Prin intermediul tinerei Ana Donțu, aflată la volumul său de debut, poezia noii epoci, cea de după post-modernismul literar, capătă noi straie, scuturându-se cu o noblețe ieșită din comun de promoroaca închistării, purtată sisific de umerii poeților în numele unui tradiționalism înecat de un noduros șablonardism.
Apărut la Casa de Editură Max Blecher, volumul ” Cadrul 25” poate fi încadrat în categoria manifest, fiecare vers fiind un țipăt oclusiv al noii generații, care încă își mai caută cu înfrigurare albastrul propriului cer.
Versurile curg într-o sacerdotală liniște neîntinată a omului care trăiește în ritmul propriu, însă fără a ignora întrebările existențiale pe care, pur și simplu, le pulverizează peste pleoapele oamenilor mult prea grăbiți pentru a mai avea timp să ofere analgezice răspunsuri.
Poeziile Anei Donțu nu sunt un ciorchine de întrebări, nici vreun tăios interogatoriu care așteaptă momentul oportun pentru a putea mușca din beregata fariseicelor tribunale, nu este nici măcar vreun ral liric al generației prinse la ananghie, ele sunt o constatare cu iz de nostalgie, plumbuită sau dimpotrivă proaspăt înmugurită, care pavează privirea omului, obișnuit să privească în urma sa, cu liniștea bucolică a unor cuvinte care se înfruptă din ambrozia și nectarul sincerității.
Dacă vă este dor de ceva altfel, citiți această carte!
Lectură plăcută!
