Luându-ne după definiţia unei memorii, ca specie literară, bineînţeles, aflam două trăsături importante și esenţiale : faptul că este o specie a autobiografiei şi faptul că evenimentele istorice sau de orice altă natură sunt recompuse pornind de la experiențe și observații strict personale.
Astfel, Peisajul Dispărut, o memorie a lui Paul Johnson oferă încă de la început două avantaje ce trebuie luate neapărat în considerare şi anume faptul că această carte prezintă o introspecție asupra Angliei provinciale, de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, cu portrete și peisaje bine conturate, dar şi o bucurie inocentă, resimțită încă din prima pagină.
Aventurile micuţului Paul sunt atent scrise, astfel încât puritatea şi gândurile copilului se îmbină perfect cu o percepţie matură asupra faptelor, autorul contextualizând minuţios fiecare întamplare.
Desigur că familia și mediul în care trăiește sunt principalele centre de interes ale lui Paul, el fiind cel mai mic membru al familiei şi cel care se afla într-un continuu proces de învățare, lucru ce ii conferă romanului și trăsătură de bildungsroman. Acesta trece prin mai multe etape, de care fiecare dintre noi ne-am bătut într-un fel sau altul, iar aici ma simt nevoita sa dau acest citat:
Mersul la școală a fost prilejul primului meu act conștient și deliberat de revoltă.
Scrierea este una caldă, armonioasă şi elegantă, iar mie, personal, aproape fiecare pagină îmi lăsa o urma de nostalgie în suflet. Cartea aceasta este genul de carte pe care vrei să pui mană după o zi obositoare de școală sau una agitată de la birou, deoarece o sa te facă să îți amintești de universul fără de griji al copilăriei, de frumuseţile care ne înconjoară, de umanitate și de simplitate:
Park View era mult mai pe gustul mamei, cu toate că, în scurt timp a început să enumere toate defectele casei, în special faptul că la bucătărie grătarul era demodat. Era „din zilele lui Matusalem” şi „de pe vremea Arcei lui Noe”. Eu ştiam atunci de Arca lui Noe, şi că era din lemn, dar grătarull nostru era cu siguranţă din fier forjat, aşa că-mi venea greu să pricep. Cât despre Matusalem, habar n-aveam cine e, şi am întrebat-o.Mi-a spus că era omul care a trăit cel mai mult pe lume şi că barba lui era mai lunga decât părul ei; şi că era un „fenomen”.Ăsta era încă un cuvânt puternic adăugat la vocabularul meu de mistere.
Alte recenzii de la Paul Johnson:
