Genul fantasy cunoaște, prin intermediul lui Șerban Andrei Mazilu, o amplă transformare, una care scutură păienjenișul canonicului literar de învechitele concepte.
Într-o sufocantă intrigă, romanul ”Anotimpul pumnalelor”, apărut la ”Crux publishing”, ne introduce într-o lume nouă, prinsă în tentaculele unei anarhii zdrobitoare, unde absolut nimic nu este ceea ce pare. O lume a măștilor, a personajelor ariviste, când niciun cuvânt nu mângâie suficient încât să poată vindeca rănile unei lumi aflată în degringoladă.
Într-o astfel de atmosferă plumburie, apar profitorii, asasinii și oamenii politici care nu se sfiesc să amestece religia și spaima, manipularea și setea de înavuțire, pentru a pune mâna pe mult râvnitul trofeu al puterii supreme. Planurile le sunt însă răstălmăcite de o mână de oameni cinstiți care încă mai cred în dreptate. Oameni care fac clar distincție între justiție și dreptate, între minciunile servite drept revigorantă medicamentație și adevărata libertate.
Avem de a face cu o mână de asasini transformați în justițiari, o planturoasă contesă plină de venin, un împărat naiv și alți câțiva oameni care, mai devreme sau mai târziu, dau ortul popii în diverse ipostaze, mai toate extrem de sângeroase.
Îmbinând posibilul cu realul și lumina cu întunericul, Șerban Andrei Mazilu creează universuri fantasmagorice, pline de suculența unui imaginar demn de apreciat, care știe să așeze personajele în situații incitante, transformându-i adeseori în pionii unei table de șah care așteaptă matul panaceic.
Cu un strop de erotism, multă luptă și intrigă acaparatoare, romanul ”Anotimpul pumnalelor” aduce în peisajul literar autohton o lume nouă sub mantia unui gen resuscitat cu o pricepere demnă de invidiat, știind să țină treaz interesul cititorului care, cu siguranță că nu se plictisește, prins în aventurile lui Aendo, York, Loup, Rico, absorbit de intrigile contesei Mequette, a episcopului Bone și a împăratului Septimus.
Granița dintre viață și moarte este extrem de fragilă, o firavă linie între a fi și a nu fi, când conjugările sunt mai firave decât briza unei mări docile, iar viața omului de rând nu valorează absolut nimic în ochii celorlalți. Dintr-o astfel de situație se naște această poveste uimitoare, cu dese răsturnări de situație, care te țin conectat la ritmul amețitor al poveștii, pierzându-te printre rânduri, permițându-ți să te identifici cu anumite trăsături ale personajelor sau poate chiar cu unele personaje.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Șerban Andrei Mazilu:
Am auzit de carte dar sincera sa fiu nu prea ma atrage./ Nu o resping dar nici nu as trece-o pe lista de dorinte. Multumesc de recomandare.