Grace Carter nu știe ce înseamnă să fii adolescent. Viața ei este plină de urlete, de responsabilități și de tristețe.

Visează să ajungă la New York și la Paris, visează o viață diferită de tot haosul pe care îl trăiește acum. Iar totul este mai aproape decât ar fi crezut pentru că într-un an va părăsi casa în care locuiește.

Iar în haosul ei își face apariția Gavin Davis, un zeu al rock-ului, unul dintre cei mai frumoși băieți, care se îndrăgostește fix de ea. Iar inima ei începe să bată numai pentru el.

Când ei ajung să fie împreună, pare că viața ei a luat o cu totul altă întorsătură. Dar asta a fost înainte de cel mai oribil an din viața ei.

Când adevăratul Gavin își face apariția, Grace vede toată răutatea din sufletul lui dar este deja prea târziu să renunțe la el. Gavin își proiectează toată ura și toate problemele asupra ei iar visele ei se sting încet.

Obsedat de control și gata să o urmărească oricând, Gavin transformă relația lor în ceva toxic și greșit. Grace știe că iubește un monstru dar ce faci când întunericul din cel pe care îl iubești se agață de inima ta și te sufocă? Grace și-ar dori să fie salvată dar nu mai e nimeni care să o scape de cel pe care credea că îl iubește.

Când vrea să încheie totul, Gavin îi mai fură o decizie. Ce faci când esti actorul în ceea ce toți numesc bad romance?

Bad Romance nu este deloc o carte scrisă bine dar povestea face totul. Iar dacă cititorii se regăsesc în această poveste este și mai ușor de îndrăgit. Pentru mine a fost destul de greu să aleg o notă dar. evident, totul ține de percepție iar pe mine ceva m-a legat de Grace.

Poate că mulți ar avea comentarii la comportamentul lui Gavin dar asta este ceea ce eu numesc a fi dependent de cineva. El este exemplul unui bărbat toxic care în nebunia și în răutatea lui, iubește, însă cu o iubire bolnavă și defectă care nu ar trebui să fie aruncată asupra nimănui.

Mulți se vor regăsi, alții probabil că vor râde dar pe mine m-a impresionat povestea lor iar acesta a fost principalul motiv pentru care i-am oferit un punctaj mai mare. Este înduioșător, trist, enervant, este mai mult decât clasica dragoste cu năbădăi pentru că aici sacrificiile sunt prea mari și au prea multe consecințe.

Grace este în același timp un caracter salb dar și unul tare, evoluează și ajunge până într-un punct în care realizează partea urâtă a iubirii din care face parte și are puterea de a pune punct. Sunt convinsă și știu, de fapt, că sunt și iubitori și critici ai acestei cărți dar eu prefer să fiu neutră pentru că la fel ca orice carte, are și părți bune dar și rele.

Totuși, eu aleg povestea și mă las sensibilizată de motivul pentru care această autoare a ales să scrie această carte și pe care îl veți afla abia la finalul lecturii, un motiv din spatele unor adolescenți care s-au iubit cândva!

 

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Ruxandra DinuRedactor Booknation.ro6 ani, 9 luni, 8 zile416 articolelocul 4/12Toate articoleleBlog

Eu sunt Ruxandra Dinu și iubesc cărțile așa cum iubesc să fac și recenziile lor, întrucât îmi găsesc liniștea atunci când citesc și când scriu. De asemenea, desenez, pictez și iubesc arta de când mă știu iar de câțiva ani scriu și proză și poezie. Motto-ul meu este ,, Carpe diem" și iubesc ceea ce fac pentru că este ceea ce îi place sufletului meu iar atunci când pun dragoste în munca mea, totul iese minunat atât aici pe Booknation, cât și pe blogul meu, angelsfrombooks, unde găsiți totul despre pasiunile mele. Sper ca ceea ce fac să vă încânte și să ajungă și la sufletele voastre!

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted