Recenzie “Autoboyografie. O poveste despre noi” de Christina Lauren

de | dec. 2, 2022 | Beletristică, Dragoste, Ficțiune, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Autoboyografie. O poveste despre noi – Christina LaurenAveam de ceva timp Autoboyografie. O poveste despre noi în bibliotecă, însă nu am citit-o decât recent. Nu am amânat lectura dintr-un motiv anume, ci doar pentru că m-am apucat de alte cărți între timp. Cartea scrisă de Christina Lauren mi-a plăcut foarte mult și este un must have în biblioteca unui fan al literaturii contemporane și young fiction.

Autoboyografie explorează subiecte controversate, și anume religia și orientarea sexuală. Povestea îl are în centru pe Tanner, un adolescent de 18 ani care s-a mutat din California în Utah în urmă cu câțiva ani. De atunci a învățat să-și ascundă orientarea sexuală față de oamenii din jur. Doar părinții și sora lui știu de faptul că Tanner e bisexual. Aceștia nu îl judecă, ba chiar îl susțin foarte mult.

Însă comunitatea din Provo, orașul în care locuia, e mormonă. Din acest motiv, care Tanner a decis că e mai bine să țină ascuns acest aspect al vieții lui. NIci măcar Autumn, prietena lui cea mai bună, nu știa despre orientarea lui, deși își spuneau totul.

Tanner se lasă convins de cea mai bună prietenă să se înscrie la cursul de scriere creativă de la școala lor. Acolo trebuie să scrie o carte în patru luni, un lucru destul de greu de pus în practică.

Decizia de a se înscrie la curs îi schimbă viața lui Tanner

Acolo îl întâlnește pe Sebastian Brother, un fost elev al liceului, care acum este mentor pentru elevii de la cursul respectiv. Protagonistul este atras imediat de Sebastian, însă știe că o relație cu el ar fi imposibilă, deoarece acesta face parte dintr-o familie de mormoni, iar în câteva luni trebuie să plece într-o misiune de evanghelizare care durează doi ani.

Cu toate că sentimentul este reciproc, Sebastian este nevoit să și-l inhibe, asta pentru că în familia lui homosexualitatea nu este tolerată. Cartea pe care Tanner începe să o scrie la curs are la bază chiar propria lui poveste de viață. De altfel, acesta este modul prin care Sebastian află că îl place.

Este foarte greu să trăiești într-o societate care încă nu a scăpat de convingerile potrivit cărora iubirea dintre două persoane de același sex este greșită. Atât Tanner, cât și Sebastian învață acest lucru pe pielea lor.

Povestea lor de iubire poate rămâne doar una interzisă, dar vor putea ei să fie doar prieteni, deși sentimentele unul pentru celălalt sunt puternice? 

Autoboyografie – O poveste de iubire interzisă

Sebastian este prins între religie și dorința de a fi cu persoana iubită. El nu ar avea parte de susținerea de care se bucură Tanner din partea familiei, ci chiar din contră, lucru care te face să empatizezi cu personajul lui.

“— Chiar nu-mi pasă dacă-mi frângi inima, Sebastian. Am pornit la drum, știind că ar putea să se întâmple, și ți-am oferit inima oricum. Dar nu vreau să ți-o frângi pe a ta. Ai atâta spațiu în inima ta pentru biserică, dar oare ea are loc și pentru tine?”

Lectura este foarte plăcută și ușoară, iar personajele sunt bine construite. Povestea este spusă, în mare parte, din perspectiva lui Tanner, la persoana întâi. Un minus ar fi faptul că acțiunea este cam lentă și te face să-ți dorești mai multă dinamică între personaje. În schimb, finalul mi s-a părut puțin grăbit, dar asta e doar opinia mea.

Dincolo de aceste aspecte, povestea lui Tanner și a lui Sebastian este una foarte realistă și actuală, totodată. Subiectul principal al cărții încă este unul controversat și este tratat cu grijă de cele două autoare. Autoboyografie este povestea multor persoane din comunitatea LGBT+, care se vor regăsi în paginile cărții.

Titlu: AUTOBOYOGRAFIE. O POVESTE DESPRE NOI
Autor: Christina Lauren
Traducător: Alexandru Macovescu
An apariție : 2021
Editura: CORINT
Nr. Pagini: 384
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 7283

Alte recenzii de la Christina Lauren :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Andreea Stănărîngă a fost redactor Booknation.ro și a scris 126 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Andreea Stănărîngă aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments