Antimemoriile unei muze de Julia Kalman este o provocare. Este o scriere care te acaparează, care te face să te simți ca într-un dans ai cărui pași nu îi cunoști încă. Din momentul în care deschizi cartea și intri în contact cu primele pagini te vei simți învăluit de un mister al ființei umane, care te îmbie să îl deslușești, să îi găsești răspunsul, cu toate că, tocmai întrebările pe care vei ajunge să ți le pui vor reprezenta marea ta descoperire. Vei avea senzația că te vei împiedica, că vei cădea, că ești aritmic. Dar este doar pentru o scurtă perioadă, căci, încetul cu încetul, vei descoperi că, în spatele fiecărui cuvânt este exact cheia din spatele coregrafiei. O coregrafie complexă la prima vedere, dar pe care vei ajunge să o înțelegi și să o execuți ca și când ai fi luat mereu cursuri de dans.
O atingere ca un fum. Aţi simţit-o vreodată? Carnea noastră are memorie, trupurile noastre au mii de ochi, urechi, guri şi nasuri, carnea gândeşte, vibrează. Întinse braţele, închise ochii. Era acolo, era ea, în imediata sa apropiere. Deschise ochii şi-i descoperi pe-ai ei rotunzi şi catifelaţi. Îl privi într-o parte şi un zâmbet îi înflori pe buze.
Antimemoriile unei muze este, în esență, un exercițiu de gândire, de trăire asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat artistul. Artistul personaj. Artiștii personaje. Tu, cititorule, ca artist.
De fapt, noi suntem în aceeaşi măsură copii adevăraţi, după cum şi ei se nasc oameni deplini, dependenţi de neputinţele noastre, de nevoi, plăceri, de lăcomie şi lene. Şi atunci unde vor ajunge pleiadele viitorului nostru?
Dând cortina la o parte, facem cunoștință cu Regreta, personajul-narator, muză ce nu reușește să își mai găsească locul în acest univers haotic, populat de personaje precum Dan, Dana, Modela, Von B, bunicul Alfred, care parcă creează în jurul acesteia un cerc vicios, o horă ce nu se mai termină. Din ce în ce mai străină de ea însăși, Regreta continuă să se introspecteze, să caute, să cerceteze orice detaliu, orice indiciu care ar putea duce la descoperirea a ceea ce este în interiorul ei pentru a putea contura astfel exteriorul.
Cu toții suntem în căutarea propriului eu, a ceea ce suntem cu adevărat. Întrebarea este, oare ne vom putea regăsi vreodată sau doar vom căuta până când ne vom identifica cu însăși călătoria noastră?
-Voi fi sau nu voi fi Regreta? Şi da şi nu.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE pandoram.ro
Alte recenzii de la Julia Kalman:
Mi-ați pus în față propria-mi oglindă și acum,acum ,ce trebuie să fac ?