Recenzie „Beladona” de Adalyn Grace

de | dec. 21, 2022 | Recenzii cărți

Am intrat foarte blînd în această carte și m-am lăsat efectiv dusă de val, pentru că aveam nevoie de o poveste care să mă distragă și să mă ajute să mă relaxez. Atunci când am văzut că este o carte cu elemente supranaturale + are o copertă hardback, toată lista mea s-a dus pe apa sâmbetei și am pus-o în lista de priorități. Am un punct sensbil pentru coperțile hardback, făcute exact așa cum trebuie, desenate frumos și convingător. Este „Beladona” o carte care merită? Depinde de dispoziția pe care o ai și cât de dispus ești să faci niște asocieri mai deosebite, dar care funcționează. Nota 10 pentru creativitate autoarei, o merită din suflet.

Signa Farrow, rămasă orfană în fragedă pruncie, a fost crescută de un șir de tutori, cu toții interesați mai degrabă de averea decât de bunăstarea ei – și cu toții având parte de un sfârșit prematur. Ultimele ei rude rămase sunt cei din excentrica familie Hawthorne, care trăiește pe strălucitoarea, dar totodată sumbra moșie de la Thorn Grove.  Atunci când spiritul fără de odihnă al lui Lillian ia legătura cu Signa și îi povestește că a fost ucisă prin otrăvire, tânăra își dă seama că familia pe care contează ar putea fi în primejdie și se vede nevoită să-i ceară ajutorul unui grăjdar cam morocănos pentru a-l prinde pe criminal.Totuși, cea mai bună soluție pentru a-l descoperi pe ucigaș este o alianță cu Îngerul morții, o umbră fascinantă și periculoasă care nu a părăsit-o niciodată. Deși i-a transformat viața în iadul pe pământ, Îngerul îi dovedește Signei că legătura lor poate fi mai puternică – și mai irezistibilă – decât a îndrăznit ea să-și imagineze.

Beladona – o carte otrăvitor de interesantă 

„Beladona” nu este o poveste de groază, este o poveste gotică, cu influențe supranaturale și o poveste de dragoste/triunghi amoros. Este o carte complexă, care arată drumul Signei spre maturizare și asumare. Da, aceasta parcurge un drum de inițiere, însă toată aventura sa este bine delimitată și arată prin ce etape a trecut pentru a se maturiza și a căpăta o personalitate diferită față de cea de la începutul lecturii. După ce și-a pierdut ambii părinți,aceasta nu a avut un cămin stabil, pentru că multe alte rude i-au murit. Așa că relația ei cu moartea este una teribilă și din cauza acestor pierderi, ea nu a putut avea pe nimeni aproape mult timp. Atunci când ajunge la moșia Hawthorne, decide că acolo își dorește să rămână. Atunci când verișoara sa cade la pat din cauza unei boli misterioase, Signa decide că trebuie să îi dea de cap acestei probleme, pentru că nu dorește să mai piardă pe cineva drag. Acolo, undeva, există un criminal în libertate și ea trebuie să îl găsească.

De aici, se formează un trio atipic – Signa, Sylas, cel care are grijă de grajdurile familiei, și chiar Moartea. De aici mai departe o să vă las pe voi să descoperiți, pentru că povestea este chiar interesantă și se duce în direcții originale, pe care nu le-am mai văzut până acum. Am citit păreri împărțite despre ideea iubirii în această carte, însă mie mi s-a părut interesantă și deosebită, chiar dacă nu o pot compara cu ceva real. Signa a înflorit sub ochii mei și a devenit un fel de justițiar, care dorește să ajute oamenii pe care îi iubește. Nu am simțit că citesc o carte despre un mister, m-am simțit fix într-un thriller bun, cu o eroină extrem de interesantă și o premisă care promitemult.

Titlu: BELADONA
Autor: Adalyn Grace
Traducător: Ioana Bena
An apariție : 2022
Editura: CORINT
Nr. Pagini: 416
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 6605

Alte recenzii de la Adalyn Grace:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 6 luni, 3 zile și a scris până acum 669 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments