A râs și tata este o carte de proză scurtă, scrisă de un tip asumat, care nu se sfiește să arate că românul despuiat de vulgar și preconcepții e fad și utopic. Marele atu al cărții este autoironia față de personajul narator, în general adolescent, frustrat și decepționat, care în mai toate povestirile și-o cam ia peste ochi la final provocându-ți involuntar un rânjet de satisfacție.
Boldea apelează la umorul de șantier, folosind mentalități chinuite de prejudecăți, discriminări, frustrări și machism, caractere influențabile, oameni care se simt un pic ratați, dar care prind curaj privind în curtea vecinului care stă la fel de rău ca ei, tiparul care vede paiul din ochiul altuia înainte de bârna care-i scoate propriul ochi.
Proza lui Boldea este în concordanță cu realitatea urâtă a mentalității românești post decembriste, se pliază pe ignoranță, incultură și invidie. Povestirile lui expun fapte concrete și mărunte din viață, insistând a folosi multă autoironie și multe glume de șantier pentru a reda ambientul cu cât mai multă acuratețe. Nu știu dacă este un umor corect, dar este un umor de tip moralist, unul de tip stand-up, frust și brutal. Și este de înțeles de ce apelează la el. Pentru că este genul de umor pe care publicul român îl gustă cel mai bine în ultima perioadă, un umor care ofensează și jignește fără părtinire, nu individual ci colectiv, la grămadă, unul din care nimeni nu scapă nescărpinat. Hazul de necaz și spiritul mucalit par a fi exact ce ne trebuie în această vreme pentru a ieși din depresia post-pandemică. Este singurul pentru care mai avem nervi și răbdare. Singurul pe care-l gustăm pentru că suntem pe goană și n-avem timp de subtilități. Este de asemenea o scriitură clar masculină deoarece femeile chiar și atunci când expun subiecte vulgare au tendința de a le cosmetiza puțin.
Ideea lui Boldea cred că merge pe a-ți accepta greșelile, a ți le asuma și a conștientiza că toți le mai comitem din când în când. Între sarcasm, ironie și țărănie, am putea să acceptam alegerea lui Boldea și să mergem pe autoironie. Boldea nu îți chinuie prea tare intelectul, nu-ți ridică probleme existențiale la fileu, el scrie povestiri despre lucruri ce i-au ieșit în cale și care ar trebui să ne dea puțin de gândit privind nivelul educațional și intelectual al poporului. E adevărat că există și riscul să pice în penibil cu ele, să nu prindă Doreii ăștia pe care are intenția să-i expună, dar intenția lui nu e să ne facă să râdem ca la un stand-up ci să rânjim în barbă și să tragem o concluzie de bun simț. Umorul lui merge pe gluma proastă prin definiție, care nu poate provoca decât disprețul și indignarea. S-ar putea ca unele povestiri să jignească sensibilitatea unora sau sentimentele altora.
Sarcasmul lui Boldea este ancorat în context și în ambientul cultural al epocii, este dovada că personajele sale aparțin unui mediu cultural nu foarte perfecționat, chiar trivial și în general unei vârste imature care mai are timp să crească și să-și cizeleze gândirea. Acest tip de umor lipsit de subtilitate și chiar vulgar este legat de o categorie socială sau profesională medie sau sub medie. Atuul lui Boldea îl constituie prospețimea textului, nu sunt povestiri ieșite din comun ca subiect, din contră, dar modul în care le expune este propriu și șugubăț.
Este, de asemenea, și mârlănesc și macabru, dar trăim în România care oscilează între sinistru și penibil și poate că acest gen de umor poate fi privit ca o formă de autoapărare față de prost gust. Mi-a plăcut, m-a distrat și recunosc că, după ultima frază, m-am trezit închizând cartea rânjind din nou mânzește. Aștept continuarea…😉
Alte recenzii de la Remus Boldea:
Eram sigura si inainte de recenzia ta ca vreau sa cumpar cartea, deci am ranjit😋🙃