„Adolescentul”, de F.M. Dostoievski, este un bildungsroman în care protagonistul, Arkadi Makarovici Dolgoruki, se confesează cititorilor, mărturisindu-și întreaga viață. Acesta este un tânăr de 19 ani prin ochii căruia cititorul privește societatea rusă din secolul al XIX-lea. Zugrăvirea înaltei societăți prin care se învârte protagonistul a însemnat pentru mine, ca toate scrierile lui Dostoievski pe care le-am citit, o reală poartă de intrare în lumea lăuntrică a oamenilor, reușind astfel să-i privesc cu mai multă iubire, înțelegere, compasiune. Cartea prezintă evoluția personajului principal, precum și însemnările acestuia cu privire la diverse evenimente și personaje.
Arkadi Dolgoruki este fiul nelegitim al lui Andrei Petrovici Versilov, pe care-l așază pe un piedestal, făurind din această persoană un model, un ideal. Curios peste măsură să afle toate tainele vieții tatălui său, întregul roman va fi o căutare a acestui tată pierdut. Își vor întemeia oare cei doi o relație adevărată tată-fiu sau toate eforturile tânărului se vor dovedi a fi zadarnice? Aceasta este numai una dintre numeroasele întrebări pe care mi le-am pus în timpul lecturii, întrebări care nu m-au lăsat să mă plictisesc vreun pic pe parcursul celor 568 de pagini.
Pentru mine cartea a reprezentat o lectură cu adevărat revelatoare, înlesnindu-mi o mai lină trecere prin valurile adolescenței. Idealul suprem, iubirea pătimașă, relația degradată dintre tată și fiu, mizeria din jur, toate acestea sunt elemente pe care Arkadi Dolgoruki le surprinde în mărturisirile lui. Trăirile tânărului sunt atent urmărite prin introspecție și relatarea la persoana I. Mărturisirile de o liminară sinceritate ale naratorului sunt un bun prilej de autocunoaștere, introspecție și retrospecție proprii. Acesta afirmă că, povestindu-și trecutul, retrăiește evenimentele aminitite. Toată această confesiune extrem de intimă și sinceră îl „reeducă”, după cum singur spune. De aceea, vrând să scrie cu o sinceritate totală, nu se cruță deloc, analizându-și emoțiile, gândurile, acțiunile până în cele mai mici detalii. Din acest motiv, am simțit chiar că e un mod de a-și diseca sufletul adolescentin pe scenă, în văzul tuturor. Nici cele mai josnice gânduri și fapte nu a ezitat să le mărturisească cititorului, căruia i se adresează constant pentru a lămuri anumite chestiuni.
Menționez toate aceste gânduri murdare, ca să arăt cât de șovăielnică era judecata mea, cât de inconsistentă era pentru mine granița dintre bine și rău. (…) Cum toată înțelepciunea mea constă doar în ideile altora, cum aș fi putut să judec cu capul meu, ca să pot lua o hotărâre independentă? Pe de altă parte, n-aveam pe nimeni care să mă îndrume.
Am simțit că rezonez cu dramele tânărului, deși uneori par exagerate… Mândru din fire, este indignat până și de cele mai mici gesturi care lui i se par că-i calcă în picioare demnitatea. Este un adept al curentului nihilist specific tinerilor din Rusia anilor 1860, negând Biserica și tradițiile specifice poporului rus, moștenite din veac. Cu toate acestea, caută o așa numită armonie sufletească, pentru care se zbate enorm și pe care simte că o găsește la Makar Ivanovici Dolgoruki, tatăl lui din punct de vedere legal, un bătrân pelerin care își petrece viața colindând lăcașurile sfinte. Cu o față marcată senin de bucuria lină pe care și-o păstrează până la moarte, poartă dialoguri cu personajele despre Dumnezeu și spune fel de fel de povestiri interesante. La fel ca părintele Zosima din „Frații Karamazov”, Makar Dolgoruki este un bătrân înțelept, iubitor, profund religios și împăcat cu sine și cu lumea exterioară. Așa cum starețul Zosima își transmitea învățăturile lui Alioșa, Makar Dolgoruki i le transmite lui Arkadi.
O altă carte de Dostoievski la terminarea căreia am simțit, cu liniște, că mă înțeleg mai bine, că îi înțeleg pe ceilalți mai bine. M-am umplut de speranță, de bucurie și de o oarecare tristețe pentru tot răul din lume.
Alături de alte bildungsromane celebre precum „Marile speranțe”, de Charles Dickens, „Jane Eyre”, de Charlotte Bronte, „Romanul adolescentului miop”, de Mircea Eliade, romanul lui Dostoievski mi-a oferit o șansă și un ajutor tot atât de bune în vederea unei mai line treceri prin adolescență. Sigur că, pe lângă aceasta, romanul are o mulțime de alte merite, abordând diverse teme, însă aceasta este cea care cred că mi s-a înfiripat mie cel mai mult în suflet.
Alte recenzii de la Dostoievski:
