Cu acest volum se încheie o serie care mie mi-a plăcut enorm, pentru că a oferit cititorilor altceva, o perspectiva diferită asupra vieții după vârsta de 70 de ani, atunci când mulți cred că viața stagnează. Eh, personajele noastre ne-au arătat ce înseamnă să te implici într-o investigație, să dai un alt sens vieții tale și să îți urmezi o pasiune aparent inofensivă, dar care schimbă vieți.

Ultima aventură promite să ne încânte și să ne țină cu sufletul la gură, poate mai intens decât au făcut-o primele 3 volume și consider că a fost cea mai emoționantă poveste de până acum. Mulțumesc Libris.ro pentru carte.

Clubul Crimelor de Joi primește vești tulburătoare.
Un vechi prieten anticar a fost ucis, iar un colet periculos pe care îl avea în grijă a dispărut. Gașca intră în acțiune. Pe parcurs întâlnesc falsificatori de obiecte de artă, escroci online și traficanți de droguri, dar se confruntă și cu suferințe aproape de casă. Numărul de cadavre crește, coletul e de negăsit și necazurile se țin scai de ei. Oare li s-a terminat norocul? Și cine este ultimul diavol care trebuie să moară?
Richard Osman are un stil deosebit și se vede că această serie a fost gândită pentru a fi atipică, dar care să ajungă la sufletele oamenilor. Că să fim serioși, cine s-ar fi gândit la o gașcă de oameni de peste 70 de ani, care își găsesc menirea în rezolvarea unor cazuri? De cele mai multe ori are loc efectul de domino și acțiunile lor duc la consecințe, consecințe care fascinează cititorul și îl face să își dorească să afle mai multe despre caz, dar și despre personajele acțiunii.
Te atașezi extrem de mult de personaje și deși ești conștient că trebuie să se închidă cumva seria, parcă nu îți dorești să ajungi în acel punct. 🙁 Elizabeth, Joyce, Ibraham și Ron cred că au reușit să ne marcheze, mai ales pe noi cei care iubim genul Thriller. Găsești în ei multe elemente pe care poate bunicii noștri le au, dar sunt mult mai sharp și mai pe fază, având acea tenacitate pe care poate nu toate persoanele de 70 de ani o au. Ce să mai vorbim? Sunt personajele IDEALE pentru mine. Am trăit intens povestea din „Ultimul diavol care trebuie să moară„, pentru că povestea a fost încărcată de emoție și de un subtil adio.
Atunci când un vechi prieten, Kuldesh Sharma, este asasinat în stil mafiot, evident că personajele noastre se activează și încep o anchetă, care sperăm că va avea un final just pentru toată lumea. Cartea este diferită de primele 3, pentru că autorul a vrut că povestea să fie mai intimă, într-un spațiu mai restrâns, cu mai puține personaje și cu mai mare emoție. A știut că este ultima și probabil așa a vrut să își ia rămas bun de la noi.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Libris

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Ramona Alexandra PopescuRedactor Booknation.ro9 ani, 9 luni, 13 zile676 articolelocul 2/12Toate articoleleBlog

Mă numesc Ramona şi îmi place să citesc, considerându-l cel mai frumos mod de a mă relaxa. Iubesc să scriu recenzii mai ales la poveştile de dragoste şi cele poliţiste, exprimându-mi ideile atât pe site-ul Booknation.ro cât şi pe blogul meu. Cel mai mare vis este să ajung într-o zi să cunosc autorii pe care îi admir.Booknation.ro pentru mine a venit ca o portiţă neaşteptată spre o echipă fantastică, ce îmi susţine iniţiativele şi mă impulsionează să vin cu idei frumoase şi creative. Pe lângă acest lucru, aici pot să vorbesc cu o comunitate numeroasă, cu care am aceleaşi pasiuni și care îmi poate înțelege dragostea pentru citit.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted