea lor frumoasă
Răsună până-n zori.
76. Colindul Crăciunului (variantă culeasă în 1865)
Astă seară-i seara mare,
Florile dalbe,
Seara mare-a lui Crăciun,
Florile dalbe,
Când s-a născut Domnul bun,
Florile dalbe.
Noi umblăm să colindăm
P-astă noapte-ntunecoasă,
Pe cărare-alunecoasă,
Nimerirăm l-astă casă,
P-astă casă, l-ăst domn bun.
El de veste cum prindea,
Înainte ne ieșea,
Cu clondirul d-a dreapta,
Cu paharul d-a stânga.
77. Moș Ajun
de Ștefan Octavian Iosif
Printre crengi pierdute-n ceață
Luna-ncet la geam apare,
Aruncând pe flori de gheață
Boabe de mărgăritare.
Lângă pat, jos, în căsuță,
Mama plânge despletită
Pe copila cea drăguță,
Între îngeri adormită…
…Dar ce zgomot e în tindă?
Inima-i stă să se rumpă!
Vin copii de colindă,
Vin la sora lor cea scumpă.
Lărmuind cu bucurie,
Bat în geam, fac zarvă multă,
Râd cu hohot, făr’ să știe
Că fetița nu-i ascultă…
Iar prin crengi pierdute-n ceață
Luna trist la geam apare
Și lucesc pe flori de gheață
Boabe de mărgăritare…
78. Dormiți, domni, dar nu dormiți (colind din 1912)
Dormiți, domni, dar nu dormiți,
Florile dalbe.
De-mi dormiți, de nu-mi dormiți,
Florile dalbe…
Faceți focul cum mai mare
Și aprindeți o lumânare
Ș-o candelă la icoană
Și-mi ieșiți și pân-afară,
De îl vedeți pe Hristos,
Cum vă vine de frumos,
De frumos, de cuvios
Cu veșmântul mohorât,
Lungu pân-în pământ.
Într-amândoi umerei
Scrise-s doi luceferei.
Mâna stângă crucea duce,
Și-n cea dreaptă, busuioc.
Crucea-i a bătrânilor,
Busuiocu-a fetelor,
Sănătatea a tuturor.
79. Trei crai ai pământului (cântec de stea)
Trei crai, ai pămîntului
Veniți la-nchinarea lui,
Domnul Hristos!
Hristos s-a născut curat
Din Maica făr’ de barbat,
Domnul Hristos!
în iesle de boi culcat,
De îngeri încunjurat,
Domnul Hristos!
Craii dacă au aflat,
Cu daruri s-au închinat,
Domnul Hristos!
Aur, smirnă și tămîie,
Precum e și-n prorocie,
Domnul Hristos!
Hristos prin a sa-ntrupare
Ni-a scos pre noi din pierzare,
Domnul Hristos!
Ce te-ai dat în chip de rob
Și ne-ai scos pe noi din foc!
Domnul Hristos!
Ce te-ai dat în chip de slugă
Și ne-ai scos pe noi din muncă!
Domnul Hristos!
Răsărind! Răsărind!
Hristos cu trupu-nflorit!
Domnul Hristos!
Și de acum păn’ în vecie
Mila Domnului să fie,
Cu mult dar și bucurie
Și la mulți ani să vă fie!
80. Tânguirea lui Adam (cântec de stea din Botoșani)
Șede Adam în poarta raiului
Și-și plînge greșala lui,
Cu amar și tînguire
De-a raiului despărțire.
– C-am fost îngrădit cu bine
Ș-acum mă despart de tine.
O, raiule, locaș dulce,
Nu mă-ndur a mă mai duce
De mirozna florilor,
De șuieratul mierlelor.
– Ce n-ai păzit trei cuvinte,
Ca să stai în rai cu cinste?
Te-ai lăcomit ca un om
Ș-ai întins mîna la pom.
Din pom dacă ai gustat,
Cu moarte te-ai îmbracat.
Adam dacă a greșit,
Domnul din rai l-a gonit,
Din raiul cel din edem,
Osîndit cu greu blăstăm.
Și de acum pănă-n vecie,
Mila ta, Doamne, să fie
Cu dar și cu bucurie,
O, Hristoase, slavă ție.
81. În orașul Vifleem (variantă din Botoșani, 1903)
în orașul Vifleem,
Veniți, boieri, să vedem,
Că astăzi ni s-a născut
Domnul cel făr’ de-nceput.
Și astăzi ni s-a umplut
Prorocia de demult,
Că se va naște Hristos,
Mesia, cap luminos,
Din fecioara Mariam,
Din numele lui Avram,
Mîntuirea lui Adam.
Din sămînța lui David,
Din Duhul Sfînt zămislit.
Trei crai de la răsărit
La-nchinare i-au venit.
Daruri scumpe i-au adus
Și lîngă Hristos le-au pus
Și cătră Hristos cîntînd:
Culcă-te, împarat ceresc,
în salaș dobitocesc,
Te culcă pe fîn uscat,
De îngeri încunjurat.
Slavă întru cei de sus
Și pace păn’ la apus.
82. Sînt Ioan (colindă din Brăești)
Sculați, gazde, nu dormiți,
Că nu-i vremea de dormit,
Da-i vremea de-mpodobit
Cu podoabe de argint,
Cu canafi păn’ în pămînt.
Sculați, sculați, boieri mari,
Că vă vin colindători,
De la uși, la chiotori.
Să se scoale slugele,
S-aprindă luminele,
Or de ceară, or de său,
înaintea lui Dumnezeu.
Dinaintea istor curți,
Sînt doi meri mîndri-nfloriți.
Da sub măr este un pat,
Patul e făcut din brad.
Da în pat
Cine-i culcat?
Tot Ioan,
Cu Sînt Ioan,
Nănașul lui Dumnezeu.
Măi Ioane,
Sînt Ioane,
Tu beai și te veselești
Și de rai nu mai gîndești,
Raiul că ți s-a prădat.
Și din rai ce s-a luat?
Ciubărul botezului,
Păhăruțul mirului,
Scaunul județului
Și cofița vinului.
83. Astăzi am văzut minune
Astăzi am văzut minune,
Ceea ce îngerii îi spune,
Astăzi toate s-au-mplinit,
Câte s-au prorocit.
Mărire!
Despre Mesia Hristos
S-a-mplinit foarte frumos,
Unde este-acum un om
Precum a fost Solomon.
Mărire!
Să-i cântăm aleluia,
Din cântarea aceluia,
Astăzi să-i cântăm și noi
Din fluier și din cimpoi.
Mărire!
Din Achim și din Maria
Să se-mplinească taina,
Taina cea din veci ascunsă
Și de îngeri neștiută.
Mărire!
Să trecem în Palestina,
Că acolo a venit lumina,
Să trecem la Viflaem,
Noi minunea să vedem.
Mărire!
Mărire Ție în vecie,
Domnul preamărit să fie
De-acum până-n vecie.
84. Colo sus în vremea ceia
Colo sus în vremea ceia
În frumoasa Galileea,
O fecioară viețuia
Ce Maria se numea.
Nazaret era orașul
Unde ea-și avea sălașul.
Într-o zi Maria sta
Singură și se ruga
Îngerul Gavril intrase
La Sfânta fecioara-n casă
Și din zbor cum se opriră
„Bucură-te” îi grăiră.
Și deodată ce văzură:
Casa toată-i se umplură
De-o lumină lucitoare
Ca lumina de la soare
85. Creștinilor noi astăzi
Creștinilor noi astăzi
Un praznic mare-avem
Ca să-l putem cunoaște,
Veniți la Viflaim!
Că a născut în lume
Pe-acel ce-l așteptam,
Maria, Maica Sfântă,
Veniți ca să-L vedem!
Pe paie, între vite,
Iisus este străin,
Să-I ducem și noi daruri
Veniți la Viflaim!
Să mergem cu păstorii
Și să Îl preamărim,
Că pentru noi El s-a născut,
Veniți la Viflaim!
Creștinilor, noi astăzi
Degrabă s-alergăm,
Spre-a noastră mântuire
Veniți la Viflaim!
86. Deschide ușa, creștine
Deschide ușa creștine
Că venim din nou la tine.
Drumu-i lung și-am obosit,
De departe am venit.
Că la Viflaem am fost,
Unde s-a născut Hristos
Și-am văzut și pe-a sa mamă,
Pe care Maria-o cheamă.
Cum umbla din casă-n casă
Ca pe fiul său să nască.
Umbla-n sus și umbla-n jos
Ca să nască pe Hristos.
Umbla-n jos și umbla-n sus
Ca să nască pe Isus.
Roată, roată prin cetate,
Case, hanuri, pline toate.
Mai târziu găsi apoi
Un staul frumos de oi
Și-acolo pe fân jos
S-a născut Domnul Hristos.
Cete de îngeri coboară
Staulul îl înconjoară.
Îngerii cu flori în mână
Împletesc mândră cunună.
Pe cunună-i scris frumos
Astăzi s-a născut Hristos,
Care cu puterea sa
Va împărăți lumea
Și de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie,
Tuturor cu bucurie
Și de mare veselie.
87. Din Raiul cel luminos
Din Raiul cel luminos
A plecat astăzi Hristos
Înconjurat pe îngerași
Ca să-și cate lăcaș
Soare, lună, mii de stele,
Strălucesc mai cu putere
Toate-n lume au săltat
De Domnul când au aflat.
Numai omul păcătos
Le-a făcut toate pe dos
El ușa a încuiat,
Sălaș Domnului n-a dat.
Iara noi astăzi venim,
Oameni buni, să vă vestim
Că astăzi ni s-a născut
Domnul nost’ pe-acest pământ.
88. Astăzi se vestește (urare din Ardeal, 1914)
Acest praznic luminat
Noi cu drag l-am așteptat,
S-auzim îngerii cântând,
Magii cu steaua călătorind.
Astăzi se vestește
Și se prăznuiește
Zi veselitoare
La toți pe sub soare:
Îngerul sfatului,
Fiul Tatălui
La noi a venit,
Și s-a omenit.
Dintr-o fecioriță
Plină de credință,
Ca să ne sloboază
Cu strălucită rază
Din munca cea de tot mare
La-a raiului desfătare.
Poftim, să trăiți,
Să vă veseliți,
Viețuind în bună pace,
Cum și lui Dumnezeu îi place!
89. Ce seară-i astă-seară? (colind din 1912)
Ce seară-i astă-seară?
Aceasta-i seara de Crăciun,
Să te veselești, om bun,
La cea masă de mătasă.
— Dar pe masă ce mai sunt?
Că mai sunt făclii arzând.
— Printre făclii ce mai sunt?
Că mai sunt colaci de grâu.
— Printre colaci ce mai sunt?
Tot păhăruțe cu vin.
— Dar la masa cine-mi șede?
În capul mesei
Șede Bunul Dumnezeu.
De-a dreapta lui Dumnezeu
Șede sfântul Petru.
La stânga lui Dumnezeu
Șede sfântu(l) Ion,
Iar lângă dânsul, stăpânul casei
Tot închină și suspină;
Și-nchină la răsărit,
Să-l audă Domnul Sfânt,
Domnul Sfânt pe-acest pământ,
În toarta paharului,
În lumina soarelui;
În buza paharului
Scris îi spicul grâului,
În fundul paharului
Scrisă-i vița vinului.
Dumnezeu din gură au grăit:
— Hai, noi, Petre, să mergem
C-avem mari de cununat
Și încă mici de botezat.
— La cei mari dar ce le vom da?
— Le vom da boi buni, ne-nvățați,
Ei vor trăi și-i vor învăța.
— La cei mici dar ce le vom da?
Le vom da cai mândri, ne-nvățați,
Vor crește și-i vor învăța.
90. Ce-ați văzut păstori
Ce-ați văzut păstori,
Sculați până-n zori?
Am văzut pe nou născut
Prunc Isus din cer venitul
Fiu Dumnezăiesc
Ce palat era
Unde Domnul sta?
Peșteră săracă rece
Peșteră de dobitoace
Palatul era
Ce avea de-așternut
Micul nou născut?
Ieslea îi era culcușul
Fân și paie așternutul
Micului Isus
Cine sta cu el,
Domnul mititel?
Sta Maria maica sfânta,
Sta Iosif cu fața blândă
Sta și se-nchina
Cine îi cânta,
Cine-l preamărea?
Îngerii din cer veniră
Vesele cântări doiniră
Pruncului Isus
91. Cerurile s-o grăit
Cerurile s-o grăit
Din apus la răsărit
Un prunc mic o izvodit
Și pă pământ o zânit
Din urât făcut frumos
Și curat din păcătos
Coborât-a cerul jos
Într-un cuvânt luminos
Și pe noi ne-o rădicat
De-a dreapta ne-o așăzat
Înc-o dată lăudat
Fie binecuvântat
92. Colinda păstorilor
Io am douăzeci de oi
Și i-oi duce Lui, mei doi
Iaca și io am vreo zece
Și i-oi duce și-un berbece
Și io că-s mai țighinaș
I-oi duce și vreo tri cași
Că așa ni-i rânduiala
Să ne plătim zeciuiala
Că așa ni-i scris în lege
Să plătim un an din zece
Doamne, Împărate sfinte,
Primește și-a noastră cinste
Primește-o și de la noi
Că suntem păstori de oi.
93. Din an în an
Din an în an sosesc la noi
La geam cu Moș Ajun,
E ger cumplit și drumu-i greu
Dar e-obicei străbun.
E sărbătoare și e joc
În casa ta acum
Mai sunt bordeie fără foc
Dar vine un an mai bun.
E veselie și e cânt
În casa ta acum,
Dar nu uita când ești voios,
Române, să fii bun!
Veniți, veniți de sărbători
Veniți, veniți cântând
Să fie rodnic Anul Nou
Și pace pe pământ!
Să fie pruncii sănătoși,
Să crească năzdrăvani,
Voi oameni buni și trecători
Mulți ani, mulți ani, mulți ani!
94. Domnuleț și domn din cer
Mare-i seara de-astă seara
Domnuleț și Domn din cer
Și nu-i seara de-astă seara
Ci e seara lui Crăciun,
Lui Crăciun celui bătrân
Când s-a născut Fiul sfânt,
Fiul sfânt pe-acest pământ.
Fiul plânge, stare n-are,
Pe brațele mamei sale.
Noi umblăm și colindăm
Cestor fețe le-nchinăm.
Ne-nchinăm cu sănătate
Tot de bine s-aveți parte
Hristos să vă dea de toate,
Viață lungă, sănătate.
95. În cetatea-mpărătească
În cetatea-mpărătească
Prins-au rugii să-nflorească;
Însă nu e rug sau floare,
Ci-i Prea Sfânta Născătoare.
Lângă Maică-n legănel
Doarme Pruncul mititel,
Și în jurul Pruncului
Crește floarea câmpului.
Cresc și spinii ascuțiți,
Printre rugii înfloriți;
Pruncu-n vis se mișcă lin –
I-a ajuns mânuța-n spin.
Din mânuță curge sânge,
Pruncușoru-ncepe-a plânge…
Maica Sfântă-L legăna
Și din gură-L cuvânta:
„Taci cu mama Fiul meu,
Că-Ți va fi cu mult mai greu,
Ucenicul când Te-o vinde
Și pe Cruce Te-or întinde…
Atunci nașterea de-acum
Îți va face-un aspru drum;
Când sudoarea îți va curge
Să ne ierți, Iisuse dulce…”
96. Leru-i ler
Sus pe cerul înstelat
Mândră stea s-a arătat
Și cu flori de măr în mână
Se coboară peste stână
Îngerii din cer
Leru-i ler
Într-un grajd sărac de lemn
Din cetatea Betleem
Într-o iesle rece scut
Domnul lumii s-a născut
Iar afară-i frig și ger
Leru-i ler
Merg păstorii de se-nchina
Celui ce-a adus lumină
Și peste acest pământ
Pace de la Domnul Sfânt
Laudând pe Cel din cer
Leru-i ler
Iar de către răsărit
Trei regi, trei magi au pornit
Lui Mesia de se-nchină,
Steaua drumul li-l lumină
Stralucind aprins pe cer
Leru-i ler
97. Mărire-ntru cele-nalte
Mărire-ntru cele-nalte
Toate stelele să salte,
Salte cerul și pământul
Să laude tot cuvântul.
Această zi preasfințită
Și sărbătoare slăvită
Vă dorim ca să vă fie
Întru mulți ani cu bucurie!
Întru cei de sus mărire,
Pe pământ împăciuire!
La toți oamenii să fie
De acum până-n vecie!
98. Mântuire ne-a sosit
Mântuire ne-a sosit
De la Domnul cel preasfânt
Nouă, poporulu său,
De la Domnul Dumnezeu,
Că Fiul dumnezeiesc
Al Tatălui ceresc
S-a născut azi din Fecioară
Voind pentru noi să moară
Ca prin sfânt sângele lui
Să ne facă fiii lui,
Să-i cântăm cu umilintă
Cântarea de biruintă,
Aleluia, aleluia, aleluia,
Lui Dumnezeu unuia.
99. Seara crăciunului nost’
Seara crăciunului nost’
Mare bucurie-o fost
Si-a fost bucurie-n lume
De-așa mare minune
Iosif cu sfânta Maria
Pornit-au călătoria
Și-au ajuns într-un oraș
Și-au cerut puțin sălaș
Să îi lase să se culce
Noaptea-n drum să nu-i apuce
Iar oamenii din cetate
I-au răspuns cu răutate.
Du-te, du-te și ne lasă
Că n-ai loc la noi în casă.
Atunci Preasfânta Fecioară
Ieși din oraș afară.
Și-au ajuns la cei săraci
La un grajd cu niște vaci
Sosi vremea la Maria
Ca să nască pe Mesia.
Și-a născut un prunc frumos
Și-l numea Isus Hristos
Care cu puterea sa
Va înțelepți lumea
100. Sosit-a praznicul iar
Sosit-a praznicul iar
De care ne bucurăm
Că Isus din cer coboară
Să se nască-n Viflaem
Din Maria, Maica sfântă,
Mama lui Dumnezeu
N-are loc să se-odihnească,
Să nască pe fiul său.
Ea umblă din casă-n casă
Și nimenea n-o lăsa
Ea bătea din poartă-n poartă,
Până din oraș ieșea
La păstori cum ei sosiră
După ce se odihniră
Cerul frumos strălucea,
De o stea ce răsărea
Ei mergeau pe drum plângând,
Sfântul Iosif și zicând:
„Eu mai văd departe-n zare
Noi vom merge pe-o cărare”
Steaua de la răsărit
Se duce spre asfințit
Să le-arate la magi locul
Unde s-a născut Hristosul
Să se bucure oricine
De nașterea lui Hristos
Că ne-a scos din focul veșnic
Dupa cum proroci-au spus
Să se roage lumea-ntreagă
Împăratului ceresc
Să trimită pacea sfântă
La tot neamul omenesc
Scapă Doamne cu tărie
Pe toți cari se roagă ție
Iar praznicul luminat
Cari cu drag l-am așteptat
Noi dorim ca să vă fie
La mulți ani cu bucurie
La mulți ani s-aveți noroc
De nașterea lui Hristos
Cum alegi o poezie creștină pentru recitare?
Pentru cei mici, începe cu „Rugăciunea pruncilor” și „Ne-ajută, Doamne!”. Pentru momente de reflecție, citește „Roagă-te” de Alexei Mateevici, „Rugăciune” de Mihai Eminescu sau „Rugăciune” de Octavian Goga. Pentru sărbători, descoperă „La Paști” de George Coșbuc și colindele românești „Creștinilor noi astăzi” și „Din Raiul cel luminos”.
Mai găsești selecții tematice în articolele poezii pentru copii și poezii despre mamă.