„Anna Karenina” de Lev Tolstoi este unul dintre puținele romane clasice rusești care chiar mi-a plăcut și pe care am reușit să îl citesc fără să trag prea tare de mine și fără să mă chinui. Nu mă așteptam deloc să îmi placă atât de mult. Dar uite că m-a impresionat.
Povestea e lineară. Se urmărește ușor firul narațiunii
Personajele sunt caracterizate la început când ne sunt prezentate iar numele lor nu este greu de reținut. Acțiunea are loc în Moscova și Petersburg.
Un lucru la care nu mă așteptam de la mine legat de sentimentele față de romanul „Anna Karenina” de Lev Tolstoi. Deși este personaj principal și eponim, Anna Karenina îmi displace. Mai ales în ceea ce privește comportamentul, gândirea și acțiunile sale din cel de-al doilea volum al romanului. În schimb, personajul meu preferat a ajuns să fie Levin care deși își pune la îndoiala rolul în lume, importanța și credința, este cel mai sincer și cel mai de apreciat caracter al acestei tragedii, dacă îi pot spune așa.
Cumva, din ce am intuit eu(dar poate e doar punctul meu de vedere) Levin și Anna Karenina se aseamănă prin gândire, cel puțin într-un anumit punct al poveștii
Nu degeaba cele două personaje cu reflecțiile și trăirile lor sunt cel mai adesea întâlnite în carte. Deși la personajul Anna Karenina te-ai aștepta deoarece dă numele romanului printre altele, personajul Levin m-a surprins prin faptul că ocupă atât de mult spațiu în paginile acestei lecturi.
Fiecare dintre cei doi se gândește la sinucidere la un moment dat. Dar unul ajunge să o comită iar celălalt doar o ia în calcul și se teme ca ar putea-o înfăptui. Unul vrea sa impresioneze prin moartea sa tragică, dramatică, dorind să epateze și să șocheze chiar și prin actul final al vieții. Celălalt, nu știe cât e de fericit și de implinit. Își pune mereu la îndoiala existenta și rostul și se gândește frecvent la moarte și la faptul că unul ca el în plus sau în minus e totuna.
Nu judec pe Anna Karenina că vrea sa fie fericită, iubită cu adevărat și iubitoare cu cineva de care chiar e atrasă
Chiar dacă asta înseamnă să își însele soțul și sa își părăsească familia și chiar copilul. O judec pentru orbirea și gelozia ei, pentru că ține cu dinții să ruineze pe toată lumea in jur dacă și ea e nefericită.
Pentru că am văzut filmul(cel din 2012) înainte să citesc cartea, am avut pe tot parcursul lecturii imaginea actriței drept Anna din carte și mi-a fost greu să o asociez cu faptele josnice pe care le comite spre final. Asta pentru că nu m-aș fi gândit la ea ca la o Anna Karenina cu un sfârșit tragic, deși frumoasă și râvnită, inteligentă și sclipitoare.
Și dacă tot am adus vorba de film, desigur că mi-a plăcut mai mult cartea și consider că nici un film (cel puțin nu varianta recent ecranizată) nu poate egala măreția și complexitatea romanului de peste 1000 de pagini. Aici nu ne este prezentată doar o poveste de dragoste tragică, ci și o analiză, o monografie a diverselor teme sociale și politice, unele dintre ele de altfel foarte captivante și moderne.
Alte recenzii de la Lev Tolstoi:
