Recenzie “Ca o zi de duminică” de Cosmin Neidoni și Cristian Muntean

de | iun. 10, 2020 | Recenzii cărți

Știți momentul acela când mâncați o prăjitură bună și după ce o terminați parcă nici apă nu ați mai vrea să beți din dorința de a mai păstra câteva momente savoarea prăjiturii? 

Așa am rămas astăzi după ce am citit cartea “Ca o zi de duminică”. Am rămas în liniște să meditez la ce am citit și îmi doream să nu mă întrerupă nimeni măcar 30 de minute.  De la primele pagini mi-am adus agenda lângă mine și am început să-mi notez fraze, propoziții, gânduri până am sesizat că dacă voi continua așa, voi ajunge să rescriu cartea.

“Ca o zi de duminică” este ca un joc de șah cu mutări de profesioniști, ca un joc de improvizație în doi, la nivel înalt, în care spontaneitatea, educația, implicarea, onestitatea, sufletul fiecăruia aduce valoare în joc în așa manieră încât, ca spectator, nu ai vrea să se mai termine. 

Simplitatea titlului este la capătul opus esenței dialogului armonios pe care l-am descoperit între file. Pe de altă parte, am regăsit starea de sărbătoare din titlul în fiecare răspuns trimis între cei doi. Întrebările sunt adresate cu o curiozitate, claritate și deschidere de copil dornic să cunoască lumea, iar răspunsurile vin cu aceeași bucurie, îmbrăcate cu modestie, blândețe și bunătate nemăsurată.

Cel mai greu pas la această recenzie a fost să aleg citatele reprezentative. Aș fi pus fiecare cuvânt, aș fi pus cartea în loc de recenzie. 

“…ori de câte ori mă situez în aria radiantă a prezenței tale devin mai confortabil în relația cu mine însumi!” (pag. 7)

“Sentimentul de admirație este reciproc și nu e constrâns de necesitatea unor cuvinte de conjunctură, ci e îmbrățișat de felul în care te raportezi la lume, la oameni și, nu în ultimul rând, la mine.” (pag. 9)

Așa începe dialogul epistolar dintre cei doi, în care dezbat de-a lungul cărții subiecte legate de  liniște și liniștire, admirație, armonie interioară, relația înfiripată între cititor și cărți, modelarea prin oamenii întâlniți, fericire sau cine sunt cei săraci cu Duhul, pilda fiului risipitor, solitudine și chiar un echilibru între nevoia de a folosi gadgeturi și libertatea de a trăi fără ele plus alte subiecte valoroase pentru sufletul și mintea unui om.

“Atunci când vom învăța să trăim sentimentul de admirație față de aproape vom fi cu adevărat educați.” (pag. 9)

Vă veți delecta cu un  dialog prietenesc, plin de sens și învățături, explicații cu o fundație solidă în cercetare, toate prezentate pe un fond armonios, de pace și bunătate. Cei doi prieteni, Cosmin Neidoni, licențiat în filosofie, omul cu întrebările bune din carte și Cristian Muntean, teolog și preot, cel care dă răspunsuri pe măsura întrebărilor, fac schimb de gânduri și informații timp de 8 luni, iar apoi toate sunt împachetate frumos pentru cititori în cartea “Ca o zi de duminică”.

În orice timp am trăi cred că lucrul esențial este acela de a înțelege vremea în care te afli și de a face tot ceea ce ține de tine ca să o trăiești frumos. (pag. 85)

Deși sunt întrebări și răspunsuri cu substrat în înțeles și valoare a informației, datorită felului deschis și armonios în care conversația dintre cei doi decurge,  lecturarea ei este chiar ca o sărbătoare.

Cum poți să îl întâlnești în adevăr pe Hristos dacă nu ești în stare să te întâlnești cu aproapele? (pag. 87)

Cartea este potrivită pentru tinerii la început de drum care caută o direcție, pentru oamenii care au trecut deja prin viața, dar simt că vor să guste dintr- o conversație de calitate, cu valori și concepte sănătoase de viață. Este o carte care merită un loc de cinste în biblioteca personală a fiecărui cititor care își ghidează viața pe principii sănătoase.

La final, vă las cu unul dintre citatele preferate, pe care cu greu l-am ales pentru că majoritatea paginilor au câte o vorbă înțeleaptă precum aceasta.

“Un om împlinit este cel care nu rămâne străin de ospățul la care l-a chemat viața.” (pag. 103)

Până duminica viitoare nu uitați să vă comandați o prăjitură de calitate pentru suflet și minte.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE libris.ro

Titlu: CA O ZI DE DUMINICĂ
Autor: Cosmin Neidoni
,
Cristian Muntean
An apariție : 2020
Editura: LIBRIS EDITORIAL
Nr. Pagini: 286
Limba: Română
Gen Literar: Literatura romana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2346

Alte recenzii de la Cosmin Neidoni :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

5 1 vote
Article Rating
Emanuela Istrate a fost redactor Booknation.ro și a scris 799 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Emanuela Istrate aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments