Recenzie 13 la cină de Agatha Christie

de | oct. 17, 2016 | Beletristică, Recenzii cărți, Suspans

13-la-cina-9022s1

De Agatha Christie mă leagă o dragoste aparte, deoarece nu cred că voi mai întâlni romane atât de definite, intrigi atât de împletite și atâtea secrete, înglobate pe fiecare pagină.

Iată de ce, atunci când am o duminică liberă, afară plouă, iar din ibric adie o aromă de cafea turcească, eu prefer să iau o carte din acest repertoriu și să mă las absorbită inconturnabil de subiect.

Așa am făcut și ieri. Mi-am făcut un cocon din plapumă, mi-am luat cafeaua și am pornit în călătorie printr-o Anglie, unde domină luxul și exuberanța, iar crima e la ea acasă.

Ca și oricare alt roman al acestei Dame a crime-ului, cei 13 la cină este un succes, unul răsunător aș spune eu. Un star de cinema, un titlu aristocratic și o infracțiune perfectă, sau mă rog, aproape perfectă. Asta este cheia spre apariția în avant-scenă a lui Hercule Poirot în compania inconfundabilului căpitan Hastings. Micul belgian iarăși pornește, cu o anumită doză de umor și ironie, într-o aventură care pe alocuri te lasă mască.

Lecturând, am avut momente în care îmi venea să strig: E imposibil! Însă am avut tenacitatea și răbdarea să merg până la capăt și nu regret, deoarece creierul meu a fost efectiv pus în priză și încercam să fac exerciții de logică împreună cu eroii romanului.

Cert este că Christie reușea să dea naștere unor enigme de anvergură, care te fac pur și simplu să adori romanele ei. Creează efectiv o anumită dependență literară.

Cui recomand această carte? Tuturor celor care vor suspans, secrete, mistere și sânge, într-un amalgam vertiginos.

Titlu: 13 LA CINĂ
Autor: Agatha Christie
An apariție : 2010
Editura: RAO
Nr. Pagini: 288
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2595

Alte recenzii de la Agatha Christie:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Corina Moisei este redactor Booknation.ro de 9 ani, 12 luni, 3 zile și a scris până acum 126 articole. Se află pe poziția 8 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Corina Moisei aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Barbalata Mirela

Imi place Agatha Christie. Nu am citit cartea aceasta dar o trec pe lista. Are un stil senzational.