Brândușa Numărul Șase
Precum în suflet, așa și printre rânduri
volum distins cu PREMIUL al III-lea în cadrul Concursului de manuscrise ÎMPLINEȘTE UN VIS – secțiunea ROMAN, organizat de Editura Universitară în anul 2021
Nu mă așteptam să găsesc o scriere atât de caldă și curată și sinceră. Nu mă așteptam la atât de multă iubire povestind despre o copilărie traumatizantă. Nu mă așteptam la atât de multă iertare și acceptare față de o copilărie pe jumătate furată. Mi-a atins sufletul, m-a făcut să visez la bunici, la părinți, m-a obligat să-mi rememorez propriile dureri și să încerc să le mai judec încă o dată cu mai multă dragoste și mai multă înclinație către empatie și înțelegere pentru ceilalți. M-a convins să țin fruntea mai sus și să trăiesc cu ce mi-a fost dat, să nu mai caut motive și vină nici la mine, nici la alții, m-a convins să țin cu dinții și să mă bucur de alea bune și puține pe care le-am trăit și să le ignor pe celelalte. Cred că Andreea, povestindu-și ofurile, și-a curățat inima, este ca o purificare cartea asta, o cale spre vindecarea totală. A făcut pace cu toată durerea, a ridicat fruntea sus și privește către viitor cu mare încredere și plină de speranță. Mi-a plăcut că nu pozează în victimă, din contră. A scris despre toate lucrurile mărunte din fiecare zi care au făcut-o să zâmbească și pe cele dureroase le-a ocolit cât de mult a putut. A ales să vadă partea plină a paharului și să fie recunoscătoare pentru ea.
Pe Brândușa numărul șase era curtea și casa bunicilor, locul în care un copil smuls de lângă mamă a încercat timp de un deceniu să se bucure de copilărie, locul în care Doamna Neagu i-a șters lacrimile iar domnul Neagu, icoana copilăriei ei, a legănat-o pe genunchi, locul în care, cu un tată absent fizic, dar veșnic prezent în gândurile sale, un copil a așteptat răbdător ca aripile frânte să i se vindece.
Pe Brândușa numărul șase, viața are ritmul și regulile ei proprii. În casa bunicilor, doamna Neagu are răspunsurile la toate întrebările și nimic nu se întâmplă fără ca ea să știe sau să permită. Nu-i scapă nimic și toate lucrurile care intră și ies trec prin mâinile ei neobosite și dibace. Până și sufletele sunt spălate, înălbite, limpezite și scrobite de bunica.
Aici, în această casă, Andreea a așteptat ani la rând vizitele tatălui său, îngerul și demonul copilăriei sale. Îngerul – omul bun, cald și sufletist, care o ridica în brațe, o trăgea cu sania și se uita la ea ca la o icoană, regele prințesei și demonul – care punea îngerul pe fugă când vertijul iscat de aburii alcoolului dădea în clocot și, luându-și masca de tiran, călca în picioare icoana.
Prima jumătate de carte nu te pregătește deloc pentru destăinuirile spre care se îndreaptă povestea. Timpul curge lin, aromele bucătăriei doamnei Neagu îți incită papilele gustative, mirosul de curat și levănțică ce se împrăștie din așternuturile ei îți stăruie în nas. Andreea insistă pe clipele frumoase, iar pe cele rele le aruncă ici și colo, frugal, ca și când ar vrea să se scuture de ele odată pentru totdeauna. Nu judecă, nu acuză. Îi iubește pe toți și nu poartă nimănui ranchiună.
Și e mare lucru zic eu ce a reușit să transmită. Pe lângă această căldură sufletească pe care o imprimă în paginile cărții, Andreea scrie foarte frumos. Talentul literar e evident și cărticica asta de memorii, o mică autobiografie a unei copilării cu bune și rele este de pus la rană. Mi-a trezit multă emoție, multe amintiri și cred că, cu ajutorul ei, m-am mai vindecat și eu de unele pete ce se încăpățânează să nu iasă.
Cartea dezvelește trauma foiță cu foiță ca pe o ceapă și s-ar putea să te înțepe puțin la ochii, dar o face cu pauze dese în care îți miroase a dulceață de vișine și a liliac și face ca usturimea să fie suportabila, mai ușor de îndurat. Dezvăluie oamenii care au stat lângă ea, unii stoici si încăpățânați, unii răbdători și calzi, alții viciați și distruși, și cum fiecare și-a pus amprenta într-un fel sau altul în dezvoltarea și maturizarea copilului. Este o carte despre speranță și despre maturizare forțată, este o carte despre iertare și împăcare cu trecutul. Felicitări, Andreea și multă inspirație în continuare!
Alte recenzii de la Andreea Ionescu:
