Recenzie „Melania Lupu: Bună seara, Melania! #2” de Rodica Ojog Braşoveanu

de | sept. 13, 2016 | Beletristică, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți, Suspans

buna-seara-melania-rodica-ojog-brasoveanuBună seara, Melania! este nu doar volumul doi al seriei Melania Lupu, dar şi o continuare a evenimentelor din primul volum, Cianură pentru un surâs. În acest volum cititorul continuă nu numai să meargă pe urmele tablourilor ajunse în custodia poliţiei, dar descoperă şi cât de mare a ajuns obsesia Melaniei faţă de acestea.

Bună seara, Melania! este ca un omagiu adus capacităţilor Melaniei, nu numai în calitate de mare detectiv, dar şi  în calitate de mare maestru în ale spargerilor.

Toată viaţa ei a fost o tâmpită. Gândeşte ca o copiliţă de şapte ani.

Arborând aerul ei de mimoză adolescentină, dulcea Melanie reuşeşte mereu să-şi pună în practică până şi cele mai năstruşnice planuri. „Planul de azi”, nimic altceva decât  o spargere dată Muzeului Chiusbaian pentru că Femeia cu evantai semnat Goya nu-şi poate arăta cu adevărat surâsu-i inocent decât în ochii Melaniei.

Construindu-şi un grup infracţional pe măsura puterilor, cititorul face iarăşi cunoştinţă cu lumea pestriţă demnă de scrierile Rodicăi Ojog Braşoveanu. Cei trei mici maeştri în ale spargerilor sunt aleşi pe sprânceană: Nucu Scarlat, Raul Ionescu şi Dascălul.

De departe, însă Dascălul este personajul cel mai pestriţ dintre cei trei. Obsedat de fluturi albaştri…

Celălalt îşi izbi o palmă de frunte:

-Ştiu ce-o să-mi mai cumpăr cu banii mei! O fanfară!

-Şi un chioşc, se auzi glasul lui Scarlat din bucătărie. Fără chioşc nu faci nimic!

-Ai dreptate! Un chişc cu muzică şi fluturi albaştri. Am să-i învăţ să danseze…

… şi mare „Luceafăr” în devenire, Dascălul este ceea ce am putea, pe scurt, numi „condimentul” poveştii. Unde nu este Melania să dea savoare, vine Dascălul şi „dă cu pensula”:

În general izbea expresia tâmpă şi în acelaşi timp vicleană. […]

Dinică oftă:

-Te-ai aiurit! N-ai fost niciodată un tip prea deştept…

-Ştiu, chicoti. Mi-a spus-o şi mama. Da` nu-mi prea vine să cred.

Totodată, în afară de dibăcia celor trei în ale spargerilor, în toată vâltoarea acţiunii îl descoperim şi pe maiorul Cristescu, care pare a o descoperi încetul cu încetul pe adevărata Melanie.

O cucoană distinsă, fără îndoială, cu maniere cuceritoare- îţi amintea de fluturii aceia splendizi prinşi cu acul în cutii de sticlă, „ce zglobii trebuie să fi fost odată!”

Vestea că un anume autor ce se semnează Abatele Brown, îi ajută prin corespondenţă pe poliţiştii din Marea Britanie la închiderea unor cazuri dificile, îi deschide într-o oarecare măsură ochii maiorului. Dintr-o sclipire de intuiţie, tot ceea ce aude despre Abatele Brown îl duce cu gândul la Melania. Dacă Abatele Brown nu e nimeni alta decât Melania Lupu, asta rămâne de văzut.

Pe de altă parte, în acest volum avem şi dovada că toţi marii maeştri „o mai dau în bară”, iar Melania nu este ocolită de ghinion. Un ghinion ce îl are în prim plan pe însuşi Mirciulică, care în maniera tipic pisicească reuşeşte să o aducă pe Melania pe marginea prăpastiei. Cum şi ce rol va avea Mirciulică în Bună seara, Melania!, asta vă rămâne de descoperit pe cont propriu.

Şi mai ales, va reuşi maiorul Cristescu să fie mai bun decât Melania? Sau se va lăsa încontinuare dus de nas de aerul inocent al acesteia?

Pe mine acest al doilea volum m-a amuzat copios. Personajele sunt pe potriva replicilor savuroase, Melania rămâne la fel de nostimă şi inventivă, iar maiorul Cristescu asistat de locotenentul Azimioară este tot mai prezent şi tot mai frustrat de alunecarea cazului printre degete. Un fiasco total.

Titlu: MELANIA LUPU: BUNĂ SEARA MELANIA! #2
Autor: Rodica Ojog Braşoveanu
An apariție : 2009
Editura: NEMIRA
Nr. Pagini: 248
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 5115

Alte recenzii de la Rodica Ojog Braşoveanu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 4 luni, 3 zile și a scris până acum 311 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Natasa Alina Culea

Minunată cartea!