Am citit primul volum din această serie acum muuulți ani, însă am rămas cu gândul la ea, pentru că a fost o poveste foarte bună și mișto scrisă, care mi-a adus aminte de ce iubesc genul Thriller. Nu auzisem de Richard Osman până atunci, însă acesta s-a situat rapid printre preferații mei și culmea, nici măcar nu este scandinav, ci este britanic. Mă obișnuisem cu stilul scandinav, însă acesta face o treabă foarte bună și întreaga serie este clar de avut în bibliotecă.
Joia următoare…
Elizabeth a primit o scrisoare de la un vechi coleg alături de care a trecut prin multe. Bărbatul are nevoie de ajutorul ei. Povestea lui implică niște diamante furate, un mafiot violent și o amenințare cât se poate de reală la adresa vieții sale. Pe măsură ce numărul cadavrelor crește, Elizabeth îi cooptează pe Joyce, Ibrahim și Ron în căutarea nemilosului criminal. Dar dacă ar da și de urma diamantelor? N-ar fi frumos? Însă de data aceasta prietenii noștri se confruntă cu un dușman care ar fi dispus să scoată din joc patru septuagenari fără să clipească. Poate Clubul Crimelor de Joi să-l găsească pe criminal înainte ca acesta să-i găsească pe ei?
Clubului Crimelor de Joi revine în forță în acest al doilea volum și vreau să mă credeți, cartea este DELICIOASĂ. Îmi era dor de Joyce, Elizabeth, Ibrahim și Ron. Toți 4 au avut un farmec aparte și m-am pierdut atât în relatările lor personale, cât și în cele legate de cazul pe care îl investighează în stil amator. Aceștia locuiesc într-un sătuc numit Coopers Chase și atunci când fostul soț al lui Elizabeth se refugiază în brațele soției sale pentru că a furat niște diamante, aceasta trebuie să îl ajute să o scoată la capăt. Din păcate, tragedia le umbrește povestea, însă Elizabeth nu cedează și promite că va face dreptate. Deși fiecare are un trecut diferit, personalitățile lor îi ajută să rezolve cazuri din ce în ce mai ciudate, fie și la o venerabila vârstă.
Povestea această este mult mai complexă, pentru că vorbește despre conspirații, mafioți, servicii secrete dar vedem și modul în care personajele se dezvoltă și de adaptează la misiunea pe care o au. Am fost atrasă mai ales de aceste 4 personaje și de relațiile pe care și le-au construit, deși tot tabloul este unul destul de grotesc și sadic. Însă, stilul lui Osman nu pune accent pe psihologie și se concentrează în a ne arăta o lume paralelă, într-un sătuc liniștit, unde aparent toată lumea se cunoaște și se știe. Viața aceasta secretă este ingredientul minune care mi-a plăcut, pentru că păstrează un suspans greu de descris.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
