Totul este o minciună!
Regulile, istoria, comportamentele, oamenii, lumea, nimic nu e așa cum ar trebui să fie.
Doar niște automatisme programate de la început și supravegheate strict pentru a nu da erori.
Părea că totul a început în anul 2084.
Aceasta era data istorică, afișată pretutindeni, ca fiind punctul de căpătâi.
A ce? Nu se știa.
Ce s-a întâmplat atunci, ce s-a schimbat și cum e acum? Înainte cum era?
Nimeni din trecut nu trăia ca să poată spune.
În Abistan găsim o lume…cel puțin bulversantă. O lume foarte mecanică dar extrem de incertă. Oamenii fac lucruri de care nu sunt conștienți și pe care nu le înțeleg. Dar pentru că nu li se arată decât o singură față a monedei și le este strict interzis să o întoarcă, trăiesc o viață animalică, tâmpă, perfect identică cu cea a fermelor colective.
Scântei de adevăr
Dumnezeu (Yölah) și trimisul lui (Abi) guvernează totul.
Nu există economie, politică, sisteme sociale, sanitare, de învățământ, nu există nimic. Doar Abi din Abistan care este absolutul!
Totalitar cum era, dacă nu cumva tocmai datorită acestui fapt, Sistemul era perfect acceptat, întrucât era inspirat de Yölah, pus la punct de Abi, aplicat de Dreapta Frăție și supravegheat de infailibilul Aparat, în sfârșit revendicat de poporul de credincioși pentru care era o lumină pe calea Realizării finale.(p.76)
Ati, bolnav de tuberculoză, este internat într-un sanatoriu, pe muntele Oua, izolat total de mersul lucrurilor.
Scăpată de rutina strictă, mintea lui Ati începe să funcționeze iar sămânța îndoielii face muguri.
Pe măsură ce aceasta crește, tot mai multe întrebări se ivesc pe tulpina cunoașterii.
Instinctul libertății, la fel ca și cel pentru supraviețuire, poate fii educat și exersat până la un punct. Mai exact până la punctul în care trebuie să se manifeste.
Instinctul este instinct!
Când apare, riscă să uite brusc tot ceea ce mintea a încercat să îi impună de-a lungul timpului.
Întors acasă, Ati încearcă să se reintegreze în lumea din care a plecat. Lume, care deși își urmează același curs dintotdeauna cu o precizie de ceasornic, pentru el nimic nu mai e la fel.
Sămânța și tulpina cunoașterii sunt zilnic auto-alimentate cu bănuieli ce se dovedesc a fii din ce în ce mai relevante.
Metaverse?
Când se împrietenește cu Koa, un coleg de birou, cu care începe să își împărtășească teoriile, entuziasmul adevărului se amplifică și cei doi încep să treacă la fapte.
Împreună pleacă în căutarea lui Nas, un arheolog cu care Ati s-a întâlnit în caravana întoarcerii de de la sanatoriu. Acesta venea însă din altă parte, de pe muntele sacru Abirat unde “fusese descoperit un sat antic absolut intact”.
Dar atunci când Ati ajunge acasă însă, descoperirea satului este prezentată, de către sistem, ca o revelație a marelui Abi iar cele două povești, total opuse, nu fac decât sa îi confirme bănuielile.
Noua călătorie a celor doi este și mai bulversantă.
Prin fiecare oraș prin care trec se petrece demagnetizarea magnetului. Cei doi sunt extrem de surprinși că există populație dincolo de cartierul lor iar noii locuitori pe care îi întâlnesc sunt la fel de nedumeriți că există oameni în afara satului.
Ați auzit vreodată sintagma Societatea te vrea prost?
Nu?
Ei bine aici chiar așa este!
Deși, cică, am evoluat pe scara transformării de la Homo sapiens la Homo digitalis sau Homo Deus, cărți ca aceasta ne reamintesc că nu ne-am îndepărtat foarte tare de forma primordială care trăiește doar să fie, care imită, execută și se închină la orice nu reușește să înțeleagă.
Oare când vom fi capabili să conștientizăm că noi înșine, fiecare în felul său, suntem TOTUL?
Omul nu are nevoie decât să se asculte, să se vadă, să se înțeleagă pe el. Atât!
Nimeni nu este mai presus! Toți suntem egali!
Da, știu, unii sunt mai egali decât alții!
Dar când vom realiza asta cu adevărat, cărți ca 2084, 1984 sau Ferma animalelor, vor face parte din categoria Istorie umoristică.
Până atunci, lecturați ca să dați erori!
Alte recenzii de la Boualem Sansal:
