Cu fiecare pagină întoarsă a volumului Anotimpul iubirii, un singur sentiment în încolţeşte la marginea memorie: regret. Regret pentru decizii neluate, regret pentru cuvinte aruncate, regret pentru momente ce nu mai pot fi întoarse. Un regret ce a atras după sine frica de apropierea, teama de a fi şi a avea sufletul cuiva.
Anamaria poate diseca până la nivel molecular regretul. A trăit o groază de ani simţindu-l, păstrându-l aproape şi folosindu-l pentru a se ataca. Arma ei letală poate fi numită simplu: regret. Pare un sentiment peste care poţi trece la un moment dat, nu şi însă când continui să trăieşti cu un suflet frânt şi cu o minimă speranţă la graniţă spre pierdere şi deşertăciune.
Odată cu moartea singurului său prieten care a reuşit de-a lungul anilor să mai aducă raza speranţei în viaţa Anamariei, Mihai i-a cu el în moarte tot ce a putut salva vreodată din puţinul ce a însemnat o fiinţă plăpândă ca Anamaria. Şi totodată reuşeşte să-i mai arunce, inconştient sau nu, o fărâmă de noutate. Acest dram vine din partea fratelui, Adrian.
El însuşi un om cu sechele atât exterioare cât şi interioare, se simte atras de întunericul ce o reprezintă pe Anamaria, un întuneric în care se recunoaşte pe sine, fără a realiza că ei doi sunt ca doi magneţi cu poli opuşi ce veşnic se vor atrage. Din prima clipă, Anamaria îşi recunoaşte suflul în postura lui Adrian.
Atracţia îşi face apariţia din prima clipă, însă inima neîncercată a plăpândei Anamaria neagă orice legătură, orice contopire cu acest suflet pierdut ce pare că-i cântă apropierea. Şi totuşi, destinul îi ţin împreună. Amintirea vie a lui Mihai le acordă o ancoră ce-i ţine împreună, lăsându-i să se descopere orbeşte şi să-şi cânte atracţia.
Cândva, la un moment dat, inima se vindecă singură, iar ceea ce rămâne în locul durerii este o senzaţie fantoma ca în urma unui membru tăiat. Undeva pe drum, Anamaria şi Adrian şi-au vindecat sufletele; nu definitiv, dar suficient cât să-şi recunoască amprenta sufletului geamăn. Mihai a anticipat vindecarea, precum a plănuit şi evenimentul de pe urmă. Alegerea rămâne a lor. Adrian şi Anamaria vor trebui să aleagă: antidot sau otravă? Întuneric sau lumină?
Ştiam cum este să fii prins într-un coşmar din care nu reuşeşti să evadezi. Eram captiva vieţii mele.
Alte recenzii de la Rodica Mijaiche:
