Dar sau blestem?
Nu m-am hotărât încă cum să privesc ceea ce i s-a întâmplat lui Alfie cu peste o mie de ani în urmă. Poate a fost pentru un timp dar, dar apoi s-a transformat pe nesimțite în blestem. Promisiunea unei vieți veșnice, ce staționează la nesfârșit la o anumită vârstă, ar încânta o mulțime de visători.
Omenirea trăiește cu teama de moarte; oricât ți-ai dori, orice ai face, oricum ai trăi, sfârșitul este inevitabil, iar moartea, ultima etapă, necunoscutul infinit și etern care ne așteaptă și ne pândește la fiecare colț.
Dar dacă ți s-ar oferi șansa să scapi de ea, n-ar fi incredibil?? N-ar fi o oportunitate să experimentezi, să călătorești, să ai timp pentru toate lucrurile la care visezi…dar pentru cât timp ar rămâne o provocare frumoasă, după cât timp ar fi destul și ar interveni rutina și saturația?
Cartea prezintă o perspectivă tristă asupra vieții veșnice, îndulcită de un final optimist. Ne vorbește despre importanța dragostei și a familiei în viața fiecăruia. Ne povestește despre prietenie și dorința de a-ți ține prietenii aproape, despre adaptate și integrare, despre nevoia de a face parte dintr-o comunitate, despre tristețea singurătății și a pierderii persoanelor dragi, despre curgerea ireversibilă a timpului și modul firesc al lucrurilor de a se întâmpla, despre cât de greu îți vine să accepți ca totul să se transforme în timp ce tu rămâi doar spectator.
Se spune că dacă trăiești cum trebuie, o viață ar trebui să fie de ajuns.
Poate că n-ar strica două-trei, dar forever este prea mult.
Viața lui Alfie presupune o continuă fugă, minciuni, ascunzișuri, începuturi promițătoare de prietenii sfârșite cu trădări sau dispariții. Nu are decât două ființe lânga el în tot acest timp: mama și pisica, iar când acestea dispar, el nu mai vrea nemurirea și își pierde motivația de a continua. Își dorește o viață normală în care să crească și să se maturizeze lângă o familie frumoasă și câțiva prieteni adevărați.
A copilărit o mie de ani, protejat, educat, crescut, iubit de mama sa. Când rămâne singur, băiatul e nevoit să se schimbe. Dar pentru a face acest lucru e necesar, de asemenea, să crească. Perla vieții este ultima lui speranță de a reuși să ducă un trai normal în care să se bucure de oameni, în care să-și facă prieteni și amintiri alături de care să îmbătrânească. Viața fără mamă este grea, dar ea nu ar vrea ca el să se oprească sau să renunțe. Timpul trebuie să înceapă să curgă și pentru el.
Există motive să mergi mai departe chiar și atunci când totul pare pierdut.
Este o carte ce se adresează copiilor, dar în care și adulții pot găsi teme și subiecte interesante. De la frica de moarte la viața eternă sau subiectul forever young, de la încercarea de a trăi devenind invizibil pentru alții la bullying și la nevoia de a avea pe cineva aproape, de la dorința de a fi acceptat și iubit pentru ceea ce ești, nu pentru ceea ce simulezi că ai fi, la frica de singurătate, de la pierdere și disperare la speranță și maturizare.
Alfie și mama sa trăiesc mult timp ascunzându-și de lume secretul. În timpul invaziei vikingilor, cu ajutorul unei poțiuni dintr-o așa zisă perlă a vieții, ce le-a oprit procesul de îmbătrînire, au devenit Nemuritori. Povestea începe 1000 de ani mai târziu când curiozitatea a doi copii invadează intimitatea celor doi Nemuritori. Fascinați de misterul ce învăluie căsuța izolată din pădure, Roxy și Aidan se trezesc implicați într-o poveste plină de necunoscut și aventură, iar prietenia ce se leagă între cei trei copii este ancora care-l stabilizează pe Alfie, care-l convinge să ia viața în piept și să-și vadă visul împlinit. Cei doi prieteni sunt exact ceea ce îi trebuie. Cu ajutorul lor și avându-i aproape, băiețelul vede viitorul cu alți ochi și simte că va reuși să meargă mai departe.
Urma să-mi croiesc propriul drum prin viață. Să-mi fac prieteni. Să cresc odată cu ei. Să fiu normal.
În timp ce frustrarea lui Alfie m-a dus cu gândul la Claudia din Interviu cu un vampir, Roxy cu inteligența, curiozitatea, spontaneitatea și originalitatea ei m-a dus cu gândul la Hermione din Harry Potter și a devenit personajul meu preferat. Alfie, deși are multă experiență de viață, și-a păstrat instinctele de băiețel, face greșeli copilărești, dar prin toate aceste gesturi stângace de inadaptat reușește să se facă simpatic.
Împletind aspectele negative cu cele pozitive, autorul ne poartă în călătorie alături de Alfie, care, cu o gândire de om mare sechestrat într-un trup de copil, își dezvăluie sentimentele și frustrările dar, mai ales, speranțele pentru un nou început, unul normal.
Alte recenzii de la Ross Welford:
