Pre-recenzie „Pentru că eu sunt. Pentru că tu eşti” (Nemuritor #5) de O. G. Arion

Titlu: Pre-pentru Că Eu Sunt. Pentru Că Tu Eşti (nemuritor #5)
Autor: O. G. Arion
An apariție : 2017
Editura: Librex Publishing
Nr. Pagini: 320
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Recenzie de Diana Daniela Macovei
Publicată la 7.11.2017
Nota recenzorului: n/a
Pre-recenzie „Pentru că eu sunt. Pentru că tu eşti” (Nemuritor #5) de O. G. Arion
5 (100%) 1 vote

ACUM GĂSEȘTI PRE-PENTRU CĂ EU SUNT. PENTRU CĂ TU EŞTI (NEMURITOR #5) PE:

► CARTEPEDIA.RO► LIBRIS.RO► ELEFANT.RO► CARTURESTI.RO

Despre seria Nemuritor, cunoscuţii vor afirma: Am văzut că iar citeşti ceva frumos!, a se citi printre rânduri: Aşa-i că-mi  împrumuţi şi mie cartea asta frumoasă pe care o citeşti!? Nu ai nicio şansă să nu fii captivat de un fantasy care îmbină o eroină puternică, un sarcasm de calitate, fiinţe supranaturale şi legende împletite cu istorie într-un tot fluid şi captivant.

-Eşti bine?

-Daaa, am bravat eu. Doar că era să mă împiedic.

Mamă, ce mai minţeam! Doar nu era să recunosc că mai aveam puţin şi mă întindeam cât eram de lungă pe dalele de piatră. În ultimii doi ani, leşinurile mele deveniseră proverbiale. În plus, aveam şi eu mândria mea.

Cei care au fost alături de Victoria de la începutul călătoriei, privesc această ultimă poveste drept un final mult visat şi totuşi neaşteptat, acum că dorinţa a fost împlinită. Pentru că eu sunt. Pentru că tu eşti pune capăt unei aventuri pe care am savurat-o cu fiecare volum, alături de care am învăţat să fim puternici şi să privim fascinaţi lumea supranaturalului.

Pe tine te voia. Şi eşti singura căreia i-a dăruit cele trei puteri. Viziunea, viaţa şi moartea.

O. G. Arion a presărat în fiecare volum al serie Nemuritor frânturi de istorie şi legendă. Pe unele le cunoşteam, faţă de altele eram complet ignoranţi. Complet ignorantă am fost şi eu faţă de miezul acestei ultime poveşti: cele nouă lumi din mitologia nordică. Aşa că nu am rămas doar fascinată de ultimele aventuri ale Victoriei ci şi captivată de noutatea prezentată.

Voiau să-mi construiască un castel. Poate că aveam să ne împrumutăm câte o cană de zahăr sau câteva felii de pâine din timp în timp. Aproape că îmi puteam imagina un dialog hilar de genul Bună dimineaţa, vecină. Ce vreme roşie este azi. Da, cam nasoală. Ce aveţi la cină? Cărniţă de muritor? Mmm, da, am făcut o friptură să te lingi pe degete, nu alta.

Pentru că eu sunt. Pentru că tu eşti ne invită la o ”reuniune de clasă”. Ne reîntâlnim cu toate personajele adorate sau urâte de- a lungul celorlalte patru volume. Ne vom lua rămas bun şi vom spune toate acele lucruri pe care din mândrie nu le-am rostit. Învăţăm să renunţăm la a mai încerca să schimbăm trecutul şi privim spre viitor.

-Nu ai unde să fugi. Tot te voi găsi.

Am văzut negru în faţa ochilor.

-Ascultă, nebună, am început eu întorcându-mă pe călcâie, dar nu am mai putut continua pentru că tipa îşi şi înfipsese degetele în părul meu şi trăgea cu sălbăticie. Cred că voia să mă muşte sau ceva de genul ăsta- un obicei prost de pe vremea când încă mai era vampir- pentru că îmi trăgea capul pe spate, iar gura i se apropia periculos de mult de gâtul meu.

A venit timpul ca argintul să-şi ceară tributul. Într-o zi, atâta putere avea să-şi arate şi slăbiciunile. Victoria este smulsă din sânul celor dragi și aruncată în Skygger, lăsând un Arrio și un Ian complet buimăciți de întorsura evenimentelor. O. G. Arion le-a separat drumurile protagoniştilor noştri parcă din încercarea de a le da șansa de a se regăsi ca personaje individuale, de a le da timp de cugetare şi de a-i lăsa să se desprindă de influenţa argintului. În acest ultim volum, Victoria, Arrio şi Ian primesc şansa de a se stabiliza atât în gândire cât şi în simţuri, făcând curat în tumultoasa lor viaţă şi punând baze trainice viitorului.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de O. G. Arion.

Abia în momentele cele mai dificile realizezi cât de multe pot îndura oamenii pentru cei la care ţin.

Suntem obligați să urmărim două lupte, purtate pe două fronturi și desfășurate în paralel. Pe de o parte, o urmărim pe Victoria care trebuie să facă față întâlnirii cu oamenii ce i-au zdruncinat viața și au făcut-o Stăpâna Argintului. Pe de altă parte, îi urmărim pe cei rămași în urmă, care, mobilizați întru salvarea Victoriei sunt mai puternici ca niciodată.

Ei, cei din eleganta cameră roşie se crezuseră invincibili. Vrăjitoare, vampiri, metamorfi şi elfi, strânşi laolaltă, uniţi de acelaşi scop, acela de a salva viaţa unui muritor, fuseseră înfrânţi. Pierduseră.

Pentru că eu sunt. Pentru că tu eşti m-a aruncat într-o mare de incertitudini, făcându-mă să văd fața inamicului în fiecare dintre cei prezenți, să cad într-o adevărată teorie a conspirației și să mă bucur de fiecare izbucnire a inițiativei. Am ”alergat” printre pagini cu o vervă de nedescris și m-am oprit la finalul unei călătorii impresionante care mi-a depășit așteptările și mi-a reamintit ceea ce știam deja: Oana Arion, scrie cu pasiune, entuziasm și mister. Suficient cât să te captiveze, îndeajuns cât să te uimească și înșelător cât să te șocheze.

Mă durea singurătatea. Îmi încolţeau în suflet un soi de flori mari, colorate, ce îmi făceau sângele să alerge mai repede prin vene şi mă îndemnau să mă las purtată de acel sentiment de sublimă renunţare. Îşi încolăceau tulpinile în jurul coastelor mele, iar petalele îmi alintau pielea. Aproape că le puteam pipăi, de parcă pieptul mi se deschisese lăsând expusă inima ce palpita caldă. Flori otrăvite. Să dormi. Să renunţi. Să visezi veşnic.

Dacă v-ați făcut o imagine a finalului, ștergeți-l. Oana Arion nu scrie după previziuni ci după impulsurile inimii, și cum inima ei este năbădăioasă, pregătiți-vă pentru un final dincolo de așteptări care va așeza la locul lui o ultimă piesă de puzzle, spulberând totul în cale și tăindu-vă răsuflarea. Pentru că eu sunt. Pentru că tu eştiun final exact cum ar trebui să fie: extraordinar.

Am închis ochii şi-am oftat. Totul fusese un joc, un joc afurisit. O buclă în timp în care ne învârtiserăm ca şoarecii în cuşcă.

 Un volum disponibil şi pe site-ul Editurii Librex Publishing.

ACUM GĂSEȘTI PRE-PENTRU CĂ EU SUNT. PENTRU CĂ TU EŞTI (NEMURITOR #5) PE:

► CARTEPEDIA.RO► LIBRIS.RO► ELEFANT.RO► CARTURESTI.RO

Aspecte Pozitive:

Fiecare personaj a primit șansa de a se evidenția individual, de a fi văzut printr-o prismă clară, ieșit de sub influența Victoriei, iar Dodo a primit șansa de a ieși în evidență. Nou, inedit și mai fascinant ca niciodată.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Website Comments

  1. anasylvi
    Reply

    O recenzie incitanta, potrivita pentru a te introduce in atmosfera tumultuoasa a acestui volum atat de captivant. Felicitari!

POST A COMMENT.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.