Recenzie „AntiZeu” de Ștefan Bolea

de | mart. 30, 2016 | Beletristică, Literatură Contemporană, Literatura Română, Poezie, Recenzii cărți

Antizeu de Ștefan BoleaAntiZeu de Ștefan Bolea a venit ca o surpriză pentru mine, așa cum se întâmplă cu absolut toate cărțile de poezie față de care mă atașez iremediabil.

Mi-a adus aminte, la început, de stilul macabru al lui Bacovia, dar atât originalitatea, cât și mărcile de postmodernism, prin care autorul îmbracă filosofia în poezie, conferându-i muzicalitate, trăiri și iubire față de un realism greu de ignorat, m-au făcut să abandonez destul de repede această comparație vagă, care, în definitiv, nu își are rostul.

Ștefan Bolea metaforizează lumea, oamenii, viața, prin intermediul unor poezii dure, dar minunate. Printr-un nihilism cu totul și cu totul aparte s-a relevat, într-un mod foarte interesant, pendularea continuă dintre două lumi care n-au nevoie de nume, dar care există și care sunt total opuse.

left hand

the way to God leads through Satan

Moartea este considerată încoronarea vieții și, printre rândurile unei cărți de cam 70 de pagini, se accentuează ideea de pierire întru renaștere, de reticență față de moralitatea impusă de societate, prin niște pereți groși, de sticlă.

Dar AntiZeu, prin structurarea sa pe trei părți (Adiaphoria, Destrudo, Odium), prin îmbinarea a trei limbi, româna, engleza și germana, prin frumusețea absolută a Urâtului nesuportat de mulți și prin considerarea continuă a iubirii pe parcursul accederii spre dominare interioară și lumească, vine ca un ciocan dumnezeiesc ce sparge acei pereți și dă foc la cioburi, ca mai apoi să se prindă de fumul produs și să zboare.

vrei să vezi apocalipsa?

stinge țigara în ochi

Oricât de mult mi-aș exprima admirația nemărginită față de tot ceea ce este această carte, la final, rămâne un singur lucru de zis: citiți-l pe Ștefan Bolea și, dacă n-ați existat prea mult în societate, ci ați trăit mai ales pentru voi înșivă, atât AntiZeu, cât și celelalte cărți ale sale vă vor fascina.

Ajungi, câteodată, în calitate de cititor, să te întrebi: why the f… haven’t I read this sooner? 🙂

Titlu: ANTIZEU
Autor: Ștefan Bolea
An apariție : 2014
Editura: HERG BENET
Nr. Pagini: 70
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2391

Alte recenzii de la Ștefan Bolea:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Dragoș Filioreanu a fost redactor Booknation.ro și a scris 26 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Dragoș Filioreanu aici.
❝ ,,În momente ca acestea, simțeam că lumea îmi aparține. Puteam fi cine voiam eu să fiu, prin cărți. Într-o lume în care oamenii acced spre nimicul absolut, uităm să ne căutăm propriul nostru tot, care poate avea diferite forme. Când citești, zbori. Ești o pasăre migratoare care zboară și călătorește oriunde. Ești liber. Ești un tu mai bun decât ai fost ieri. Ești infinit.” ❞
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments