Maktub, ca să parafrazez din carte – „așa a fost scris” – să citesc acum una dintre cele mai traduse cărți din lume. Poate că nu e întâmplare. Poate că unele cărți ajung la noi exact când e momentul, după cum se știe deja.
Romanul Alchimistul a fost scris în 1988, după ce Paulo Coelho a parcurs celebrul pelerinaj pe Drumul către Santiago de Compostela – un traseu spiritual care i-a influențat profund perspectiva asupra vieții și a sinelui. Această experiență personală stă la baza romanului și se reflectă clar în povestea lui Santiago, ciobanul andaluz care pornește într-o călătorie lungă, până în Egipt, pentru a-și urma Legenda Personală.
Am văzut păreri diverse despre această carte. Unii o consideră prea clișeică, alții o consider din categoria chick lit.
Totuși, eu fac parte din categoria celor care au gustat mesajul acestei cărți, celor care au apreciat pozitivismul și simplitatea limbajului, precum și elementele mistice sau filozofice care îl definesc. Alchimistul ne invită într-o călătorie plină de înțelepciune și simboluri, în care realitatea devine mai fluidă și mai plină de sensuri ascunse.
Și da, această „magie” nu este destinată doar tinerilor. Adulții, de asemenea, râvnesc la escapismul pe care-l oferă astfel de povestiri. Poate că nu întotdeauna ne permitem să visăm cu ochii deschiși sau să căutăm comoara din adâncul inimii noastre, dar asta nu înseamnă că nu avem aceleași dorințe sau nevoi.
Dar cine este, de fapt, Santiago? Și ce îl face, încă din primele pagini ale cărții, să se diferențieze și să ne câștige încrederea că va face tot ce-i stă în putință pentru a-și găsi menirea?
Vedem chiar aici: Părinții lui voiau ca el să devină preot, și să fie motiv de mândrie pentru o familie de simpli țărani. Dar încă de mic visa să cunoască lumea, iar asta era mult mai important decât să-l cunoști pe Dumnezeu sau păcatele oamenilor. Voia să călătorească.
Iar tatăl îi spusese că doar ciobanii umblă de colo-colo, iar el decise că se va face cioban, în pofida reținerilor tatălui.
Tocmai posibilitatea să-ți împlinești un vis face viața interesantă.
Neliniștit după un vis recurent, Santiago apelează la o bătrână ghicitoare din orașul Tarifa, în speranța că îl va ajuta să-l descifreze. Femeia îi oferă o interpretare directă și surprinzătoare: îi spune că trebuie să meargă în Egipt, că acolo, lângă piramide, va găsi comoara visată (simbol pentru chemarea interioară).
Iar ce va urma va fi o serie de întâlniri-cheie pentru traiectoria lui Santiago și găsirea comorii, fiecare purtând în sine o lecție, un obstacol sau o revelație necesară.
Fiecare personaj întâlnit de Santiago este învăluit într-o simbolistică aparte și contribuie, în felul său, la deschiderea ochilor sufletului său – determinându-l să privească nu doar spre exterior, ci mai ales înăuntrul său. Toate aceste întâlniri îl conduc treptat spre revelația că adevărata comoară nu ține de posesiuni materiale, ci de aspecte mult mai profunde: pacea interioară, împlinirea personală și armonia cu sinele.
Întâlnirea cu Melchisedec, regele Salemului, îi oferă lui Santiago impulsul și curajul de a lăsa totul în urmă și de a risca, încredințând ceea ce nu poate controla Mâinii care conduce tot – simbol al credinței, al destinului și al încrederii că Universul lucrează în favoarea celor care își urmează visul.
Toți oamenii, la adolescență, știu care este Legenda lor Personală. În acest moment al vieții, oamenii nu se tem să viseze și să dorească tot ce le-ar plăcea să facă în viață. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, o forță misterioasă încearcă, încet, să dovedească că Legenda Personală este imposibil de realizat.
Personajul Alchimistului reprezintă înțelepciunea profundă și transcendentală. Alchimistul îl învață pe Santiago despre alchimia spirituală – cum poate transforma metalele neprețioase (fricile și îndoielile sale) în „aur” (înțelepciune, curaj, și împlinire).
Iar perioada petrecută în magazinul Negustorului de Cristaluri, îi arată lui Santiago – și, implicit, cititorului – că visurile nu se împlinesc doar visând la ele, ci prin muncă, perseverență și acțiuni concrete.
Oricât de idealist ar suna, ce bine ar fi să ne amintim, din când în când, să fim și noi precum Santiago, mai ales atunci când viața ne îndepărtează tot mai mult de visurile și aspirațiile din vremea când totul părea posibil.
La finalul acestei cărți – atât de ușor de citit, dar cu ecouri care rămân mult timp după – am rămas cu un soi de tandrețe pentru visători. Nu pentru cei care rămân în loc, visând cu ochii deschiși, ci pentru cei care îndrăznesc să plece la drum, purtându-și visul ca pe o busolă. În lumea lui Coelho, Universul e de partea celor care urmează semnele.
Alte recenzii de la Paulo Coelho:
