Cactusul de Sarah Haywood o are în centru pe Susan Green, o adeptă a rutinei, în vârstă de 45 de ani, care crede că viața ei este una perfectă. Vrea să planifice totul și să aibă control absolut asupra propriei vieți. Este independentă, locuiește singură în Londra și nu există loc pentru o poveste de dragoste în viața ei, dar nici nu este tocmai adepta ieșirilor în oraș.
Susan are până și un aranjament care o mulțumește pe deplin și funcționează foarte bine pentru ea. Se întâlnește regulat cu un bărbat singur, apropiat de vârsta ei, cu care are relații intime și vizitează expoziții de artă, dar niciunul nu vrea ceva serios. Până și întâlnirile lor sunt planificate până la cel mai mic detaliu, acestea având loc în fiecare miercuri. Aranjamentul funcționează de ani buni și Susan nici nu se gândește la o relație adevărată sau chiar o căsătorie cu partenerul ei.
„Putem alege cum să ne definim, iar eu mă definesc ca fiind o femeie autonomă și plină de resurse. Ceea ce-mi lipsește în ce privește familia sau alte relații personale apropiate este compensat de viața mea interioară bogată, care este mult mai constantă și pe care mă pot bizui mai mult.”
Atunci când fratele ei, Edward, o anunță că mama lor a murit, viața lui Susan este dată peste cap.
Nu doar tragedia în sine este cea care schimbă totul. Protagonista se întoarce astfel în orașul natal, Birmingham, unde îl regăsește pe fratele ei iresponsabil și imatur, neschimbat, deși este doar cu câțiva ani mai tânăr decât ea. Cei doi nu s-au înțeles niciodată bine, iar mama lor părea să-l placă mai mult pe el decât pe ea, lucru care explică stilul de viață al lui Susan și refuzul de a lăsa pe cineva să se apropie de ea.
Atunci când Susan află că este însărcinată, viața ei organizată este dată peste cap. Nici măcar faptul că va avea un copil nu o face să se răzgândească în privința relației cu Richard, ba chiar din contră: se desparte de el fără să-i spună, inițial, de sarcină. Șocul a fost și mai mare atunci când Susan a ales să păstreze copilul, chiar dacă e singură.
O altă lovitură pe care o primește protagonista este testamentul mamei ei, care decide să-i lase casa lui Edward, care poate locui în ea cât vrea. Revoltată că Edward, care are probleme cu alcoolul și care nu s-a comportat prea frumos cu ea în copilărie, este cel care primește cel mai mult, Susan decide să-și facă singură dreptate. Ea este ferm convinsă că Edward a influențat-o pe mama lor, care suferise două accidente vasculare în trecut, să facă testamentul în favoarea lui.
Acela este momentul în care cei doi pornesc un adevărat război, iar Susan face tot ce-i stă în putere pentru a-l convinge pe fratele ei să vândă casa, pentru ca averea să fie împărțită în mod egal.
Titlul romanului este perfect pentru a surprinde ideea cărții. Susan nu lasă pe nimeni să se apropie de ea și, în plus, plantele ei preferate sunt… cactușii! Atunci când se împrietenește cu amicul fratelui său, Rob, protagonista realizează că poate această apropiere de oameni nu este neapărat un lucru rău. Ea ajunge să se apropie și de vecina ei de deasupra, Kate, mamă a doi copii și părăsită recent de soțul ei.
Până la un anumit punct, povestea lui Susan poate părea simplă și anostă. O femeie de 45 de ani, singură, fără partener și fără prieteni apropiați, care se ghidează după propriile principii și organizează absolut orice. Atunci când Susan pierde controlul asupra propriei sale vieți, lucrurile devin complicate. O întorsătură de situație cu totul neașteptată va da cititorul peste cap, atunci când Susan află niște lucruri despre ea și trecutul ei care schimbă totul.
Va reuși ea să-și facă dreptate în cazul moștenirii? Va fi împreună cu Rob, amicul lui Edward, vizibil atras de ea? Aceste întrebări își vor găsi răspunsul numai dacă citești cartea semnată de Sarah Haywood, recomandată și de clubul de lectură al lui Reese Witherspoon.
„– Mi-am aranjat viața cu o grijă astfel încât nimeni să nu mă devasteze în halul ăsta. Pentru că nu depind de nimeni emoțional sau financiar, n-am cum să fii rănită. Asta este o feministă: o femeie cu voință de fier, care rezistă la orice și care are control deplin asupra fiecărui aspect al vieții ei.
(…) — Însă asta nu este și definiția mea (…) Din punctul meu de vedere, nu trebuie să ai toate trăsăturile astea, nici măcar una dintre ele, ca să te numești feministă. Totul se reduce la faptul că trebuie să știi că femeile sunt egale cu bărbații și să pui în aplicare acest lucru. Să te asiguri că această egalitate este recunoscută acasă, la locul de muncă, în viața publică. Și să recunoști că noi toți – femei și bărbați – suntem uneori puternici, alteori, slabi; uneori, cu capul pe uneori, alteori, sub imperiul emoțiilor; uneori, avem dreptate, alteori, ne înșelăm. Nicidecum să-ți reprimi sentimentele și vulnerabilitățile. Asta e cu totul altceva.”
Alte recenzii de la Sarah Haywood:
